Ce ţi-e şi cu stomatologii ăştia! Spre mijlocul anilor ’90, inginerul Gicu, un bărbos glumeț cu față smeadă și ochi cercetători, se fălea c-o amică care deţinea această meserie. O practica însă la Rupea, orăşel în care destui oameni aveau puţine posibilităţi materiale, ca să nu zic că erau de-a dreptul săraci. Nu dispuneau aşadar de bani ca să-i plătească amicei „manopera”, în schimb aveau ouă, brânză, găini etc. Tânăra stomatologă, o făptură bondoacă, c-o faţă rotundă şi cărnoasă, garnisită cu nişte ochi negri, s-a trezit la un moment dat cu locuinţa plină de-astfel de produse. Deşi era consistentă, amica şi-a dat seama că nu le poate face faţă, aşa c-a apelat la vânzătoarele de la alimentara din apropiere. Nu ca să-i mănânce bunurile primite, ci să i le vândă. Iată, așadar, că până la urmă s-a ales tot cu bani!
Pe lângă produse ţărăneşti, demoazela beneficia şi de-o privire ageră, „deformată profesional”. Ajunsese Gicu să nu mai permită râsului să-i deschidă voios gura atunci când era în preajma ei, de teamă că duduia-i va depista vreo carie – se-ntâmplase deja, de vreo două ori. Fiind un om vesel, până la urmă s-a dezis de ea.
După câțiva ani, atunci când bărbosul și-a cumpărat prima locuinţă, s-a gândit că i-ar trebui şi un dentist. Nu ca să-l achiziţioneze, ci să-i devină client fidel! Auzind asta, Manole, un coleg de serviciu deșirat, aflat în slujba lui Bachus, îi zice sfătos:
– Îţi recomand pe doamna Bălan – este un medic excepţional. Şi are cabinetul în preajma locuinţei tale. Spune-i că te-am trimis eu!
– Bine. Îţi mulţumesc!
Zis şi făcut! Gicu s-a înfăţişat doamnei Bălan cu recomandarea şi durerea de dinţi aferentă – altfel nu s-ar fi grăbit să o cunoască. Poate c-ar fi fost mai bine, căci a dat peste o damă dură, solidă, bărbătoasă, pentru care cuvântul anestezie era un neologism. În schimb, cu vânjoasele-i braţe, manevra freza şi îl ţintuia de scaun în acelaşi timp.
Îi înrădăcinase o teamă consistentă faţă de tagma odontoiatrilor, iar la una dintre vizite, l-a informat autoritar, folosind o pereche de buze strânse ce trădau intransigenţă:
– Aveţi infecţie şi-i nevoie de operaţie, dar mă voi ocupa eu de asta. În ce zi o facem? Nu puteţi amâna, căci se extinde.
Fiori reci simţi Gicu pe şira spinării la auzul acestor cuvinte şi la vederea bisturiului prezentat demonstrativ de-un braţ vânos.
– Nu se poate fără operaţie?
– În niciun caz! V-aştept săptămâna viitoare. Nu vă temeţi, vă fac anestezie.
Ce uşurare! își spune glumețul. Însă parcă niciodată săptămâna n-a trecut aşa de repede! Și-a luat inima-n dinţi (chiar dacă erau bolnavi) şi s-a prezentat la cabinet, iar doamna Bălan i-a făcut anestezia.
– Acum aşteptaţi pe hol, să-şi facă efectul – eu mai am un client.
Dup’ o vreme, panicat de zbieretele pacientului, își amintește: Parcă era transmis un meci de fotbal important. Ia să mă duc să-l văd! Zis şi făcut.
Abia după o săptămână și-a făcut curaj şi s-a prezentat la Bălan-san.
– Aţi fugit după ce v-am făcut anestezia! Trebuie s-o plătiţi. De data asta nu vă mai las pe hol – îi spune odontoiatra înciudată, dar hotărâtă.
Îi face iar anestezie, pune muzică clasică şi iese. Glumețului nici n-apucă să i se distileze gândul, că duduia apare însoţită de-o colegă uscăţivă.
– Nu c-ar fi operaţia foarte complicată, dar îi mai bine să fim două!
George DIMITRIU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 10 (257), octombrie 2024