Prin Maramureș
Ca o poartă deschisă
mi se dezvăluie prezența ta
O rază de soare înlănțuindu-mă
Un rit de trecere
absorbindu-mă în infinit
Cu umărul răzimat de stâlpul cerului
am descoperit ce sunt dorul
cântarea și veselia
În bucuria ta am găsit acoperișul lumii
un orizont
crescut în mine
și deasupra mea
Ca o Poartă de Maramureș
ai cuprins
toată bogăția de timp și de eternitate
în ființa ta
Amintiri cu o frumoasă fată
Valerian
Pruncul maramureșean
adus în lumină de
filosofie și poezie
Cu el am învățat
multiculturalismul și iubirea
deși de mult mă credeam
un maestru în practicarea lor
El cunoștea cel mai bine
mângâierea alterității
gustul vinului băut
la banchetele filosofice
stăpânea citirea semnelor
infinitului din noi
și de pe chipul celuilalt
ca într-o oglindă divină în care
fiecare ne-am reflectat
din vremea îndepărtată
Dar mai ales
știa ca nimeni altul
să o țină la piept
pe cea mai frumoasă fată
Ruine în orașul adolescenței
În strălucirea orașului
Aflată-n ruină
Grea ca de plumb cade în sufletul meu
Casa de cultură a sindicatelor
în care tinerețea
ne hrănea visurile literare la Cenaclul Arta.
Treptele pe care urmele pașilor tăi
le făceau să vibreze de frumusețe
precum catapeteasma unui templu
Sunt azi sfărâmate și-n crăpăturilor lor
nu mai crește nici iarba.
O lacrimă scursă pe obrazul amintirilor mele
Măsurând parcă un destin
care poate fi al meu sau al tuturor
prevestind parcă uitarea și moartea
Toate cad în nepăsarea
intereselor de-o clipă
neatente la nostalgii metafizice și la însingurare.
Doar gândul meu fuge departe
Până în clipele în care numai tu
Adolescenta nebună de-atâta iubire
molipsitor râdeai
cu toată veselia lumii
Sandu FRUNZĂ
Material publicat în revista Nord Literar nr. 5 (252), mai 2024