Ploaia de iarnă
De-atâta noapte și de-atâta ziuă
s-aud ciocane ce izbesc în vad;
țoluri grele azi lipsesc din piuă,
decoru-i searbăd (nu-i niciun iosag).
muntele se-ntreabă de zăpadă.
șesul se zgâiește la noroi.
copacii schilozi parcă-ncep să vadă
și totul se divide la plus doi.
a ruginit conserva cea de pește
cu toată marea ticăindă-n ea;
se aude vulpea cum pândește
și vântul cum ia brazii la rindea
mai știu cireșii ce-i acela mugur?
ce face stejaru-n rădăcini?
de sosirea ta cum să mă bucur
când suntem departe și străini?
s-aude zvon acut de deflorare;
trecură și livezile pe-aici
cântând din șarpe numai osanale
pentru păcatele-n esențe mici.
Bâiguială
Chiar nu mai vrei să spui nimic
Despre iubirea dintre noi?
Scrisori care așteaptă plic
Fură cerneluri de la ploi
Și orice-aș încerca să zic,
Sunt dat de clipă înapoi.
Găsești motive de-mpietrit
Precum înghețul prin livezi;
Oare de când te-oi fi iubit?
Erau pe-atuncea codrii verzi?
Tot ce-ntre noi a răsărit
Sunt razele ce nu le vezi.
Azi n-am unde te invita;
Trăpașii vremii scurmă-n lut.
Dilema este casa mea
Care tânjește după rut.
Ce am putea azi învăța
Din amintiri care-au durut?
Reîmplinire
Vei fi a mea cum nu ai fost vreodată
Într-o pădure cu dezaști lini;
Să îți aduci, din trupul tău de fată
Parfumul tăinuit al unor crini.
Să-ți amintești că nu am fost un cuplu
În primăvara fără de negoț
Ai dăruit organului de lucru
Plăcerea de a crede că e hoț.
Pigment de-ntraurire pare calea
(Doar seamănă cu puritatea-n gând);
Tăcerea, vai, doar populează valea
Privind spre dealul singur și flămând.
Din când în când ne războim c-o veste
Cu întâlniri din secolul trecut;
Doar nostalgia îmi mai dă de veste
Despre dorința mea de început.
Te mai salut cu urme de idee;
Cu multe taine este masa ta.
Trădarea, precum mărul, e-n femeie
Iar noi vom viețui-n etcetera.
Vasile IONAC
Material publicat în revista Nord Literar nr. 7-8 (254-255), iulie-august 2024