Părăsindu-și meleagurile natale, din pitoreasca zonă a județului Bistrița-Năsăud, poeta Elisabeta Boțan s-a stabilit, din 2002, în Spania. Ca și alți români care au ales soluția existențială a bejeniei, poeta și-a impus să nu își părăsească graiul matern, continuând să scrie, cu admirabilă fervoare, și în limba română. Depășind dificultățile la care e supus, inevitabil, un „desțărat”, poeta a publicat în numeroase reviste culturale de limbă română din țară și din străinătate, precum și în publicații internaționale, din Statele Unite ale Americii, Spania, El Salvador, Mexic, Columbia etc., care i-au găzduit scrierile proprii sau traducerile. Stabilită în orașul lui Cervantes, poeta a tradus din poezia confraților săi din țară, dar și din opera unor importanți poeți de limbă spaniolă, un volum remarcabil fiind cel al poetului André Cruchaga, lansat în Spania, care a avut un ecou deosebit în presa de specialitate din Peninsula Iberică. Nu mai puțin importantă este și antologia internațională Orizonturi Poetice (care include douăzeci și cinci de autori din unsprezece țări), lansată la Târgul de Carte „Gaudeamus” (2019) și prezentată în importante instituții din Spania, cum ar fi Ateneo de Madrid sau Facultad de Filosofía y Letras, Universidad de Alcalá. De asemenea, a creat o antologie poetică internațională bilingvă (româno-spaniolă) în mediul on-line, care cuprinde mai bine de o mie cinci sute de traduceri realizate de ea.
Foarte bine integrată în activitatea culturală a orașului în care trăiește, Alcalá de Henares, organizează numeroase întâlniri interculturale, dintre care aș aminti doar Festival Internacional „Horizontes Poéticos” sau Recital „Fronteras Líricas”, ambele în colaborare cu Consejalía de Cultura, cel de-al doilea fiind inclus în Festival de la Palabra. Pe lângă intensa activitate de traducătoare (șapte cărți traduse), vrednica scriitoare a publicat volumele Dimensiones (Editura Seleer, 2012), Egometrie/Egometría (Editura Limes, 2016) și Vuelo entre dos mundos (Editura Nuevos Ekkos, 2022), care au fost prezentate în universități, centre culturale, biblioteci și librării din Spania. Nu în ultimul rând, trebuie spus că poeta este membră a celei mai prestigioase grupări de scriitori din Spania, Asociación Colegial de Escritores (ACE).
Unul dintre numeroșii săi comentatori, poetul Mircea Petean, o vede pe autoarea volumului Egometrie, „excelentă poetă și traducătoare”, ca pe o sensibilitate ce oscilează „între retorica masculinității și poezia tipic feminină, între nostalgia după un acasă idealizat intens și urgențele unui prezent ulcerat”. Într-adevăr, această pendulare între contrarii ce par ireconciliabile oferă o dimensiune dramatică lirismului poetei din Alcalá de Henares. Un alt comentator din spațiul românesc, poetul și criticul Mircea Bârsilă, remarcă apetența poetei pentru așa numita „poezie ocazională”, gen în care se manifestă cu precădere „o acută sensibilitate feminină”, subliniind că „discursul său poetic se desfășoară, formal și tematic, pe mai multe trasee”.
Trăsăturile semnalate cu finețe de cei doi comentatori se regăsesc și în Zbor între două lumi (Editura Casa Cărților, Baia Mare, 2024), volum ce aduce în plus o aprofundare a temelor predilecte ale autoarei din volumul Egometrie. Cu o evidentă dezinvoltură și cu certă maturitate, Elisabeta Boțan practică aici o poezie de idei, densă și concentrată. Asistăm, încă o dată, la confesiunea unei conștiințe răzvrătite, care nu acceptă compromisurile și complacerea în călduța mediocritate colectivă. Mărturisirea din poemul intitulat Zbor este revelatoare pentru structura de profunzime a unui eu dilematic, polemic și neliniștit: „Secunda de lumină / naște răzvrătirea / din temnița limbajului de lemn. // Îmi cresc gheare pe suflet, / din gheare îmi cresc aripi / și zbor peste golul ființei mele. // Apoi îmi înfig ghearele / în scoarța propriei mele istorii / vândute pentru un ciob de iubire”.
