Ceea ce caracterizează recenta expoziție retrospectivă a sculptorului Ioan Marchiș de la Muzeul de Artă din Baia Mare este faptul că ea depășește cadrul artistic presupus, fiind mai mult decât o manifestare artistică propriu-zisă, ci chiar un fapt spiritual de copleșitoare anvergură. Conștient că a încălcat granițele domeniului muzeistic, parcă înspăimântat de atâta păgânătate câtă expune, artistul a prevăzut vernisajul său cu prezența unui ierarh al bisericii care a deschis expoziția prin intonarea rugăciunii maxime și apoi a dat o binecuvântare. De parcă în felul acesta ar fi putut neutraliza proliferarea teribilă a zecilor, de nu cumva a sutelor de idoli cu care a potopit sălile ce i-au fost puse la dispoziție. Căci expune o furtună de păgânătate cu operele sale, cărora trebuie să le decelăm portanța artistică mai presus de tot ceea ce presupun ele în subsidiar. Fiindcă aici nu despre biserică și nici despre credință este vorba, ci mai presus de toate despre existența sacrului de peste orice mărturisire, de oricare confesiune religioasă.
Da, despre păgânătate putem vorbi, dar de una profund infuzată de sacralitate, o sacralitate captată de artist, și important este să vedem aici arta și nimic altceva. Căci partea artistică prevalează cu mult. Totuși, numindu-și expoziția Păzitoarea seminței, autorul atrage atenția asupra unei sculpturi care poartă un mesaj de acută atemporalitate, căci face trimitere la trecutul îndepărtat al omenirii căreia îi aparținem: matriarhatul resuscitat în secolul trecut de un feminism agresiv. Dar șocant este altceva la această compoziție sculpturală, variantă a ceea ce două milenii a însemnat Maica Domnului cu pruncul, un arhetip al nucleului credinței multor oameni. Iar acum ne este prezentată această construcție plastică din alcătuirea căreia deducem o serie de întrebări: Sămânța se păstrează, în sensul că este definitivă? Trebuie păzită să nu devină, să nu se nască, iar originea ei nu a fost una duală, nu a rezultat dintr-o împerechere, doar păstrarea ei contează, și nu eventuala eclozare din ea a unei ființe?!
Mai importantă și decât această emblemă a expoziției lui Ioan Marchiș îmi pare a fi proliferarea de mici idoli, ca dimensiuni abia puțin peste sau nici măcar cât un lat de palmă. Fiecare de parcă te-ar îndemna să îl iei în mână, să ai cu el un contact tactil, ca și cum ar fi mai mult decât de văzut, accesibil până și unor nevăzători. Sigur, ca mărime și ca portanță, ei sunt pe potriva unor celebrități anonime, precum perechea de la Hamangia, integrați perfect în cultura de la Cucuteni. Învecinarea artistului cu zona arheologică este semnalată și cu lungile planșe atârnate de pereții muzeului, prin care sunt catalogate și explicate până la un punct descoperirile istoricilor de la situl arheologic din Suciu de Sus. Și apoi mai este în expoziție și acel enorm stâlp-totem dintr-un neverosimil de mare trunchi de lemn, prin care artistul își centrează expunerea și pune un accent definitiv pe atașamentul său la o sacralitate de peste orice delimitare confesională.
În sala centrală a expoziției mai este de remarcat și un grupaj de portrete de tineri imberbi, cam în stilul artei romane, hieratici și atemporali. Și tot în sala centrală a muzeului băimărean, pe cel mai amplu panou sunt expuse picturi de o remarcabilă expresivitate, complet abstracte și totuși prin culori violent expresioniste, cu roșul lor intens sangvinolent.
În final, mai avem de reținut o instalație plastică ce ocupă întreagă sală adiacentă a expoziției. Sunt asamblate elemente disparate, din lemn, într-o construcție delabrată și care spune mult despre o lume rurală, decedată complet. Tonul este mai degrabă unul elegiac, transmițând parcă un hohot de plâns cosmic prin care este comemorat universul dispărut al lumii satului românesc. Cu această lucrare, Ioan Marchiș iese din eternitatea sacrului pentru a glosa plastic contemporaneitatea noastră decrepită.
Câteva exemple dintr-o posibilă bibliografie care ar putea ajuta la înțelegerea expoziției.
Ion PAPUC
Material publicat în revista Nord Literar nr. 11-12 (270-271), noiembrie-decembrie 2025