Ochiul Albastru
– o beție –
Privim în fântâna perfectă – în fântâna nesațiu
Privim la malul celălalt – în rugă – cu aripi de foc
Tu cu fața în leagănul apei din fântâna perfectă
Îmi spui că se vede ziua dintâi – îngerul Thot
Privim în fântâna perfectă – în fântâna nesațiu
Prin ochiul Albastru, atât de albastru – cer murmurat
Unul din noi începe să bea – lacom avânt
Fără să știe că apa-n lucire e chiar celălalt
Privim în fântâna perfectă – în fântâna nesațiu
O întindere albă – albă – frunză căzând
Tu cu fața în leagănul apei din fântâna perfectă
Mă-ntrebi: Cine-i deasupra de numără până-n străfund
Taci – Din fântâna perfectă – din fântâna nesațiu
Odgon al luminii ce cade din noapte
De-odată cu moartea o dungă de fier
E marea cravașă ce iar se retrage din Toate.
Lumina cărnii tale
vreme – rigolă – şi e o pădure magnetică
de abanos din care te‐ntorci regină-adulter
în înseşi copcile nopții
empiric anotimp – sufletul meu
murmurând viața lui Dumnezeu…
lumina cărnii tale
în slava morții – uneori nisip şi dezgust
ca trasul pe roată în toată
istoria… lumina cărnii tale…
încât dintotdeauna ți-apar un
gând preconceput: „ceva lesnicios, zi
izvorând înapoi să existe capătul evidenței”
„nu înțelege întocmai cele ce sunt!
nu înțelege întocmai cele ce sunt!”
– din marea-moartă din marea-roşie râul
domol din sufletul nostru se-ntoarce
uscat…” ca muzica stelelor în cădere –
ca varul ce roade lumina…”
revino, ridică vestea nuntirii
ține-mă semn al brațelor tale
al zilelor tale –
„Ci noi, prin ce simțim, ne risipim; ființa noastră,
ca o suflare, se desprinde; cu fiece vâltoare
răspândim mireasmă mai slabă”.
vreme – rigolă – şi e o pădure magnetică
de abanos din care te-ntorci regină-adulter
în înseşi copcile nopții
empiric anotimp – sufletul meu
murmurând viața lui Dumnezeu…
Unul lângă altul
Unul lângă altul – un fel de ochi.
Ninsoare Pentru Isus ca să se vadă-n parte
Tremur al frunzelor – răsfrângeri în amurg
Lumină cărnii tale. Eu tresărind în moarte
Unul lângă altul măsură-n numărare
Pentru Isus ca să se vadă-n parte
Clape uitate dintr-un cântec
Când toți țintesc la ținta ce ne soarbe.
Nimic altfel – unul lângă altul în risipire
Pentru Isus ca să se vadă-n parte
Nadir poftit – de nici nu se mai știe
Cine s-a dus cine se-mparte
Iubito – unul lângă altul – un fel de ochi.
Ninsoare Pentru Isus ca să se vadă-n parte
Lumină cărnii tale. Eu tresărind în moarte.
Studiu
…dar găurile din palme? (prin aceste
găuri privind se pot determina măreția
şi inexistența lui Dumnezeu…)
…dar găurile din tălpi? pe veci constrânse
la o supraviețuire pilduitoare…!? (mărindu-se
definesc cuvintele şi gândurile
lui iuda iscariotul…)
…dar asemănările cu el însuşi? rege sau
ieftin copist? (din oglinda ce nu încetează
să-mi curgă înfățişarea şi moartea s-au
desprins o mască de rumeguş, un epitalam,
o cvadrigă cu sânge pe roți, un actor nebun,
o scândură în care se zbate steaua magilor,
un verset, iluzoriul număr de aur; o caldă
desfrânare a nemuririi…
printre toate acestea fața-mi ridică
drahmele vremii…)
…dar asemănările cu el însuşi?
(rege sau ieftin copist) –
cine le-aduce în pânzele neantului ?
