Numai în iubire
Numai în iubire răsar florile,
Numai în iubire naște lumina culorile,
Numai în iubire devin plante semințele,
Numai în iubire te-mbie cu-arome, din plin, roadele,
Numai în iubire șușotesc primăvara pâraiele,
Numai în iubire lucește, vara, mai arzător soarele,
Numai în iubire se topește toamna în cromatica frunzelor,
Numai în iubire cu-argintiu pur se-mbracă iarna privirile,
Numai în iubire umbre se șterg, pașii primesc aura împlinirilor,
Numai în iubire, laolaltă, ne-apropiem depărtările.
Arcuș și vioară
Sorb mursa boabelor
din viță,
Mă joc pe-un fir
de romaniță,
Aprind în infinit
o stea
Și-mi scald în cântec
inima.
De drag, împart – nici nu știu
cui –
cuvânt de-alint străinului,
Din micul meu codru
de pâine
întind ospăț
zilei de mâine
Și, întocmai cu izvorul, curg…
lacrima s-aline dorul.
*
Loru-și – arcuș și vioară –
nicicând inimi să mai doară.
Uvertură
În leagănul zorilor,
tălăzuind
prin mări de visare,
cearcănul Lunii.
Uimitoare,
liniștea aurorei
se varsă-ntr-un scâncet,
când,
printre ramuri și frunze,
în portativul primenit
mijesc ochi de lumină.
O respirație dulce
saltă-n partitură,
amplificând uvertura,
chiot al pruncului
dezmierdat la sân
privind în ochii mamei.
Lotica VAIDA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 5 (276), mai 2026