De fiecare dată când trec spre Târgu Lăpuș, spre Rohia sau Libotin, mă opresc în Copalnic Mănăștur, în centrul comunei, într-un spațiu în care mă reculeg ca în fața unui altar. Mi-a plăcut și îmi place acest loc. O mică agora, care îmi dă sentimentul că acolo domnește spiritul de a fi laolaltă. Un sentiment extrem de necesar în aceste vremuri. Și nu greșesc prea mult, deoarece era un potrivit loc de târg. Cu un prilej, aici am poposit cu un grup de scriitori din Transilvania. Din vorbă în vorbă, am ajuns la un fapt de istorie literară care le era mai puțin cunoscut. A fost evocat uitatul, dar rigurosul poet și eseist Dan Botta, fratele admirabilului actor și poet Emil Botta.
Alegând ulterior calea documentării, am aflat că frații Botta descind dintr-o veche familie transilvană, din neamul Bota (Botha, Botta), puternic și rămuros în toată partea vestică a Maramureșului și în zone întinse din Ardeal. Cercetătorul George C. Nistoroiu, într-un studiu, constată: „Dan și fratele său Emil sunt descendenții uneia dintre vechile familii din Ardealul de Nord. Principele Christofor Bathori a conferit Diploma nobiliară lui Martin și Mihai Botha, cu titlul de voievozi ai Cetății și Ținutului Chioarului – cu localitățile Valea Babei, Copalnic Mănăștur și Cernești. Diploma se află la Arhivele din Baia Mare”.
Înscrisurile din cronici atestă noblețea acestui nume. Documentele menționează, pe la anul 1560, un voievodat al lui Teodor Bota, cu reședința la Cernești. Din această ramură, care l-a dat și pe episcopul Ioan Bob, se trage și Teodor Botta, tatăl fraților Dan și Emil, născut la Copalnic Mănăștur. Fost student la medicină la Viena, prieten cu Vasile Lucaciu, hărțuit pentru cauza națională a românilor ardeleni, el caută refugiu în Moldova, absolvind Facultatea de Medicină de la Iași. Este repartizat medic la Adjud, la Căile Ferate. S-a căsătorit cu Aglaie Francisc (Francischi), fiica unui emigrant corsican, stabilit în țara noastră prin anul 1872. Au doi copii: Dan și Emil.
Acolo, în agora din Copalnic Mănăștur, i-am decupat din peisajul tumultuos al neamurilor pe eseistul și poetul Dan Botta, născut în anul 1907, dar și pe fascinantul actor și poet Emil Botta, născut în anul 1911. Încerc să fac portretul celor doi intelectuali, desenat de cărturarii epocii. Mulți dintre ei, prieteni și admiratori ai inteligenței lor. Să-i iau pe rând. Filosoful Mircea Vulcănescu scria: „Dan Botta a fost o candelă de nețărmurită strajă a românismului și a țelurilor lui înalte. Ce m-a impresionat mai mult la Dan Botta a fost extrem de serioasa lui cultură clasică”.
Răsfoind și alte comentarii despre acest intelectual de rang mi-am dat seama că el a abordat, într-un stil ermetic, dar fascinant, teme profunde, pe care se reazemă destinul acestui popor. El a apărat dreptul Poeziei de a participa la revelarea adevărurilor fundamentale. Întâlnirea, în studenție, cu literatura și cultura greco-latină, în original, a fost de bun augur, cu benefice urmări. Scoate din uitare câteva figuri de mari europeni ai culturii române. De la Petru Cercel la Dimitrie Cantemir. Poet, eseist, dramaturg, fin polemist – celebră rămâne polemica cu Lucian Blaga, pe care l-a provocat la duel. Dan Botta a construit, pe măsura elanurilor spiritului căutător, trepte pentru mari aspirații.
