Vă propun în acest număr o incursiune într-o lume complexă, variată, uneori complicată și densă, alteori minimalistă și monumentală, care ar putea fi însă rezumată, printr-o singură sintagmă, astfel: o lume liberă. Iar pentru asta voi face referință la expoziția retrospectivă a artistului curatoriată de Silvian Sferlea la Muzeul Literaturii Române, sediul de pe Calea Griviței, un loc devenit deja de referință în conștiința culturală a capitalei.
Lipsit de prejudecăți și de rețete plastice previzibile, parcursul artistic al lui Dan Bota are marea calitate de a curăța privirea de orice așteptare anterioară, chiar dacă vizitatorul ar mai fi intrat cu alt prilej în contact cu lucrările artistului, și de a o încânta la cel mai înalt nivel, acela care cuprinde întreaga complexitate a consumului cultural, de la nivelul decorativului, al frumosului imediat, la cel al reflexiei filosofice sau al autoreflexiei postmoderne. Cu lucrări care acoperă o perioadă de aproape o jumătate de secol de creație, expoziția devine un muzeu în sine, cu comentarii plastice ale artiștilor reprezentând principalele curente pe care Occidentul le-a cunoscut în acest timp, rămânând însă permanent în lumea creată, a figurativului, abordând abstractul strict ca experiment de redare a suprafețelor neutre, nicicând ca miză artistică în sine.
De la reconstrucții cubiste ale portretului și compoziții de peisaje sau de naturi statice în tentă plată și până la experiențe coloristice expresioniste pe motive matisseene, Dan Bota preia, ca referent asumat, marile curente contemporane și le personalizează prin sensibilitatea proprie și printr-o expresie extrem de relaxată. El nu doar că încorporează în propriul stil, cu multă lejeritate, tendințe și perspective diverse, dar și testează diferitele moduri de coagulare a materiei pe pânză, de la ariile opace, în tușă vâscoasă, care impun structură și rigoare, și până la transparențele nervoase ale unei pensulații uscate, care conservă, în priză directă, gândirea pictorului și întreaga sa stare lăuntrică.
Într-un final, direcția pe care Dan Bota și-a asumat-o și a transformat-o în marcă identitară poate la fel de unică și de imediat recognoscibilă ca propria semnătură, mereu pusă în valoare ca element de sine stătător, este cea a unei compoziții dinamice, în care elementul temporar nu este ascuns în spatele unei suprafețe perfect lucrate în interiorul conturului, ci din contră, este exacerbat prin suprapuneri explozive de tușe gestualiste și de culori tari, care fac suprafața să pâlpâie și să iradieze. Iar aici, în aceste lucrări monumentale, indiferent de dimensiuni, începem să cunoaștem o lume populată de chipuri feminine senzuale,
nu neapărat frumoase în sensul canonic, ci expresive și memorabile, prezențe capabile să impresioneze, mai ales dincolo de circumstanțe și de gusturile vremii. Figuri arhetipale, cu profiluri puternice, de multe ori susținând ca niște cariatide pălării titanice sau podoabe capilare mitologice, care preferă privirea pătrunzătoare în locul zâmbetului superficial, aceste femei tipologice apar singure pe un fundal neutru, artistul păstrând astfel un fel de convenție a portretului clasic, dar actualizând genul prin experimente cromatice și prin compoziții total necanonice.
Alături de modelele feminine, alte subiecte preferate ale pictorului sunt naturile statice, pe care le analizează, le descompune și le reconstruiește în fața privitorului ca pe niște piese interșanjabile ale unui puzzle cromatic surprinzător. Aici el răstoarnă perspectiva și abordează convenția bizantină a reprezentării spațiului și, deseori, imaginează universuri noi de forme florale și vegetale, care să completeze și să îmbogățească observația directă.
Una dintre cele mai impresionante lucrări din expoziție este, cu siguranță, tripticul păsărilor, cel care se desfășoară pe lungimea unui perete întreg și se prelungește, captivant, și pe suprafața celui învecinat printr-o alegere curatorială inspirată. Demonstrează astfel o capacitate de improvizație remarcabilă a pictorului, reușind să compună o simfonie de culoare și de mișcare folosindu-se de un repertoriu minim de semne. Subiectul principal îl constituie de fapt culoarea, vibrația și echilibrul perfect obținut prin contraste manipulate ireproșabil.
Lucrând oarecum în afara scenei artistice instituționalizate de la noi, Dan Bota a reușit să-și conserve intactă lumea creată, atât în fața presiunilor comerciale, cât și în fața celor care țin de gustul breslei, fiind mai mult decât zgârcit cu aparițiile publice, preferând expozițiile personale celor de grup. Acest lucru i-a permis nu numai o maximă libertate de creație, ci și păstrarea autenticității propriului stil, care nu se aseamănă cu niciun altul din istoria artei plastice românești. Dacă în unele lucrări putem regăsi experiențe ale unui dialog cu forme artistice preexistente, pe care artistul le-a făcut pentru a-și fortifica propriul stil, dar și pentru a exorciza presiunea unor posibile modele, de la geometriile lui Picasso la analizele cromatice op-art și până la peisaje stil Hockney, în întregul ei, opera lui Dan Bota este una profund originală și de o unicitate indiscutabilă. Și mai mult decât atât, liberă și mereu proaspătă, căci ea a fost creată în afara timpului și, mai ales, dincolo de somațiile timpurilor!
Dalina BĂDESCU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 9 (256), septembrie 2024