Cu toate că de la debutul său cu volumul Cerb alb (Premiul Editurii Albatros, 1976) a trecut o jumătate de veac, bibliografia fiind completată ulterior cu alte volume, care rezistă vremurilor, ecourile operei sale marchează cu asupra de măsură dimensiunea unui timp parcurs de Ion Bogdan cu tenacitatea intelectualului stăpân pe mijloacele prin care s-a exprimat. Puțini scriitori din spațiul nostru nordic și-au risipit cu folos energia creatoare în două importante domenii: poezia și etnofolclorul. Cel de-al doilea segment a pus stăpânire pe propriu-i destin literar fără a-i știrbi în niciun fel vocația nativă izvorâtă în lirismul său aspru pe multiple coordonate, deseori fiind sedus de comorile versului popular, topit în structura poemelor cu vădite tendințe de a-l încopora spiritului modern, finalmente cu merituoase realizări.
Ion Bogdan cunoștea bine vechimea limbii noastre cu toate nuanțele ei, inclusiv cele dialectale, între graiul de acasă și cel literar intersectându-se o cultură arhaică asimilată până în cele mai afunde și transparente detalii. Rusticul din cărțile sale, cu tot ce-l conține și-l înconjoară, areal atât de familiar poetului, este transcris prin versuri limpezi, în fapt un omagiu adus țăranului, truditorul gliei: „țăranii din satul meu / se plâng de lut prea nu îi hrănește / prea crește piatra ca niște flori din el // nu ajunge / nici cât să-și pună brațele sub cap când dorm / și nu mai pot dormi și gândurile / devin pluguri brăzdând lutul înalt / al cerului” (țăranii din satul meu, din Mileniu provizoriu) sau, mai încolo: „caii maramureșeni fibroși și mărunți / au scos plugul în arătură / câmpul și-a sfâșiat cămașa iar pieptul / în dreptul inimii gol a rămas înfipt în plug // … / poate nu ar fi trebuit cai / singur plugul ținut cu ambele mâini / și un singur îndemn / să se rotească pământul ar fi fost / îndeajuns” (Acuarelă 2). Precum se poate remarca, peisagistica autorului nu este una idilică, ci, prin extensie, mână fiorul lăuntric spre alte orizonturi: „descătușare neasemuită fii / în târziul liman / pe care ziua abia iscată pe culmi / în inimi s-o ghicească / mai stăruie // asemenea ierbii / iată-ne / mereu mai departe / de prelucile lungi ale morții fără de margini // strălucitoare (Prier).
Misterul existențial tradus în abisul ființei rămâne prilej de meditații pentru poetul mereu neliniștit și asaltat de întrebări grele. Astfel că, în unele poeme, Ion Bogdan inserează, pentru a găsi posibile răspunsuri, versuri populare pline de înțelepciune, localizându-le în toposul originar: „ceea ce suntem nu simțim / decât în singurătate / Singură singurătate / mult mi-ai fost soră și frate / și mi-i fi până la moarte / (…) / timpul o înmărmurit / la țărmul de țărnă al vieții / dar n-a murit // a încremenit / ca focul din cremene și iască // se aseamănă cuvântului / încercând să se nască / și apoi singur rămâne ieri și astăzi / și mâine // (…) Mare-i noaptea și nu dorm / Ce se face bietul somn? / Da’ l-oi pune somn pe somn / și-ntr-o noapte tăt îl dorm, / Da’ l-oi pune tăt p-olaltă / și tăt l-oi dormi odată // extrem de foarte singur / cuvântul se apropie de mine // mă alintă // mă dezmiardă // vrea să mă chiar piardă” (Singur, din volumul Valea pământului, Editura Dacia XXI, 2012).
