Fântână în apă
Deschide gândul
ca pruncii cadourile iarna,
ascultă tăcerile.
Mai bine haide să vorbim în tăceri,
cum știi tu mai bine,
prin semne de tăcere.
Eu prin deșert oaza,
tu printre ghețari focul;
așa ne vom înțelege de minune,
căci tăcerea noastră este un limbaj
pe care doar noi îl înțelegem.
Când noaptea sparge culorile primăvara,
cu forfecuța crestez vârful brazilor;
negreșit acolo ești.
În fiecare frunză,
în fiecare ramură,
îți simt prezența,
ca un ecou al nostru.
Așteaptă,
așteaptă-mă,
primăvara vine,
primăvara vine curând în mine.
Așteaptă,
așteaptă-mă,
primăvara vine,
primăvara vine curând
în mine, și în tine, și în noi.
Lumina din lumină
Gândul porni din vârful cărților,
stivuite cu grijă pe noptieră.
Se înălța spre tavan,
apoi dincolo de bloc,
peste copacii mândri de septembrie,
piloni verzi ce-și pierdeau culoarea,
tot mai palizi, tot mai departe.
Gândul urcă spre nori,
dincolo de ei,
în balta adâncă a stelelor,
și mai sus,
mergea deja cu spatele,
uitând de cărțile de pe noptieră:
amintire de seară.
Gândul, mai sus,
escaladează lumina,
se agață de un alt gând, mai vechi.
Tremură amândoi, dar continuă;
parcă e mai ușor să mergi cu spatele când ești doi.
Ating cristale de flori,
planetele par bulgări de zăpadă.
Mai sus, mai departe,
liniile drepte se curbează,
ușor, ușor.
Și atunci, plăpând,
se deschide lumina
din lumină.
George NICOARĂ
Material publicat în revista Nord Literar nr. 5 (276), mai 2026