După perioada stalinistă și moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej, începuseră să apară articole, studii și cărți ale vechilor specialiști în arta lui Brâncuși: Barbu Brezianu, V.G. Paleologu, Petru Comarnescu și alții. Dar la zece ani de la trecerea în neființă a marelui sculptor la Paris (16 martie 1957), Colocviul Internațional „Brâncuși” din 1967 – organizat de Academia Română, Ministerul Culturii, Institutul de Istoria Artei
„G. Oprescu”, Comitetul UNESCO pentru Dezvoltarea Culturii – a constituit o manifestare importantă deosebită în vederea comemorării marelui sculptor prin prezența la București a lui Jacques Lassaigne, președintele Asociației Internaționale a Criticilor de Artă, și a unor faimoși critici de artă străini. Printre cei care au susținut comunicări din partea gazdelor au fost Barbu Brezianu, Petru Comarnescu, Ion Frunzetti, Dan Grigorescu, Valeriu Râpeanu și alții. Iar dintre străini, e de menționat mai întâi Carola Giedion-Welcker, venită din Elveția, prietenă apropiată a lui Brâncuși, cea care a impus, încă din primele articole, percepția acestuia ca fiind cel mai important sculptor al secolului al XX-lea, monografia sa apărută în 1974 constituind o lucrare de bază pentru brâncușologi. Din Italia veniseră Palma Bucarelli, Carlo Giulio Argan și Giuseppe Marchiori; Werner Hofmann, de la Viena; Eduard Trier, de la Düseldorf, Alexandra Parigoris de la Chicago; de la New York, sculptorul și criticul de artă Sidney Geist, care vizitase deja România în 1964; Doina Lemny și Marielle Tabart, de la Centrul „George Pompidou”, Muzeul de Artă Modernă din Paris etc.. Dintre sculptorii români au fost prezenți Ovidiu Maitec și Ingo Glass. (Editura Meridiane va publica un volum cu lucrările participanților în 1968; v. și comentariul Ioanei Vlasiu, Observator cultural, nr. 67 din 05. 06. 2001.)
Petru Comarnescu, care publicase monografii despre numeroși pictori români, ca Luchian, Grigorescu, Tonitza, Băncilă, Țuculescu, n-a reușit să-și termine monografia proiectată despre Brâncuși până în anul colocviului. Și asta pentru că, datorită temperamentului său vulcanic și lungii interdicții de a publica, compensatoriu parcă, se implicase intens în viața cultural-artistică a capitalei, în descoperirea și lansarea unor tineri artiști. Iar în anul aniversar a publicat articole dedicate operei marelui sculptor în cele mai importante reviste din țară și a prefațat cu generozitatea-i binecunoscută cartea lui V.G. Paleolog Tinerețea lui Brâncuși (Editura Albatros, București, 1967). A reușit, totuși, să-și vadă publicat un studiu împreună cu cele ale prietenilor săi, Ionel Jianu și Mircea Eliade, în acel Témoignage sur Brancusi [par] Petru Comarnesco, Mircea Eliade, Ionel Jianou (Arted, Paris, 1967). Partea de biografie încheiată din monografia sa, materialul rămas în fișiere, articolele și studiile apărute au fost adunate și tipărite abia după moartea sa în noiembrie 1970 – precedate de „paginile omagiale” ale Carolei Giedion-Welcker și ale lui Jacques Lassaigne – de Nina Stănculescu, în 1972 (v. Petru Comarnescu, Brâncuși, mit și metamorfoză în sculptura contemporană. Editura Meridiane, București 1972).
În cinstea colocviului au fost organizate și expoziții cu lucrări ale artiștilor plastici români la Muzeul de Artă și la Sala „Dalles”. Iar Sala „Kalinderu” a găzduit expoziția celor „13 tineri artiști”, care aveau să se impună mai târziu ca reprezentanți de seamă ai artei românești. (Ca un ecou al expoziției, Alexandra Titu va publica, la Editura Meridiane, în 1983, albumul 13 pictori români contemporani.) Printre lucrările de la „Kalinderu” figuraseră și picturile pe lemn ale băimăreanului Mihai Olos. Trei dintre acestea au fost dăruite criticilor de artă veniți la colocviu: Carola Giedion-Welcker, Palma Buccarelli și Carlo Giulio Argan. Olga Bușneag, traducătoarea monografiei Constantin Brâncuși a Carolei Giedion-Welcker, avea să menționeze în „Cuvântul înainte” al traducerii că, alături de lucrările unor mari artiști, a văzut pictura lui Olos și un desen al lui Octav Grigorescu în casa acesteia din Zürich, când o vizitase în 1972 (v. Olga Bușneag, „Cuvânt înainte”, în Carola Giedion-Welcker, Constantin Brâncuși, în românește de Olga Bușneag și Ruxandra Bușneag Iotzu, Editura Meridiane, București, 1981, p. 10). Iar peste niște ani, având ocazia s-o viziteze pe marea doamnă a criticii brâncușiene, Mihai Olos avea să-și revadă și el pictura.
