„Un om al altui timp, al altui loc”
(Constantin Eretescu – Capcana)
Capcana și-a intitulat Constantin Eretescu romanul apărut în 2022 la Editura Spandugino. Conotația titlului se va dezvălui pe parcurs.
Etnolog, antropolog, diarist, autor de romane, de povestiri și piese de teatru, de studii și articole literare, dar și politice, editor al variantei americane a revistei Lupta. The Fight (în Franța – Lupta. Le Combat fusese inițiată de Mihai Korne), C. Eretescu este un scriitor care spune (în mai multe rânduri!), sub masca ficțiunii ori în studii și eseuri, „povestea”/ „poveștile” unor destine silite de istorie să trăiască în „alt loc” decât cel de acasă. Să-și construiască, cu alte cuvinte, un nou acasă „dincolo”, în lumea largă.
Scriitorul a debutat în literatură cu romanul Noaptea (Ed. Hiat, 1988); în 1995 publicase Jurnalul de emigrație. Pensiunea Dina (Editura Fundația Culturală Română, București). Au urmat în 1999 romanul În căutarea Alexandrei (Ed. Cartea Românească, București). În anul 2000, la Criterion Publishing – Dezvăluirile târzii ale unui pretins martor ocular, piesă în trei acte; în 2001 – Party cu un ceas mai devreme, roman (Ed. Universal Dalsi, București) și Pasărea de fier și fluturii (Ed. Cartea Românească, București), Fețele lui Ianus. America văzută de aproape (Ed. Fundației Culturale Române, București, 2001), apoi Periscop. Mărturiile unui venetic (Ed. Eminescu, București, 2003), Cu ochii în zare. Exilați, emigranți, pribegi (Ed. Paideia, București, 2011), Turnul de veghe. Jurnal de exil, vol. I-IV (Ed. Vremea, 2013-2019), iar la Ed. Spandugino, în seria de autor
C. Eretescu, s-au publicat șase volume, printre care Folclorul literar al românilor şi Moartea lui Patroclu (2022) și Exilul ca metamorfoză (2023).
Nu am amintit toate cărțile acestui prolific și polivalent scriitor, dar putem sintetiza faptul că tema (firească) a condiției scriitorului român silit să se expatrieze apare permanent în volumele sale în contrabalansare cu înțelegerea, din perspectiva prezentă, a vieții în condițiile totalitarismului din țara pe care a părăsit-o.
Pe coperta a doua a colecției „Forum”, în care a apărut Jurnalul de emigrație, găsim răspunsul la falsa întrebare („dacă scriitorii care trăiesc în afara granițelor României continuă să aparțină literaturii noastre”) pusă adesea în presa literară din țară: „Există în lume, împinși dincolo de hotarele țării de împrejurările drepte și uneori dramatice, un număr de scriitori care aparțin literaturii române pentru că scriu cei mai mulți în limba română, pentru că scriu din interiorul unei tradiții și unei culturi românești nealterate, pentru că ei înșiși se consideră scriitori români” (s.n.).
Multe dintre cărțile acestor scriitori se bazează pe experiența legată de părăsirea țării sau de adaptarea la noua „viață”. Cu alte cuvinte, prezentul narațiunii nu se poate constitui decât din permanentele căutări ale trecutului în așteptarea viitorului.
Această experiență o vom regăsi în mai toate cărțile de ficțiune, dar și în jurnalele pe care Constantin Eretescu le-a publicat după plecarea din România.
Astfel, în scrierile sale confesive (memorii, jurnale, corespondență), în cele ficționale ori eseistice se poate desprinde, ca temă centrală, viața exilatului care trăiește într-un spațiu altfel, în altă limbă, în altă cultură, în altă civilizație.
Condiția de exilat transpare din fiecare pagină a Turnului de veghe. Jurnal de exil (patru volume). Și de aici tema recurentă care este singurătatea – în varii ipostaze –, de la cea a omului aflat pe pământ străin, departe de rude și prieteni, departe de locurile familiare, și până la tema existențială a singurătății omului în univers. Și de aceea, recurgând la un termen cu puternice conotații, autorul consideră că jurnalul său dă seamă despre viața „unui orfan de țară” (vol. II, Ed. Vremea, 2016, p. 470).
Un astfel de „orfan”, un străin este și personajul Zachary Shepherd1 (Zaharia Ciobanu) din romanul Capcana (Ed. Spandugino, 2022). El este profesor de antropologie, o ingenioasă „metodă” a autorului de a introduce în ficțiune adevărate „prelegeri” asupra problemelor lumii contemporane legate de exodul populațiilor, de emigrare și imigrare, de natalitate, politici economice mondiale etc. Paginile acestea, teoretice, nu distonează și nici nu fracturează narațiunea, întregul roman fiind numai în aparență un policier2, în esență – o meditație profundă asupra condiției umane, în general, asupra condiției individului prins în capcana/ închisoarea unui sistem mai mult sau mai puțin autoritar, în particular.
Analiza se bazează totodată pe experiența personală, ca exilat, dar mai ales prin aprofundarea teoretică a fenomenului migrației, Eretescu fiind el însuși profesor de antropologie culturală la Rhode Island School of Design din Providence, SUA.
