Biserică de lemn
Tatălui meu
Codrul adormit în cântec de topoare
S-a trezit odată
Templu înălţat de roditoare mâini
Ale căror fructe uitate de timp
Încă mai povestesc
Copilăria descălecătorilor.
Peste fața Nordului
Au trecut nemiloase
Roţile timpului,
Iar pe răni s-a pus
Miere și mir
Ca din dureri să se-nalțe
Albe zburătoare.
Columna credințelor noastre
A înjunghiat văzduhul
Cu glasuri limpezite-n potire
Precum săgeata lui Bogdan
Și s-au trezit din moarte
Urmașii lui Zamolxes.
Pe nebiruite altare
Moşii și strămoşii
Și-au adus –
Spre viaţă veşnică –
Inimile,
Iar ele
Ajunse-n mâinile urmaşilor
Se prefac
Bulzuri de aur
Asemeni rănilor rupte
Din trupul bătrânului Iov
Şi date răsplată lăutarilor.
Ion PETROVAI
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (274), martie 2026