Vremea în care m-am îndemnat să intru și eu în grădinile semiramide ale poeziei, redutele lirice în Maramureș și-au ridicat câteva turnuri, din care se putea vedea orizontul valorii. Era vorba de alcătuirea generațiilor poetice, așa botezate de criticul Laurențiu Ulici, care polemizau pe mare, nu pe uscat. Ceea ce se întâmpla pe plan național se răsfrângea și în Maramureș. Citeam cu dor presa literară și doream să-i cunoaștem pe autorii remarcabili comentați de reviste. Ce școală tăcută de literatură am făcut atunci! Ne ridicam prin simpatie culturală noi, cei care eram doar liceeni, ne configuram modele lirice dintre cei care au primit botezul unei vieți universitare cu tot ce presupune ea și pe tărâmul poeziei. Căutam întâlnirea cu pomul liricii și cu minunatele lui roade. Printre cei care își luase libertatea ca armă, pentru alegerea grâului de neghină, s-a numărat și poetul Vasile Igna, format la școala riguroasă clujeană, care și-a construit și o revistă pe măsura temperaturii vârstei zborului unei generații admirabile.
Ați ghicit, mă refer la celebra revistă Echinox. Tânărul poet Vasile Igna era pentru mine un reper în orizontul acelei lumi, care se lăsa descoperită. El ne-a propus un îndrumar, folosind armele albe ale cuceririi unui teritoriu tandru, pentru a descoperi splendoarea grădinii interioare, pe care poetul a considerat-o un refugiu, fără a fugi de cineva. Dimpotrivă, este o retragere pentru a cuprinde lumea în sensul ei mult mai mare. Poetul Vasile Igna avea pentru mine și fiorul spațiului apropiat. Căci poetul s-a născut în 4 martie 1944, în comuna Ardusat. Pe mine, ivit în lume tot pe o uliță rurală, mă fascina devenirea poetului Vasile Igna, deoarece îmi putea fi model de ieșire din crisalidă. Și, în taină, mi-a dat tocmai înțelesul unui drum prin lumea asta, pentru a nu rătăci.
Multe dintre titlurile volumelor de poezie mi-au fost repere de inteligență poetică, urcată pe înaltele reliefuri, cum ar spune un poet clujean, dar și tonalitatea melancolică, dublată de ironie și de sarcasm. Cu arme albe a trecut prin fum și ninsoare, a ajuns în provincia cărturarului, unde guverna un timp liric al stării de urgență, apoi în insula verde, spațiu de meditație pentru a intra în grădina oarbă, ca o descoperire a sinelui. Poetul și prozatorul Vasile Igna și-a organizat un domeniu de creație personal. Criticul literar Petru Poantă îl socotește pe Vasile Igna un poet cultivat, așezat în profunzimea liricii ardelene, evoluând „de la lirica diafanului, eterată, elegiacă, spre una fantast ironică, mai aspră și mai virilă, de la un lirism mai degrabă de atmosferă, seducător prin muzicalitatea melancolică, la o poezie mai rece și mai calculată, cu o accentuată propensiune spre imaginea vizionară”.
Cărțile lui Vasile Igna, poezie și proză, sunt alcătuite dintr-un aluat frământat de combustia memoriei și de tăcerile care vorbesc. Eu cu opera lui Vasile Igna am depănat multe raze de lumină, ajungând la părerea că golul dintre cuvinte face poezia. Independent unul de altul, aici avem același crezământ. Cum am descoperit într-un interviu, acordat de poet unei reviste literare, și spusa care îmi argumentează titlul: „Provincia mea aspiră să rivalizeze metropola”. Dar prin structură și instrucție, nu se recunoaște deloc provincial. Metafora provinciei la el are înțelesuri profunde.
Creația poetului s-a bucurat de multe aprecieri critice, așezându-l printre scriitorii de valoare ai acestui timp. Părintele Nicolae Steinhardt apreciază lirica lui Vasile Igna: „E o poezie subtilă, puternică, fascinantă, subteran rimată, netemătoare de taine, iscodiri și ambuscade”. Criticul literar Delia Muntean, în prefața la antologia O sută și una de poezii, apărută la Editura Academiei Române, desprinde mai multe dintre componentele mecanismului liric inventat de poetul Vasile Igna: „Am descoperit un teritoriu liric original, cu o geografie armonioasă, deloc monotonă, în care pot fi identificate lumini, puncte de interes și linii de coerență mai puțin evidente la data apariției fiecărui volum. E fără nicio îndoială că toate împreună trădează un proiect liric închegat, de durată și întru durată, al unui autor conștient de exigențele mereu îmbogățitoare ale bibliotecii”.
Nu uit nici prestația recunoscută a lui Vasile Igna în diplomație. S-a simțit în largul lui cât a trăit la Paris, București sau Berna, dar nu diferit de Ardusatul natal. Așa a învățat lecția metropolei ca poet și diplomat.
Și a fost 4 martie. La Ardusat a fost o zi cu soare. Iar scriitorul Vasile Igna împlinea optzeci de ani de viață. Ani buni și luminoși să fie!
Gheorghe PÂRJA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (250), martie 2024