Aflată la prima ei expoziție personală, nu la mult timp după ce a absolvit cursurile Universității Naționale de Artă din București, Irina Venera propune un discurs remarcabil de cercetare plastică, situat într-un fel în opoziție cu tendințele artei contemporane, cea care pune accentul pe gesticulația goală în defavoarea obiectului concret. Căci ceea ce vedem pe simezele sălii de expoziții de la Mogoșoaia, un loc el însuși eminamente conservator, este nu numai pictură, tablouri realizate clasic, cu pensula pe pânză, ci și un întreg concept creator consacrat, care o situează pe artistă în paradigma canonică a artei, cea care reia într-o măsură Creația primordială, aceea din primele zile ale Genezei.
Alături de Biserică, forma concretă de reactualizare a imaginii Templului ceresc, Grădina reprezintă una dintre temele recurente în creația artiștilor români. Percepută ca ipostază a Paradisului, Grădina a generat o multitudine de atitudini artistice, care acoperă întreaga plajă de situare față de înțelegerea spirituală a lumii, de la ipostaza de Paradis pierdut la cea a Arcadiei, unde sacrul reverberează în natură ca un ecou al divinității, și până la limita Utopiei, acolo unde grădina se subordonează unei structuri mai complexe și devine parte integrată a orașului ideal. Așadar, vom regăsi o diversitate de reprezentări ale acesteia în arta contemporană, de la cele raționaliste ori artistico-științifice ale grupului „111” sau „Sigma” și până la cele care mizează pe contemplația estetică și spirituală, așa cum s-a întâmplat în cazul artiștilor de la Poiana Mărului și, în special, al celor din „Prolog”. Un curent oarecum autonom este cel al performance-urilor, al instalațiilor și al intervențiilor în peisaj, care acoperă o arie enormă de motivații și de înțelesuri. Vom regăsi natura ca scenă pentru ritualuri de recuperare a sacrului, fie el religios sau magico-arhaic, natura îmbunătățită prin construcții și amenajări peisagistice sau natura ca pretext pentru atitudini militante și ideologice, ca în cazul narațiunilor ecologiste.
Titlul pe care chiar artista și l-a ales pentru expoziția actuală, Grădinile Venerei, îndreaptă lectura într-o anume direcție, care cuprinde formal tematica lucrărilor, fiind vorba despre forme vegetale, mai mult sau mai puțin recognoscibile ca atare. Însă asumarea unei direcții în sensul temelor majore ale artei plastice, anume pei-sajul și florile, indică încă de la început detașarea de tentațiile facile ale contemporaneității, în care natura este inevitabil condamnată la statutul de dovadă a eșecului omului de a exista conform/în armonie cu mediul.
Plasându-și Grădinile în vremuri imemoriale sau în sisteme de referință ce sfidează legile gravitației, cu forme ce se dezvoltă sinuos de la embrion la monumental, prezența observatorului este una pură, scutită de predici și de procese de intenție. El asistă pur și simplu la facerea lumii, la scoaterea materiei din supa cuantică primordială, în care atomii se luptă pentru a se contopi și pentru a crea formă, totul într-un vârtej de lumină fără sursă precisă, o energie care animă universul dinăuntru și nu din afară. Unele compoziții amintesc de gros-planurile viguroase ale Georgiei O`Keeffe, încărcate de aluzii ale feminității ca forță germinativă, iar altele merg în direcția sensibilității de tip „Prolog”, în care tușa palpită în tonuri aproape monocrome pe suprafața pânzei, pentru a sugera cealaltă parte a mamei-creatoare, anume cea care cuprinde fragilitatea și gingășia.
Diversitatea expresiilor pe care ni le oferă expoziția artistei, trecând într-un fel printr-o istorie a creației, de la formele care se luptă pentru dominație în compozițiile bidimensionale până la coagularea lor în repere vegetale recognoscibile și până la disoluția lor în lumina sau până la aducerea lor în decorativ, toate indică o capacitate autentică, dar și o poftă puternică de a picta, de a explora simultan toate posibilitățile pe care creația artistică adevărată le presupune. Toate aceste începuturi de lumi pot duce către nenumărate direcții viitoare, de la energia pură a abstract-expresionismului până la cel mai tehnic academism, dar indiferent de deciziile pe care Irina Venera le va lua, un lucru este cert: lumina va rămâne de fapt tema principală, fie că va fi sau nu înmagazinată în formă și în contur.
Dalina BĂDESCU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (250), martie 2024