Povestea celor două oițe
1. O oiță urca la munte. Acolo era singurătatea ei. Ea nu avea altă singurătate. Ea mânca frăguțe și bea apă dulce de pe mrene. Dureri ascunse
se mișcă prin pădure. Oița se-ntristase și vrea să meargă la biserică.
De pe streșini se scurgeau sudori. Oița se-ntorcea foarte târziu de la turmă. Sufla în lumânare și se culca. Cine voia să trezească oița se izbea
de capul berbecului și făcea POC.
2. Mai era o oiță, care era tot timpul veselă. Ea dansa cu celelalte oi și își prindea blana în spinii ierbii. Ea s-a întristat o singură dată și
atunci i-a ieșit un lup în cale.
„De ce fugi de mine?” întreabă oița cea veselă. Cerul se obosise, iar lupul s-a întors de unde a venit.
Povestea roții rotitoare
O roată era mai rotitoare decât cele două. Ea cobora mai repede, nimeni nu o ajunge și norii în locul ei erau mai rotitori. Sub un copac din pădurea adormită o ciocănitoare perfora în jur văzduhul. „Rușine să-ți fie!” a strigat la ea roata mai rotitoare. Ciocănitoarea a pus capul în pământ și dusă a fost.
Podul de piatră
Multe se-ntâmplă în jur o singură dată; sau unele de abia încep și se termină.
Mort de foame, aleargă un pitic pe sub pământ. De abia îl aud ce spune când vorbește cu frații lui.
Se risipesc frunzele pe cărare. Una se risipește mai tare. Lumea dezlănțuită are păcate mai multe, vom plânge de mila ei.
Când am mers prima dată la școală, eram școlar. Cântam în cor. Dumnezeu m-a lăsat să umblu la fete, dar eu n-am vrut. Peste puțin îmi amorțiseră mâinile de somn.
Despre mine
Mama m-a purtat în brațe până am crescut mare. M-am ridicat împreună cu un vrej de fasole. Ce frumos se văd toate de acolo de sus.
Eram mai bun și mai autonom. Vrejul mi-a luat-o înainte. Amândoi eram ca doi frați de cruce.
„Doamne, nu ne lăsa să ne batem unul cu altul”, mă rugam eu. Spre prima parte a zilei, fumul era alb.
Pe rând
După ce-a murit Simina,
mi-a făcut moartea cu mâna,
m-a chemat să merg la ea,
cât ar fi calea de grea,
dar nimeni nu m-a știut
și cu ea să merg n-am vrut.
Fuge calul și nechează,
eu rămân cu mintea-ntreagă.
Foaie verde albăstrică,
lumea-i mare, viața-i mică.
Fuge-o floare prin grădini
să-și găsească rădăcini.
Se bat vântul și cu gândul,
fiecare-și află rândul.
Marcel MUREȘEANU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 5 (276), mai 2026