Am avut norocul să stau în preajma cărturarului Alexandru Paleologu, în casa familiei Săcăleanu, de la Hideaga. Atunci, Conu Alecu a vorbit și despre Dan Botta, despre episodul întâlnirii lor pe Calea Victoriei, scenă descrisă și în prefața la volumul Limite și alte eseuri (autor: Dan Botta, Editura Cartier, 1996). Pentru exactitate, citez din cuvântul înainte: „Am văzut atunci un domn extrem de elegant, de o mare distincție, înalt și cu prestanță, cu trenciul aruncat pe umăr, care s-a oprit cu noi. Și a stat de vorbă, un domn blond cu ochii limpezi, clari, care m-a fascinat, n-aș spune prin frumusețe, deși cuvântul exact este frumusețea lui – dar nu era o frumusețe de tipul comun, obișnuit – nu, repet, avea o prezență fizică, o privire plină de omenitate, avea ceva regal în el. O natură princiară. Nu a vorbit mult, dar era fascinant acest personaj. El ce spunea, spunea atât de frumos, pe un ton atât de cordial, cu un surâs atât de cald – părerile lui aveau o asemenea coerență, o asemenea fluiditate, o asemenea perfectă relație unele cu altele – că nu făcea decât să ofere lumii o imagine intelectuală a propriei lui frumuseți interioare și exterioare, să aducă genul de frumusețe care se găsește în marile poeme”.
Prietenul lui, Mircea Eliade, completează portretul: „Dan Botta era extraordinar de curtenitor, de o frapantă eleganță, dezinvolt, de o înaltă prestanță, cu un aer impecabil”. Poetul, eseistul, dramaturgul, traducătorul din Villon, Dan Botta, a făcut parte din elita interbelică a culturii române.
Cu poetul Emil Botta am întâmplări memorabile. Elev fiind la Pedagogica din Sighet, am încercat și eu ceva versuri. Când am îndrăznit să le arăt poetului și pictorului Gheorghe Chivu, profesorul meu de desen și caligrafie, acesta a tăcut. Peste câteva zile, mi-a adus în clasă câteva cărți de versuri, printre care și un volum semnat de Emil Botta. Morala: „Citește și apoi scrie!” Așa am făcut. Nu a uitat profesorul să îmi spună că este prieten cu poetul Emil Botta. Am aflat că el a fost poetul preferat al generației „Criterion”. Petru Comarnescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt, Mircea Vulcănescu aveau un adevărat cult pentru poezia lui.
Poetul Emil Botta se așază sub zodia romantismului, dar variază tonalitatea liniștitei disperări prin filiera universurilor din care coboară. Fie că este ostentativ romantic, cultivă macabrul – cât se poate de purificat, pune surdină suspinelor, dar rămâne stăpân pe coardele inimii și prin ironie lirică. Am rămas un cititor al poeziei lui și un spectator al jocului de scenă și de pe ecran. L-am urmărit în studenție în piese de teatru de la Teatrul Național. Era făcut parcă pentru tragediile antice, nu pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoricească imprimată acea damnațiune caracteristică artiștilor luciferici. Cum l-am văzut în filmele Dacii, Columna și Reconstituirea. Cred și eu, Emil Botta rămâne un personaj fascinant al literaturii române și un actor cu totul special, interpretul unor roluri tulburătoare.
Le-am povestit prietenilor mei scriitori o întâlnire admirabilă cu actorul Emil Botta, petrecută la București, pe când eram elev în drumeție prin Capitală. Martor a fost regretatul meu coleg de liceu și apoi de redacție Gheorghe Peter. Eram la plimbare pe Bulevardul Unirii. Când apare printre drumeți poetul și actorul Emil Botta. L-am recunoscut din filme. Tocmai intra într-o tutungerie. Cu îndrăzneala născută din emoții, l-am abordat. Aveam în vedere prietenia lui din tinerețe cu profesorul nostru, poetul Gheorghe Chivu. Când am rostit cuvântul Maramureș, fața marelui actor s-a luminat. Era o veste dinspre locul de naștere al părintelui său. I-am spus că îndrăzneala mea de a-l aborda pe stradă este legată de prietenul lui, poetul Gheorghe Chivu.
A tresărit din nou. Și ne-a întrebat ce mai face bunul lui prieten, căruia i-a pierdut urma. A urmat o scurtă discuție, cu emoții din partea mea. Da, de fiecare dată când trec prin Copalnic Mănăștur mă gândesc cu plecăciune la Dan și la Emil Botta. Mai cu seamă la Dan Botta, cel din volumul Eulalii, cu o prefață de Ion Barbu. Și la fel, mai cu seamă, la poetul Emil Botta, cel din Întunecatul april. S-a stins din viață în 24 iulie 1977. Ultimele cuvinte au fost în fața medicului: „Mă simt foarte bine!” Și a închis ochii.
Fie acest text un pretext pentru cei care doresc să descopere universul artistic al fraților Botta. Mai ales despre obârșiile lor transilvane.
Gheorghe PÂRJA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 4 (275), aprilie 2026