Pe Patrice Avella l-am cunoscut la Festivalul Internațional de Literatură, Artă și Tradiții „Zilele Iei – Zilele Poeziei”, de la Târgu Lăpuș, desfășurat în perioada 27-30 iunie a.c. și organizat de carismatica amfitrioană Valeria Bilț. Cordial, afabil, îmbrăcat cu o ie românească de care nu s-a dezlipit pe tot parcursul manifestării… Părea foarte acasă printre lăpușeni, asumându-și, cu naturalețe, posturi diverse: poet, artist plastic, bucătar francez, degustător de bucate și licori tradiționale locale, conferențiar. Tot el ne-a ținut o incitantă prelegere despre Asemănările și marile diferențe între bucătăria franceză și cea transilvană. Născut în Franța, în 1959, licențiat în Economia Intreprinderilor, având un masterat în Marketing, autor și jurnalist, împărțindu-se între Franța și Toscana, între pasiunea pentru scris et cea de animator cultural, Patrice Avella este colaborator activ al revistei VOCE, revista italienilor din Franța, unde, de cincisprezece ani, ține rubrica „Istoria culturii gastronomice italiene”. A tipărit volume atât în limba franceză, cât și în cea italiană, precum Rome Criminelle (premiat la categoria „Roman et Cinéma” în cadrul Prix Européen et Méditerranéen al Asociației Jean Monnet); Rome Criminelle (tome 2), despre cinematograf și gastronomie – Pâtes et Cinéma, volumul de poezie și grafică în tehnică pointilistă, L’Écume des Songes; Piazza Fontana, traducerea tomului Rome Criminelle (tome 1), cărți care vorbesc despre cinema și gastronomia italiană, precum Pasta e Cinema, La Grande Abbuffata, ce povestește istoria unei familii nobile toscane și gastronomia Renașterii, A tavola con gli Appiani, o carte de poezii italiene și desene pointiliste, Réminiscences, premiat la Castellamare di Stabia în 2022. Recent, au fost publicate alte trei cărți, prima dintre ele relatând viața și opera poetului Prévert (Prévert l’amore e Paris) și o alta care a primit prestigiosul Prix International „Napoli Cultural Classic”, în 2021, apoi Le Prix „Le Muse”, în 2022, la Montecatini Terme pentru Modigliani, l’amore e Paris. Ultima carte, Pasolini, il cinema, l’amore e Roma a primit Prix „Costellazione Libri”, în 2023 la Pisa, și Prix „Omaggio a Pasolini à Rome” în mai 2024. Este gata să apară în această toamnă volumul Le Petit Prince et ses Muses, de Paris à New York. I-am dăruit la Târgu-Lăpuș cartea de traduceri, realizată împreună cu Aneta Făzăcaș și Andreea Laurențiu, Scriitori din Nord / Ecrivains du Nord / Writhers of the North, apărută în anul precedent ca supliment al revistei de cultură Nord Literar și m-a invitat să particip cu ea la Premio Internazionale di Arte Letteraria „Il canto di Dafne”, care se va desfășura la Carrara, în 24 noiembrie 2024.
Daniela SITAR-TĂUT
*
Dragă Patrice, te-am cunoscut la un festival de artă, cultură și tradiții din Maramureș, unde părea că te simți în largul tău. Care sunt artiștii români pe care-i apreciezi? În literatură? Artă? Dă-ne, te rog, câteva repere.
Într-adevăr, cunosc mai bine personalitățile culturale și artistice de origine română, în special cele care au trăit în străinătate și, mai ales, în Franța. În primul rând, Constantin Brâncuşi, celebrul sculptor abstract născut la Hobiţa, a murit în Franţa. Apoi, Elie Wiesel, desigur, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1986, a supraviețuit Buchenwald-ului și a trăit în Franța înainte de emigra în SUA. Vladimir Cosma, născut la București, compozitor de muzică și coloane sonore pentru cele mai mari filme franceze. Dar există mulți oameni celebri care au o origine română și care sunt surprinzători, precum: Dustin Hoffman, actor american cu părinți născuți în nordul României, Lauren Bacall, actriță și simbol al femeii fatale, Harvey Keitel, care a avut o mamă născută în Brăila și care a emigrat în SUA, Michel Drucker, celebrul nostru prezentator de televiziune timp de cincizeci de ani în Franța, al cărui tată, Abraham, este din Davideni (Neamț), pe care l-a părăsit în 1925 pentru a trăi în Franța.