Disc
„…la mijlocul drumului dintre
scârbă si rugă…”
„el” s-a culcat cu îngereasa („el” s-a culcat
cu îngereasa; „el” s-a culcat cu îngereasa)
pielea pântecului de îngereasă şi-a
aşezat-o pe față – să se nască apoi: prin
creştetul cuvântului; amirosind a …xzvu –
sătul de toate pohtele trupului: (cu un
vermorel în spate – ironic pompând
zilele noastre) – „el” smulge cu orbitele
îngerii (pe neaşteptate intră sub zidurile catedralei)
trage clopotul scufundat în mâlul decenței:
dimineață de dimineață deschide uşile de piatră (îi
vedem doar partea de jos a vermorelului – culoare
pustie… are) – ca pulberea: năduşiți luăm
tubul vermorelului în dinți (iii – ce comoditate:
iar unu zice – acesta-i disc: bandă magnetică
înregistrată să cânte – să cânte – să cânte) – „el”
îşi umflă pieptul; se roteşte; dispare (şi-i… suma…
cifrelor singurătății)!
(doamne!!! – lumina luminii tale
coborâtoare din ceruri / un fluviu de gheață /
ne încremeneşte: ne scoate în afară – şi
noi îi sărutăm esențele, care-s identice
cu bezna) – parcă aş fi epileptic (încep să
dansez) nu! – să desenez guri de evacuare
în prealăbărțatul spațiu, ireductibil: (barele de
oțel ale sufletului tot intersectându-se
îmi lasă în scrum pieptul: (din conținutul
nostru printr-o evoluție abstractă se extinde
devenirea unui OCHITHOT) – ochiulthot începe să
vadă recipientul cu gaz al
sorții: pe tipsia atemporală tigva nimănui
(lunguiață) prin nările căruia se retrage „madona
cu prunc”:
doamne, până la brâu în
nisip şi manuscrise încerci să mă
lauzi – cumperi două fâşii de platband
îmi ornamentezi gleznele şi fruntea –
concluzionezi: „înfățişarea ta ascetă îmi
încurcă divinitatea” – dv. apelați la umor:
eu bat cu sângele în ştreangurile…
eternității:
doamne, lumina luminii tale coborâtoare
din ceruri (un fluviu de gheață) ne
încremeneşte –
OCHIULTHOT în deşertul de sare (mult peste
deşertul de sare – înspăimântat de sine
deocamdată nevăzându-se integral) oameni
fără moarte scot dinăuntru-i marmoră
desăvârşit ochiulthot se înghite pe sine
(zice-se – că s-a auzit) în straturile
din afara universului:
Izgonire în paradis
aşa cum înțeleg moartea (noaptea şi dimineața) aşa
te înțeleg în otrava frumuseții tale – Zidania cum
înțeleg moartea în abuz şi perfecțiune să-i linguşesc
masturbațiile / aşa îmi repet clipa de fum / măiastrautopia
de-a lungul scrisului…
(luminile mici / nebunii şi vârcolacii – izvoarele,
umbria din cer / începuturile alchimice ale
derizoriului, foarfecele mamut al destinului, femeia
siberia în cochete oglinzi şi verande, artistica luntre
alunecând în Sahara,
gâdele cu o floare în mână –
orbul aducându-mi nisip şi medalii – un castor
elice macabră în amară mişcare –
o zână ce iară îmi stoarce creierul şi sufletul…)
« Istorie de apuse senzații »
Aurel ȘTEFANACHI
PARODIE
Lucian PERȚA
Unul lângă altul
Una lângă alta – cărți în editură,
Prinos pentru Cultură-n mare parte,
Răsfrângeri de talente în mare măsură,
Lumină și credință în fiecare carte.
Una lângă alta – fără număr parcă,
Pregătite toate pentru târg de cărți,
Mândria ca un cântec simt cum mă încearcă,
Știind că vor ajunge în foarte multe părți.
Nu se poate altfel – chiar și pe Maria*
Eu am liniștit-o, fiindcă ea se teme
Că mai nou, de-acuma, s-a scumpit hârtia
Și la editură vom avea probleme.
Iubito, s-ai credință, frigul din scumpire
N-o să ne cuprindă, n-o să aibă vreme,
De unul lângă altul noi vom fi-n iubire!
* Cuvintele scrise cu italic reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autorului.
Lucian PERȚA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 7-8 (266-267), iulie-august 2025