Lumea minunată
privind la apusul ce arde
precum o secure uitată
de fierar pe jăratec
înroşit apusul pâlpâie
prevestind mari vărsări
de sânge
focuri ard orizonturile inimilor
ura izbucneşte din piepturile seci
ia formă de ciupercă
şi plouă cu moarte peste lume
clipocitul amar al morții
în discursurile găunoase ale politicienilor
cei ce se cred puternici și înțelepți
bântuie prin conştiințe
îmbrăcați în negru
ca nişte îngeri ai pierzaniei
de la mare depărtare
planeta pare un ochi de foc
ce clipeşte dogorind
la tâmpla părții ăsteia de infinit
miliarde de inimi vor înceta să bată
miliarde de buze vor înceta să Te laude
miliarde de frunți nu se vor mai pleca
în fața Ta Doamne cel de dincolo de infinit
miliarde de ochi vor plânge şi vor clipi vinovați
oceane de foc peste oceane de lacrimi
iar când ar fi trebuit să se ivească zorii
să cânte cocoşii cei țanțoşi
şi să răsară soarele de după munți
doar un abur străveziu se va înălța
răsfirându-se printre stelele oarbe
amintind că aici a fost odată o lume minunată
Alexa Gavril BÂLE
Material publicat în revista Nord Literar nr. 9 (256), septembrie 2024