În sfera vieții cotidiene, a spațiului domestic, gesturile mărunte pot căpăta semnificații consistente și de lungă durată. Printre acestea, gătitul pentru cei dragi, și mai ales pentru cei mici, devine o formă de comunicare emoțională, prin care se transmit grija, bucuria faptului de a fi împreună, obiceiurile de la o generație la alta. Departe de a fi o simplă rutină, prepararea unor mâncăruri speciale, cum ar fi tortul aniversar și prăjiturile de casă, nelipsite de la multe evenimente de familie, devine un ritual încărcat de semnificații culturale, dar și personale. Văzut din perspective diferite, acest gest se conturează ca un instrument puternic în formarea memoriei și a dezvoltării emoționale. Vom intra, așadar, pentru câteva momente, de pe ulița copilăriei direct în bucătăria în care mamele, bunicile trebăluiau, pentru a explora modul în care rețetele de prăjituri și actul de a găti pentru familie devin purtători de memorie, vehicule ale rezistenței/rezilienței culturale și emoționale.
Bucătăria ca spațiu al memoriei afective
„În bucătărie. Rețete de prăjituri de la mama” este o instalație artistică bazată pe cercetare realizată de Cristina Irian și Cristian Bassa, găzduită de Galeria „Celula de Artă” (București, 17 mai – 26 iunie 2025) și creată în parteneriat cu Omnia Photo. În centrul conceptului stă ideea de recuperare a memoriei prin intermediul rețetelor de prăjituri, preluate din caietele mamelor artiștilor, Silvia și Ileana. Proiectul s-a născut din trauma personală: pierderea timpurie a mamei, persoana care obișnuia să transforme aceste rețete în momente de sărbătoare și bucurie, dar și din regăsirea unor fragmente de cultură materială care au conservat vie amintirea, gustul și mirosul acelor momente. Cercetările antropologice și psihologice integrate în conceptul expoziției demonstrează că mâncarea, în special cea pregătită după rețete din familie, devine o formă de „limbaj emoțional”. Aroma unui blat sau gustul unei prăjituri pot reface temporar legăturile afective și pot reduce din intensitatea suferinței provocate de pierdere, exil sau distanță.
Gândită sub forma unui cadru domestic minimal – o masă de lemn, două scaune, un radio vechi, ustensile angrenate în pregătirea prăjiturilor, alături de un spațiu-butaforie – lucrarea evocă intimitatea bucătăriilor din România anilor ’80 – ’90 și explorează legătura dintre hrană, memorie și identitate. Proiectul devine un spațiu viu, în care oamenii care vin în vizită sunt invitați să contribuie cu amintiri, cu rețete și cu imagini la o arhivă colectivă a memoriei culinare afective.
Într-un gest participativ, instalația se îmbogățește treptat cu povești, amintiri, rețete, cu fotografii cu copii la masă și cu torturile lor aniversare, aduse de cei care trec pragul bucătăriei. Acestea devin parte a expoziției și se acumulează în spațiul-butaforie compus din imagini reprezentând un frigider, un bufet, un aragaz, în jurul lor construindu-se un dialog deschis cu publicul: schimburi de rețete, evocări ale unor momente petrecute cu mamele sau cu bunicile, povești din copilărie legate de prăjituri de casă, torturi și chiar de lipsa acestora în anumite contexte sociale și economice. Astfel, instalația nu este statică, ea acumulează informație, crește ca o prăjitură în cuptor, se transformă și capătă o formă matură abia la finalul parcursului ei expozițional, în urma interacțiunii vii cu comunitatea.
Tortul aniversar care nu se uită și faptul de a fi împreună
Această abordare artistică se bazează pe cercetări asupra postmemoriei și a traumei intergeneraționale, care subliniază rolul hranei în transmiterea culturii, mai ales în contextul schimbărilor de domiciliu și în a da un sens unui trecut, așa cum sugerează Jon D. Holtzman în studiul Food and Memory (2008). Rețetele de prăjituri, în special cele scrise de mână, legate de felul în care le pregăteau mama sau bunica, așa cum nota Paul Connerton în lucrarea Seven types of forgetting (2008), supraviețuiesc, chiar și în absența limbajului verbal, prin gesturi descrise și moștenite: amestecatul ingredientelor, gustarea aluatului, decorarea prăjiturilor, toate devin ritualuri tăcute ale grijii și ale apartenenței.
John S. Allen ne aduce aminte de madlena proustiană, opinând că „noi toți avem amintiri culinare personale, unele bune și altele mai puțin bune. Gustul, mirosul și textura mâncării pot fi extraordinar de evocatoare, provocând amintiri nu doar despre mâncarea în sine, ci și despre locul, contextul și momentul trăirii respective. Mâncarea poate constitui un factor declanșator oportun al unor amintiri, sentimente și emoții, al unor stări interioare” (The Omnivorous Mind, 2012).
