Seducția somnului
Ți-am pândit somnul,
am pus capul pe inima ta
să simt cu ce viteză circulă
amintirile din vis în inimă
și din inimă în vis,
dimineața să-mi spui:
„Ce vis tulburător am avut,
tu stăteai cu capul pe inima mea,
îți ascultam respirația ca pe un suspin
repetat, încercând să descifrez
neliniștea ce odată ne-a făcut pereche”.
O seară la scara cubului
Remanențe cu Mihai Olos
Era o toamnă cu lună ciuntită,
ne răsfățam într-o casă mică,
mică pentru statura lui de stejar
după ce el l-a eliberat de prisosul de coajă,
pentru a ne propune o formă pură,
pe măsura visului său în geometrie cosmică.
Așezat pe un scaun demodat,
părea propria-i statuie,
cu părul bogat, creț, răvășit,
cu ironie melancolică peste măsură,
mirându-se cât de simplu se transformă
„frica în zeitate” la scara cubului…
Neliniștea
Neliniștea pare ordin de zi,
totul este la jumătate de măsură,
adevărul se autoflagelează sub amenințări
în lupta cu oculta materie
și cu nisipurile insignifianței.
Suntem propriile noastre jumătăți
pendulând între iubire și ură.
Nu contează trecutul,
zeii au devenit marfă
pentru a reinventa începutul.
Unii se cred mesianici,
alții servili în statistica formală,
dar în dosul ușilor capitonate se negociază
neliniștea din lumea reală.
Măiastra mireasă
la Poarta Sărutului
Te-ai îndrăgostit de zborul păsărilor,
de surâsul mistic al domnișoarei Poganyi,
convins că infinitul are aripi
de care se sprijină sufletul în propria-i dimensiune.
Fascinat de geometria norilor,
visător arzând de iubire,
amețit de splendoarea curcubeelor,
smulgi din propria barbă fire
de țesut într-un covor vegetal,
cu puține ierburi de acasă.
Aștepți somnul sau neliniștea,
sau poate o măiastră mireasă.
Salvarea
Uneori cred că prea puține cuvinte
își găsesc locul în neliniștea mea.
Aud în surdină îndemnul să pun punct obsesiilor
pentru a nu părea un risipitor în zadar.
Alteori simt o copleșitoare avalanșă
de adjective gata să mă sufoce
de dragul unor ezitări
ce fac înconjurul interesului public.
„O eroare ce violentează logica”,
strig și mă revolt.
Dar cineva trezește în mine emoția
cât un bob de rouă,
suficientă pentru a mă salva de căderea
în capcana iluziilor nevindecabile.
Darul
Din nimic răsare uneori o floare,
minune, în aparență, pe o stâncă;
este un mister sau o întâmplare
sau rădăcina florii e prea adâncă?
Nu-i ochiul priceput în toate,
destul de ager și pătrunzător
în întunecimile fără hotare
și în neliniștile care dor.
În tine, poate, stau ascunse
nestinse arderi de iubire,
ce pentru alții sunt nimicuri,
dar pentru tine-s preamărire.
Pecetea tainei
E mlădiere de frumos și de albastru
taina care leagă și dezleagă
preaplinul inimii să se străluce,
să se arate dragostea întreagă.
Nimic nu-i mai bogat trăirii
decât în inimă să simți aripa
păsării norocului în vâlvătaie,
ca un botez ce înaripează clipa.
Urmează nunta cu podoabe dalbe,
nu-i loc de lacrimi, ci de înălțare
în mlădierea de frumos și de albastru
și de pecetea tainei din altare.
Sonata păcii…
Se ascute lupta pentru pace,
numărăm grăbiți milioane de morți,
dilema este ale cui sunt mormintele.
Se decide că soluția este să se tragă la sorți.
Orașele devin treptat cimitire,
oasele morților putrezesc în veșminte,
aceasta este deocamdată singura pace
în ingrata singurătate din morminte.
„Fericiți făcătorii de pace”, se spune ritos,
mulțimea este ademenită să-și dea ghes,
corul robilor să cânte la comandă
sonata păcii: Harașo! Yes, yesss!
Despre libertate
Lasă cuvintele și gândurile libere,
precum visele plutitoare peste sensuri,
înțelegerea va veni din îndepărtări neatinse
de umbra morții.
Din căutările tale liniștea se va naște
eliberându-le de capcanele menite să întunece
în inima înrobită lumina.
Vei îmbătrâni în propria-ți ardere
fericit, astfel.
Jocul cu sfinții
Este neliniște prin satele noastre,
se închide încă o școală primară,
cei șapte ani de acasă
sunt o instituție gata să moară.
Orășenii au mize debordant de înalte,
vor castele pentru cei mititei,
se uită adesea că școala primară
este mai presus decât turmele de lei…
Copii zglobii, neastâmpărați, cum se cuvine,
în somn se joacă cu propriii părinți,
se trezesc fericiți, cu sentimentul
că s-au jucat cu niște sfinți…
Cele două fețe ale visului
Somnul nu are liniște, cum adesea se crede;
nici somnul de veci nu are liniște
și nu este,
totul este reamintire sau poveste.
Doar în somn viața este reversibilă,
poți deveni din bătrân tânăr visător;
uneori, tânăr, te visezi bătrân,
și acesta este visul cel mai tulburător.
Etica mamei
Iertați-mă cât mai sunt tânăr,
inima-mi este din cremene pură,
ia foc când se apără
de ipocrizie și ură.
Face lumină în jur și sperie,
iartă, că are de unde,
cei posedați de ură
în inima mea nu vor pătrunde.
Să visez? La ce-mi folosește?
Știu de la mama că nu se cuvine
și că cel mai periculos rău
poate fi răul din tine…
Gheorghe Mihai BÂRLEA
PARODIE
Lucian PERȚA
Darul
Nimic nu se poate face din nimic,
minunile ce se fac într-o clipă, aparent,
apar doar după o ceremonie*, cum să vă zic,
care le ridică din trecut în prezent.
Spre ochiul nostru, întâi le ridică
până-n penumbră, apoi spre lumină,
minunile sunt necesare la o adică
pentru liniștirea noastră deplină.
Cine are darul de-a ști ceremonia
să nu se lase prădat de el nicicând,
doar din arderea lui se naște poezia
și eu sub sigilii de sare-l ascund.
* Cuvintele scrise cu italic reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autorului.
Lucian PERȚA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 2 (273), februarie 2026