Cu ocazia colocviului, Petru Comarnescu a oferit o recepție criticilor de artă și tinerilor artiști români în casa cu vitralii la ferestrele de la intrare de pe str. Icoanei nr. 10, unde locuia cu verișoara sa, doamna Viorica, la care am fost găzduiți o vreme. Printre vizitatorii aproape zilnici fuseseră Traian Filip și tânărul Radu Varia. Acesta avea să facă o carieră extraordinară după plecarea din țară, cunoscând personalități de seamă ale culturii românești la Paris – Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade (pe care l-a vizitat și la Chicago) –, precum și artiști plastici de anvergură mondială, de e să-l amintim pe Salvador Dali. În 1986 i-a apărut, la Editura Rizzoli din New York, albumul Brâncuși (republicat la Paris în 1989, la Tokio în 1993), considerat o lucrare completă despre marele sculptor.
În biblioteca lui Petru Comarnescu, Mihai Olos a descoperit și versiunea în engleză a poemelor tibetanului Milarepa, poetul îndrăgit de Brâncuși, pe care, după ce le copiasem de mână, aveam să le traducem mai târziu, tipărindu-le abia în 2014 (v. Cartea cântărilor lui Milarepa, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2014).
Trecerea în neființă a lui Petru Comarnescu, la înmormântarea căruia la Voroneț a fost prezent și Mihai Olos, a constituit o mare pierdere pentru tânăra generație de artiști plastici români, care însă vor găsi susținători printre mai tinerii critici bucureșteni. Pentru artistul băimărean consolarea va veni din partea prieteniei ce i-o va arăta filosoful Constantin Noica, pe care îl cunoscuse la prima venire a acestuia în Maramureș, în 1967. Dacă „modelul Brâncuși” va consitui o permanentă cale spre abstractizarea și esențializarea gândirii sale plastice, „rostirea” filosofică îi va fertiliza preocuparea de a găsi noi analogii.
***
Colocviul Internațional „Brâncuși” a dat un binevenit impuls publicării unor noi studii și cărți despre marele sculptor, printre ele importanta monografie a lui Barbu Brezianu Opera lui Constantin Brâncuși (Editura Academiei, București,1974), pentru care i s-a acordat și Premiul „Ion Andreescu” al instituției și, în același timp, a mijlocit un prilej de afirmare tinerilor creatori care, bucurându-se de aprecierea criticilor de artă străini, vor căuta să obțină burse de studii și să-și deschidă expoziții peste hotare. Astfel a ajuns și Mihai Olos, găzduit de Academia di Romania din Roma, să-și deschidă prima expoziție personală din străinătate la Galeria „Felluca”, expoziție ce va marca începutul carierei sale artistice de succes. Vizitarea Bienalei de la Veneția îl va inspira în includerea unor elemente de artă cinetică cu referințe la Victor Vasarely în realizarea peretelui decorativ din holul cinematografului „Dacia” din Baia Mare. (Din nefericire, lucrarea sa și cea de pe friză, opera sculptoriței Valentina Boștină, au fost distruse de cei care au preluat gestionarea cinematografului după 1990.) Tot cele văzute la Bienala de la Veneția i-au dat ideea realizării unor happening-uri, cel mai important fiind „Aur și grâu” de la mina Herja în 1972. Excursia în Japonia din 1970 l-a făcut să descopere similitudini între cultura lemnului de acolo și cea din țara natală, iar vizitarea, tot cu acea ocazie, a Expoziției Universale din Osaka i-a oferit o amplă perspectivă asupra arhitecturii viitorului.
***
Centenarul nașterii lui Brâncuși din 1976 s-a pornit ca o manifestare de mare amploare, constituindu-se un Comitet Național și comitete regionale dedicate organizării unor evenimente comemorative la București, Târgu Jiu și Craiova. Perioada 19 februarie 1975 – 19 februarie 1976 fiind declarată „Anul Brâncuși”, s-au organizat sesiuni științifice, adunări omagiale, evocări la Televiziuea Română, emisii de timbre și medalii etc. Între 15 și 20 august a fost organizat cel de Al Doilea Colocviu Internațional „Brâncuși”, aducând în țară și mai mulți critici de artă străini.