În cadrul festivalului organizat de carismatica doamnă Valeria Bilț ai avut și vernisajul unei expoziții. Volumul tău „Reminiscences”, subintitulat „Nomaderie et pointillisme”, a fost premiat în Castellamare di Stabia în 2022. Angelo Santoro, universitar și poet italian, ne oferă o bună descriere a acestuia: „În fața desenelor lui Patrizio Avella, unde pointilismul, tratat numai cu cerneală neagră, ne permite să desenăm personajele mai mult pe partea nocturnă decât pe cea diurnă, simțim sentimentul «neterminatului», în măsura în care figurile sunt rupte simultan între spațiul alb din jur și negrul care le leagă, în încercarea de a le șterge formele. Se luptă între masa neagră a nopții și haloul alb al zilei. Prin dorința lor de a merge spre lumină, în timp ce sunt reținute de întuneric, aceste siluete inaugurează în mod constant încercarea lor de naștere, sfâșiate așa cum sunt între speranța de viață și prezența morții care este, metaforic, în fiecare dintre noi. Prezentul pare problematic, trecutul este, cu atât mai mult, într-o relație dificilă cu memoria. Din aceste constatări, singura atitudine posibilă pare a fi zborul, căutarea unei vieți care este întotdeauna în altă parte, tema călătoriei permanente fără destinație precisă… Adică «nomadismul»…”. Care sunt urmele vagabondajului poetului? Poetul Patrice Avella trăiește în sim-
bioză cu artistul vizual Patrice Avella?
Desigur, artistul vizual cu metoda pointilismului trăiește în simbioză totală cu crearea de poezii care însoțesc lucrările grafice. Îți mulţumesc că ai arătat corect acest lucru, deoarece cei doi artişti sunt amândoi părţi ale personalităţii mele culturale şi spirituale. În special „nefinisarea” fiecărei lucrări transpuse pe suporturile Arte Povera, cu recuperări de resturi de țesături, blugi, lenjerie plastificată, gresie, marmură, lemn folosit, ca șipcile unui parchet vechi, lemn lăcuit de pian etc… „Non-finitul” este definit de o lucrare, a nu poziționa puncte negre, ci, mai presus de toate, a nu plasa puncte pe tot parcursul lucrării. Cea mai delicată sarcină este de a nu adăuga puncte inutile… Privitorul trebuie să fie liber să-și imagineze următoarele puncte pentru a se pune pe muncă și să-l completeze în funcție de propria sa imagine, între masa neagră a sufletului şi haloul alb al speranţei, şi cel al vieţii viitoare, zborul înainte, poate, dar mai ales fuga spre altundeva, către infinit şi improbabil, asemenea urmelor vagabondajului unui poet.
La Târgu Lăpuș ai susținut o lucrare despre „Asemănările și marile diferențele între bucătăria franceză și cea transilvăneană”. Care ar fi acestea?
Cele două bucătării au mai multe caracteristici comune. Desigur, distribuția pe scară largă, instalată peste tot în Europa zilelor noastre, și globalizarea schimbă gusturile tuturor, sub influența filmelor și a publicității. Una dintre cele mai importante rămâne influenţa diferitelor culturi ale popoarelor care au traversat de-a lungul secolelor teritoriile Franţei şi României. O alta, la fel de importantă, este aceea că bucătarilor din toate timpurile le place să petreacă ore în bucătărie pentru a pregăti mese pe cât de somptuoase, pe atât de rafinate. Desigur, practicile și obiceiurile tradiționale ale fiecărei țări au uzanțe aferente fiecărei culturi și produselor găsite în mediul lor rural. Diferențele între gastronomia franceză și cea din alte țări europene se manifestă prin alte produse locale. În România, în general, nu mâncăm mâncăruri tipice franțuzești, cum ar fi celebrii melci mari cu unt și usturoi care îi șochează pe italieni, faimoasele și disprețuitele picioare de broască ale englezilor sau brânzeturile care miros foarte puternic, pentru că sunt foarte preparate și cu mirosuri urâte de germani sau de olandezi. Micul dejun din Transilvania seamănă mult mai mult cu cel al anglo-saxonilor decât cu cel al latinilor. În România va fi alcătuit din lactate, dar cu ouă și mezeluri, un obicei venit din lumea rurală și rădăcinile ei țărănești. În Franţa, va fi veşnicul Café crème şi faimoasele sale croasante fierbinţi sau feliile crocante de baghetă proaspătă cu unt şi gem, dar, de asemenea, de multe ori cu brânză puternică sau camembert înmuiate în cana de cafea cu lapte…