Așadar, este o trăsătură particulară menită a-i tulbura și apoi limpezi viziunea. Alteori, fluxul imaginar cutreieră ținuturi însoțite de ecouri cantabile: „eu ard în gânduri ca un rug / parcă aș ara cu vacile la plug / eu ar în gânduri ard și ard / nu-mi pune nimenea vreun gard / să-mi limiteze gândul care-l fac / să-mi spună până unde mă prefac // … / sub steaua cea polară mă alint / pre cer și pre pământ atâtea stele sunt / le văd în suflet și pare că-s demult / ca într-o altă viață de pe alt pământ (eu ard, din volumul Valea pământului). Spiritul patriotic are la poetul nostru conotații cu bătaie lungă. Este unul mesianic, niciodată de fațadă. Cu rădăcini în pământul ardelenesc. Vă citez un poem scurt, scris în anul 1990 și intitulat chiar așa, Țară transilvană: „chipul aspru sub năframă / chip de țară transilvană / cum lumina unei case / înserarea pur rămasă // vis înalt un drum prelung / se zvonește nu-l ajung / stea de-argint își crește aripa / peste-a vieților risipa // clipe curg fără popas / mi-e obrazul fript și ars / lacrimi strânse în năframă / chip de țară transilvană” (din volumul Valea pământului).
Limbajul aparent criptic, presărat cu regionalisme, se dizolvă în înțelesuri deloc absconse și atunci când proiecția eului vizează imensitatea universului – cum se poate deduce din după amiază cu Kant: „Se vorbea despre Kant cu ușurința izolării / într-o mărgea de sticlă precum Pământul / văzut din Univers cumpănit / într-o parte / cântărit cu canta / sub zodia Balanței // precumpănind în cumpătarea unei / apropieri raționale nepracticate încă / ci pură ca un cristal de abur incolor / în temelia clipei (din Mileniu provizoriu).
Tot o componentă de luat în seamă a creației sale poetice este apropierea de arta portretului. Cu un penel liric expresiv sunt „caligrafiați” părinții, iubita, eroii neamului, personalități care ne-au marcat istoria, dar și corifeii Eminescu, Nichita, Ioan Alexandru sau Grigore Vieru, cărora le dedică numeroase poeme.
Ion Papuc scria despre Ion Bogdan: „Un om vechi, chiar străvechi… un voievod maramureșean rătăcit peste multe veacuri până în zilele noastre”. De altfel, despre cărțile lui au scris critici și istorici literari de notorietate, precum și poeți ori prieteni contemporani autorului. Nu pot fi omise meritele folcloristului, râvna cu care a promovat valorile tradiționale atât ca inițiator al unor publicații în domeniu, recunoscute pe plan național, cât și în organizarea nenumăratelor colocvii și întâlniri culturale în mai toate localitățile maramureșene, cu precădere la Săliștea de Sus, unde s-a născut pe 20 mai 1942, cu numele său adevărat Dumitru Iuga. Amintim doar câteva:
- Maramureș, Țară veche. Antologie de folclor de pe Cursul Superior al Tisei (1672-1908), Editura Cybela, Baia Mare, 2008. Antologia cuprinde, în cele 372 de pagini, texte inedite din manuscrise și republicarea, pentru prima dată, a colecțiilor lui Tit Bud și Alexandru Țiplea, editate de Academia Română, acoperind vechea Țară a Maramureșului Voievodal – de la Obcinele Bucovinei până dincolo de Hust;
- Semnal, Săliștea de Sus, 1969, 1970, 1971, 1974, 1995, 2008. Numărul 3, din 1971, a obținut premiul al II-lea pe țară (după Cutezătorii, care a devenit apoi revistă națională). În colaborare cu prof. Simion Iuga;
- Măiastra, Baia Mare, septembrie 1976 – număr unic, dedicat Centenarului „Brâncuși”. În colaborare cu Mihai Olos;
- Măiastra, revistă internațională de arte, 1990;
- Memoria Ethnologica, revistă de patrimoniu etnologic și memorie culturală, Baia Mare, 2001-2015. Revista continuă cu alt colectiv de redacție;
- Cybela, revistă de memorie culturală, 2005. Apare în continuare sub numele Calendarul Maramureșului;
- Calendarul Maramureșului, revistă de memorie culturală, 2006-2012. Apare în continuare.
În decursul anilor, a obținut numeroase distincții și premii literare. Credința mea este că Ion Bogdan a trecut nevătămat vămile timpului însoțit de o operă valoroasă, care va dăinui.
Gavril CIUBAN
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (274), martie 2026