În pregătirea Centenarului, a apărut în septembrie 1976, la Baia Mare, Măiastra, foaie editată de Centrul de Îndrumare a Creației Populare și a Mișcării Artistice de Masă, în colaborare cu ziarul județean Pentru socialism, întocmită de Ion Bogdan și Mihai Olos, un număr de exemplare fiindu-le oferite participanților din București. Foaia Măiastra, format mare, avea pe prima pagină poezia Memento mori a lui Eminescu și era ilustrată cu reproduceri după sculpturile lui Brâncuși (selectate din monografia lui Ionel Jianu), alături de fotografii după obiecte din sculptura populară maramureșeană. Cu o selecție din cugetările sculptorului, foaia cuprindea articole originale. Mihai Olos („Între Maramureș și Brâncuși”) ilustra ideea de la care s-a pornit, figurând alături de un omagiu lui Petru Comarnescu de Aurel Broșteanu, de traduceri din texte despre Brâncuși extrase din cărți de Carlo Giulio Argan, Jean Cassou, Athena T. Spear. Erau poezii dedicate lui Brâncuși de mari poeți români (Lucian Blaga, Ion Barbu, Emil Botta, Ion Vinea), alături de poeziile omagiale ale unor poeți maramureșeni: Gheorghe Chivu, Ion Bogdan, V. R. Ghenceanu și de traducerea poemelor de Rainer Maria Rilke, Mina Loy, Astrid Hjertenaeas Andersen, André Voisard dedicate marelui artist. Pe ultima pagină era un grupaj de folclor original din Maramureș pe tema păsării, cu traducerea în engleză a Anei Olos, ce fusese destinat să apară într-o Addenda la traducerea cărții Athenei T. Spear Păsările lui Brâncuși, apărute la Editura Meridian, dar la care editura a renunțat.
***
Am aflat despre Brancusi’ Birds al Athenei T. Spear dintr-o recenzie publicată în revista de artă Studio International, în timpul unei excursii la Londra în 1970. Am reușit să-mi comand cartea și i-am scris autoarei despre intenția de a o traduce.
A urmat o intensă corespondență cu autoarea în vederea corec-tării unor inadvertențe din text și pentru adăugarea unor noi paragrafe la „Note” și în „Catalogul raisonné”. Traducerea a fost finalizată în 1972, dar editura a amânat publicarea până în anul centenarului. Capitolul „Motivul păsării în creația lui Brâncuși” a apărut anticipat în Revista de etnografie și folclor
(nr. 1/1973, p. 3-9), iar studiul Athenei T. Spear „Modelul brâncușian în sculptura contemporană”, în revista Arta
(nr. 9-10-11/1971, p. 22-29), autoarea urmând să-l includă în ediția românească a Păsărilor… Astfel, cartea apărută în primăvara lui 1976 este de fapt o ediție revăzută a textului publicat în engleză. Față de formatul inițial de album, versiunea românească, nr. 162 din seria „Bibliotecii de artă” a editurii, pare modestă prin dimensiunile reduse ale ilustrațiilor, dar circulația celor șase mii de exemplare avea să compenseze această pierdere.
Apariția cărții a constituit un prilej pentru Athena T. Spear de a face o vizită în România, de a participa la lucrările Centenarului „Brâncuși”, întâlnindu-i pe confrații săi brâncușologi, și de a face o vizită împreună cu ei la monumentalul complex de la Târgu-Jiu. Tot atunci, Athena T. Spear a descoperit și Maramureșul. Căsătorită cu profesorul Richard Spear de la Colegiul Oberlin (Ohio), era de fapt de origine greacă, născută în Larissa din Thessalia, numele ei de fată fiind „Tacha” (pronunțat „taha”), tatăl ei trăgându-se, probabil, dintr-o familie de vlahi. Muzeul Etnografic de la Sighetu Marmației, care tocmai găzduia o expoziție cu picturile și sculpturile lui Mihai Olos inserate printre exponatele sculptate în lemn de meșteri populari, i-a făcut o deosebită impresie.
Peste ani, după dispariția lui Mihai Olos, va fi organizată, la Centrul Pompidou de la Muzeul de Artă de la Paris, o expoziție cu picturi și sculpturi ale artistului maramureșean chiar în atelierul lui Brâncuși, unul dintre curatori fiind doamna Doina Lemny. Marcând inaugurarea oficială a Sezonului Româno-Francez, la vernisajul din 27 noiembrie 2018, au fost prezenți președinții și miniștrii Culturii celor două țări, expoziția fiind deschisă până în 25 februarie 2019. Într-una dintre vitrine, la mijloc, între cataloage și albume cu lucrări ale artistului, s-a putut vedea și prima pagină din foaia Măiastra, dedicată Centenarului Brâncuși din 1976, cu articolul „Între Maramureș și Brâncuși” al lui Mihai Olos, o pledoarie a artistului matur pentru sursele autohtone ale creației marelui sculptor, considerând fusul maramureșean cu zdrangăne un posibil prototip al Coloanei fără sfârșit. Nodul de la capătul de jos al fusului, analog cu îmbinările de la grinzile caselor și ale bisericilor maramureșene, în care cele șase elemente se cuprind fără a fi nevoie de cuie, le văzuse ca pe un model/modul al Orașului Universal. Acest „Nod” constituie tema expoziției Mihai Olos organizate la Galeria „Plan B” din Berlin, deschise între 27 februarie și 14 aprilie a.c., când se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși.
Ana OLOS
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (274), martie 2026