Cu câțiva ani în urmă, titlul ales de autor pentru un volum de studii (Cu ochii în zare. Exilaţi, emigranţi, pribegi, Ed. Paideia, 2011) dezvăluia conotaţiile incluse, mai ales dacă era coroborat cu subtitlul. Scriind el însuşi de pe poziţia celui aflat „dincolo”, C. Eretescu pune în discuţie fenomenul desţărării încă puţin discutat (ori neînţeles) în adevăratele sale dimensiuni, singurătatea individului într-o societate străină, dar și, în general, în lume. Și personajul din roman își duce existența în noua țară, dar, paralel, prin flashbackuri, într-o permanentă întoarcere în trecut – el analizează fapte, întâmplări, dialoguri pe care încearcă să le înțeleagă.
De fapt, pentru Constantin Eretescu, așa precum pentru Vintilă Horia, romanul – literatura – se constituie în „instrument de cunoaștere” și, astfel, într-unul de descifrare și înțelegere. A lumii, în general, a propriului eu, al celui care scrie/o scrie, în particular.
Astfel, sub aparența unui roman polițist – o crimă întâmplată în universitatea în care Zachary Shepherd este profesor – autorul dezbate și dezvăluie destinul ființei umane prinse în capcana unui sistem sociopolitic, atât cel din SUA, cât și cel anterior, din România comunistă. Prin permanenta paralelă între misterul morții Malvinei (mama personajului), neelucidată, și cel al crimei comise asupra tinerei secretare, naratorul induce ideea „capcanei”, a puterii pe care statul (orice stat) o exercită asupra individului, din care nu are sorți de scăpare. Sinuciderea din final a profesorului (ce se știa nevinovat, dar asupra căruia planau suspiciuni, el fiind celălalt, un individ din alt loc), pe lângă tragismul negăsirii unui mijloc firesc de scăpare de sub acuzații, înseamnă și supremul gest de… libertate, de asumare pe cont propriu a destinului.
A dispune singur de viața sa, pare a sugera autorul, este singura formă de libertate care i se mai permite.
Putem concluziona că și acest roman, ca și multe din scrierile semnate de C. Eretescu, demonstrează ideea prin care autorul alesese să deschidă volumul Cu ochii în zare, adică acea stare de „inadecvare” în raport cu noua lume, în raport cu „ceilalţi”, pornind de la un dat considerat drept caracteristică (aproape definitorie) pentru orice emigrant. „Inadecvarea este starea de bază a emigrantului” este chiar prima frază a volumului. Este vorba despre „o incapacitate de armonizare la comportamentul general acceptat al grupului.” Și astfel, deși Zachary Shepherd era perceput ca „un om cu un comportament impecabil, întotdeauna politicos. Lucru rar pe aici”, a fost concediat și astfel respins, neacceptat în cele din urmă de „grup”.
Așadar, pe ansamblu, avem în faţă, sub haina ficțiunii, o carte care surprinde câteva dintre laturile esenţiale ale condiției străinului într-un univers străin, statutul propriu (de exilat al autorului) conducând şi acesta la autenticitate.
O spusese direct în jurnale, jurnale de veghe a propriei condiții, a propriului destin de exilat într-o țară pe care a crezut-o spațiul libertății, o spusese cu luciditate, cu un acut sentiment al însingurării creat de îndepărtarea de locul natal, cu unele accente de tragism, pe care le vom întâlni pe alt plan în ficțiune.
Capcana este un roman care, alături de Dumnezeu s-a născut în exil (Vintilă Horia) și Agonie fără moarte (N. I. Herescu), atrage atenția asupra acestui fenomen tragic al condiției umane care este exilul, completând și înnobilând literatura română printr-o reală modernitate narativă.
- Un amănunt, desigur, introdus cu bună știință de autor, este numele „tradus” al personajului, o modalitate și aceasta de adaptare în noua societate. Numele american pare a-l ajuta la integrare, dar în realitate aceasta este una de suprafață, deoarece, începând cu accentul și terminând cu alte tradiții, obiceiuri, concepții, dar mai ales cu un alt trecut determinat de regimul politic din care a plecat, toate îl fac pe Zachary-Zaharia să fie un inadaptat.
- În prezentarea pe care Editura Spandugino o face romanului se arată că acesta „este construit pe un scenariu polițist. O crimă petrecută în America zilelor noastre constituie pretextul unor explorări profunde și intime ale personajului principal, Zachary Shepherd, asupra condiției exilului și exilatului. Plecat cu ani în urmă din România comunistă și devenit profesor universitar în Statele Unite, Zachary/Zaharia retrăiește moartea mamei sale – și ea rămasă neelucidată – în paralel cu crima de la colegiu, redescoperă supravegherea continuă din țara natală în urmărirea a cărui țintă devine el însuși în America, resimte fenomenele sociale, culturale și politice pe care le predă studenților în comportamentul unor americani – colegi și prieteni sau doar cunoscuți – incapabili să cunoască, să accepte și să aprecieze valorile altor culturi”.
Mihaela ALBU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 4 (275), aprilie 2026