Evenimente recurente, precum zilele de naștere, sunt marcate adesea de torturi, prăjituri preferate, devenind momente senzoriale și emoționale de neuitat. Mirosul prăjiturii în cuptor, așteptarea decorului festiv, prezența celor dragi, toate acestea sunt legate de sentimentul de a fi iubit și sărbătorit. Chiar și în absența participării directe la gătit, copiii interiorizează aceste experiențe ca parte a unei memorii emoționale. Fenomenul este descris prin conceptul de nostalgie alimentară, arătând că anumite mâncăruri din copilărie, în special cele gătite cu grijă în contexte afective, precum ziua de naștere sărbătorită cu cei dragi și cu prietenii, devin adevărate ancore emoționale, așa cum notează și M.E. Speer și M.R. Delgado în lucrarea The social value of positive autobiographical memory retrieval (2019). Un tort aniversar pregătit de un părinte poate deveni un simbol al siguranței și al continuității personale, reactivând emoții profunde chiar și la maturitate. Astfel de studii accentuează importanța faptului de a fi împreună și a detaliilor senzoriale în procesul de formare a memoriei, care devin porți către trecut, fixând experiențele afective în conștiința individuală. Rezonanța emoțională nu stă doar în gust, ci și în contextul relațional în care mâncarea a fost oferită.
Rețeta: între document social și formă de grijă
Caietele cu rețete de la care am plecat în alcătuirea instalației În bucătărie conțin nu doar formule culinare, ci și vechi note personale, desene, fotografii de familie. Din interacțiunea cu vizitatorii, s-a conturat ideea existenței unui „scris de mamă” – o caligrafie comună, recognoscibilă afectiv, care unește generații întregi. Rețetele scrise de mână cu mici adnotări personale devin un limbaj emoțional, martor al relațiilor dintre rude, vecini, prieteni. Ele funcționează ca un cod afectiv, greu de tradus, dar ușor de recunoscut pentru cei care au crescut în preajma lor. N. Neuman, K. Eli și P. Nowicka în studiul Childhood memories of food and eating in lower-income families (2021) subliniază că aceste amintiri culinare sunt influențate de contextul socioeconomic. În familii din grupuri vulnerabile sau care locuiau în urmă cu douăzeci de ani în zone rurale sau periferice unui centru administrativ urban, chiar și găsirea unei rețete de prăjituri, nu doar o prăjitură de casă oferită cu efort, devenea un gest de dragoste și de rezistență, cum am aflat de la participanți, și un mijloc de supraviețuire în spațiul economic al tranziției. Marginea și ruralul nu au fost mereu la fel de dulci precum centrul și urbanul. În astfel de cazuri, gătitul devine și o strategie de reconfirmare a valorilor familiale și de supraviețuire în fața nesiguranței.
Spațiu viu, arhivă afectivă
Instalația artistică nu se configurează ca formă de reprezentare a trecutului, ci propune un spațiu viu de întâlnire, reflecție și schimb. Vizitatorii sunt invitați să contribuie activ la o arhivă colectivă, o premisă pentru un schimb de amintiri, imagini și rețete care va deveni parte a Chester Photo Festival în 2026. Această arhivă include astăzi rețete de prăjituri din familie, texte narative și primul schimb de rețete, chiar o lucrare vizuală care conține o fotografie însoțită de o rețetă de pateu adusă de la Chester, Marea Britanie, semnată de dr. Alexandru Modoi: „Acasă în familie, fiecare cină este o sărbătoare”. Autorul ne spune că „această fotografie, din cartea familiei de bucate, captează atât ingredientele unui moment unic fotografic, cât și esența timpului petrecut în familie. (…) Toate obiectele, cât și membrii familiei, care nu sunt prezenți în cadrul fotografic, dar care se află în bucătărie la momentul fotografierii, au rostul și înțelesul lor atât individual, cât și colectiv, oferindu-mi acel sentiment de familiaritate”.
Spațiul instalației În bucătărie este recreat afectiv: obiectele vechi, sunetul discret al radioului, prăjiturile de casă pe masă spre a fi servite vizitatorilor transformă instalația într-un loc al tihnei, al intimității recuperate. A fi acolo înseamnă, practic, a sta la masă cu tine și cu cei din trecut, a retrăi, prin gust și miros, momente de bucurie și apartenență.
A găti pentru ceilalți, în special pentru cei mici sau pentru copiii din noi, este un gest profund cultural și emoțional. Fie că vorbim despre un tort, o prăjitură aniversară sau despre o „rețetă de la mama”, hrana devine purtătoare de sensuri, de legături și istorii personale. Instalația În bucătărie ne arată că rețetele de prăjituri de acasă pot constitui forme de arhivă afectivă, de memorie trăită și transmisă și pot crea noi rețele de relații între oameni, peste timp și spațiu. În ele se împletesc iubirea, pierderea, regăsirea și rezistența, toate servite, tăcut, pe o farfurie de prăjituri de casă. Instalația devine și o reflecție asupra modului în care gesturile culinare pot media traumele intergeneraționale. Un alt element esențial al expoziției îl constituie invitația adresată publicului de a interacționa activ cu instalația, de a contribui la o arhivă colectivă. Acest gest simplu creează o comunitate a memoriei, experiența fiecăruia devenind parte integrantă din instalație și din expozițiile viitoare. Într-un context global mai larg, instalația propune și o reflecție asupra identității culturale și a relațiilor interculturale. Prin integrarea unei rețete din Marea Britanie, aparținând artistului Alexandru Modoi, a unor rețete și imagini-ecou din Republica Moldova, proiectul face posibilă o comunicare emoțională universală, depășind barierele geografice și culturale.
Ana-Cristina IRIAN
Fotografii și documente de colecție: Cristian Bassa, Ana-Cristina Irian.
Material publicat în revista Nord Literar nr. 9 (268), septembrie 2025