Poeta continuă și în acest nou volum, Zbor între două lumi, să sondeze cu fervoare în profunzimile propriului eu. Lirismul practicat de poeta din Alcalá de Henares e unul de căutare a sinelui, de definire a limitelor și a deschiderilor. Eul liric ambiționează să-și construiască un spațiu propriu, unde ar fi posibil să regăsească unitatea pierdută a propriului sine, scindat în fragmente. Eul poetic ambiționează să depășească dualismul și să evite alternanța contrariilor, de genul celor evocate în poezia intitulată Yin și Yang, să „descifreze enigmele” proprii și ale lumii ce o înconjoară: „Cine sunt eu? / Cine ești tu? // Eu sunt / deșteptarea acelui strigăt răstignit / între silabe, / Peste bezna timpului. // Eu sunt… peregrinul desculț / străbătând deșertul cerului / ca să-ți înlesnesc / descifrarea / propriilor tale enigme. // Îmi adun umbrele cailor / în veșminte de regină / ca să întregesc lumea / într-o îmbucătură de măr. // Ia-mă de mână / în tremurul jăratecului! // Zbatere de aripi… / Zbor descătușat!“
Sunt aici tendințe ce rezumă modul de structurare a scriiturii poetei care visează reîntoarcerea la o lume care evită confruntarea dintre contrarii, la un paradis al începuturilor, evocat în poezia intitulată Năzuință: „Vreau, / vreau să mă întorc la început. / Vreau să mă întorc la acel început, / când amândoi eram fire, / fire de lumină, prinse în aceeași țesătură. // Vreau, / vreau să mă întorc la început. / Vreau să mă-ntorc la acel început, / când amândoi eram versuri, / versuri ale aceluiași poem. // Vreau, / vreau să mă întorc la început. / Vreau să mă întorc la acel început, / când amândoi eram dumnezei, / dumnezei ai aceleiași lumi. // Vreau, / vreau să mă întorc la început. / Vreau să mă întorc la acel început, când amândoi eram străluciri / străluciri de timp, / uneori eram clipe, / alteori eram veșnicii”.
Alteori, poeta își proiectează aspirațiile în domeniul unei inefabile mitologii, în dimensiunile căreia imaginația sa zburdă pe „câmpiile întinse ale mitului” (Vânătoare) sau se angajează „într-o călătorie cosmogonică / între real și ireal”, în construcția poeziilor figurând adeseori elemente livrești, rod al unor lecturi temeinic asimilate. Versul tinde adesea spre o exprimare aforistică, afirmând vocația moralistă și o apăsată înclinație spre reflecție a poetei.
Aflată la maturitatea deplină a poeziei sale, Elisabeta Boțan și-a găsit, prin acest nou volum, timbrul specific, o expresivitate ce impresionează prin coerența și densitatea imaginilor, dispuse într-un gest de interogație existențială care îi subliniază gravitatea demersului liric. Nu în ultimul rând, am semnala aici prezența unei energice atitudini sociale, un viu nerv polemic, prezent în poezii ca Sora mea Farkhunda, Fără dumnezeu, Inocența jefuită etc., poeme ce rețin rătăcirile unui ev pe care poeta îl privește cu îngrijorare și responsabilitate.
Indiscutabil, prin intensa activitate de traducătoare, prin poezia pe care o scrie, prin prodigioasa activitate culturală desfășurată în spațiul iberic, Elisabeta Boțan este una dintre vocile reprezentative ale diasporei noastre.
Ion CRISTOFOR
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (274), martie 2026