Transilvania își trage diferitele influențe din nordul Europei, unde principalele produse ale câmpului sunt varza, cartofii și ceapa galbenă. Dar, de asemenea, feluri de mâncare pe bază de carne și umpluturi gustoase și vin brut. Sosirea porumbului în Europa aduce mămăliga, făcută pe bază de făină de porumb. În sudul Franței, pe Mediterană, în Provence, vom regăsi, ca în sudul României, multe produse agricole care au nevoie de soare și sunt bine apreciate de gurmanzi, cum ar fi vinetele, roșiile și ardeii. De asemenea și diferența față de alte bucătării mediteraneene, mâncărurile picante și în special condimentate nu fac parte din cele două bucătării, nici a Franței, nici cea a Transilvaniei. În ambele țări, anotimpurile joacă un rol major în plus față de geografie și de diferențele dintre Nord și Sud. Vara vom consuma mult mai multe produse proaspete din grădină, legume, fructe, în vreme ce iarna vor fi conservate sau sărate cu oțet pentru păstrarea pe termen lung. În ambele țări ne plac și legumele cu rădăcini și tuberculii, în special în timpul iernii: păstârnac, cartofi dulci, anghinare, sfeclă, gulii. Cu toate acestea, multe țări nu consumă deliciosul nap sau cicoarea, andivele de origine belgiană. În Transilvania, ca și în Alsacia, varza va fi conservată într-o saramură, varza acră sau varianta verzei bavareze. În Franța, oamenii nu iubesc prea mult conservele în oțet, cum ar fi castraveții murați sau castraveții rusești. Ca și în Provence și pe Riviera Franceză, în România gurmanzii se bucură de consumul de ierburi sălbatice, cum ar fi urzica, iarba ursului, leușteanul, mesclunul în salate, pătrunjelul sălbatic etc… pentru a le consuma în omletă sau în supă.
Cum stăm cu produsele de patiserie și cu băuturile?
Cu siguranţă, cea mai mare diferenţă dintre Franţa şi Transilvania se va regăsi, la fel ca între Franţa şi alte ţări europene: în patiserie. În România, desertul are o valoare religioasă foarte puternică, cum ar fi cozonacul − de Crăciun, noi avem bușteanul cu frișcă; pasca pentru Paște, iar noi − ouă de ciocolată etc… Celelalte rețete din România se bazează pe foietaje precum plăcinta, dulce sau sărată, cu carne sau brânză. Noi avem tartele noastre cu aluat copt sau foietaj, foietaj cu șuncă, ștrudel cu mere și miere, millefeuille cu cremă de patiserie etc…
Ambele țări au regiuni viticole importante și producători de țuică ce s-au îmbunătățit de-a lungul secolelor. Amândouă au acceptat dominaţia Romei antice şi contribuţiile ştiinţifice ale viticulturii. Vinurile au devenit o excelență a ambelor țări. Berea rămâne și ea cu o tradiție îndelungată în ambele țări.
În final, relatează-mi o poveste/experiență memorabilă pe care ai avut-o la noi.
În timpul marelui festival cultural de artă și tradiție organizat de carismatica și fabuloasa Valeria Bilt din Maramureș în luna iunie a anului trecut, multe amintiri plăcute și momente mi-au hrănit memoria de mulți ani. Mai ales vizite la mănăstiri și muzee tradiționale, dansuri tradiționale și festivaluri de cântece, întâlniri interculturale cu alți artiști și poeți români. Dar cea care m-a marcat cel mai mult rămâne munca în echipă cu femeile din bucătăria hotelului, în care am jucat rolul de „Bucătar francez” în mijlocul tuturor acestor femei pricepute în gastronomie, pentru a le sfătui asupra felurilor de mâncare tipice gastronomiei franceze necesare unei cine originale. Această complicitate debutase cu îndoielile şi neîncrederea în folosirea unui corp străin şi impozant în sânul „bateriei” bucătăriei feminine românești, dar pe măsură ce compoziţia şi crearea felurilor de mâncare avansa, înainte de reușita culinară a celor de aici, s-au creat o unire și zâmbete frumoase, știind că toți oaspeții au apreciat fiecare fel de mâncare, în special camembert în cuptor și aumonières, clătite umplute, fără a uita apoteoza cu celebra Tarte Tatin. Frumoasa fotografie finală a echipei în bucătărie cu „Bucătarul francez de-o seară” a fost un moment emoționant pentru mine.
Daniela SITAR-TĂUT în dialog cu Patrice AVELLA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 9 (256), septembrie 2024