O voce având puternice accente de originalitate aparține poetei Anca-Iulia Beidac, premiate de Revista de Cultură Nord Literar la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației în toamna anului 2025. Volumul poartă un titlu deosebit de inspirat, Amare, și a fost publicat la Editura Junimea. Este împărțit în cinci cicluri („Amare”, „Intermezzo”, „Für s”, „Finalis” și „P.S.”), fiecare secțiune cu un conținut ideatic fermecător, o incursiune lirică de-a dreptul cuceritoare. Cu iscusință nedisimulată, autoarea propune, pe multiple registre semantice, „partituri” cât se poate de transparente, fără a uza de artificii gratuite: „pentru că am înțeles demult cât de erotic se desface / o portocală / și nu e orașul cu salcâmi de vină aici / tu îmi aduci livezi întregi mi le răstorni în brațe / și taci pe Muzica mea / note minore curg timpul s-a ascuns în cireș / n-o să-l mai caut de data asta / mă uit cum deschei cu unghiile inima mea / șșș nu rosti nimic în limba fiarelor totul e deja scris” (flow).
Autoarea scrie răspicat, chiar dacă uneori subînțelesurile se furișează, ca din nebăgare de seamă, în finalurile unor poeme, sporindu-le expresivitatea prin sugestii suspendate: „nu te mira nu vei găsi aici / metafore sau rime sau / nu-mi plac nici punțile din ținutul acela / deși cred în legăturile pe poduri cu eșarfe frumos / curgătoare // nu există glorie în suferință / eu știu am iubit în / fiecare port din mine / dragostea ne-ncape pe toți / o apă tulbure uneori așa / cum sunt / cele mai indiene ceaiuri cu lapte // și dacă mă dezbrac de lume o să” (filme). Tot astfel candoarea, impulsurile însoțite de tresăriri erotice cutreieră desculțe ținuturile „amare” ale sensibilității poetei: „azi sunt un patrulater egal cu toate triunghiurile / dreptunghice mortale uneori / tu / cercul în care mă așez / de fiecare dată mă cuprinzi senin / patrulater triunghi sau altceva / mai colțuros // vezi pentru tine am învățat geometria stelară / să uit să iert și / să n-am teamă” (despre tine). Prin ricoșeuri insolite, scânteia lirică, izvorâtă ca din senin, mână fluxul imagistic pe albia versurilor, luminând deopotrivă atât arsura interioară care le-a generat, cât și mesajele de găsit subtextual. De aici, cred, putem desluși ușurința și bucuria poetei în a-și metamorfoza intensele-i trăiri în „cuvinte potrivite” cu ingeniozitate. Sunete ale căror ecouri stăruie în memoria afectivă, transmisibile și cititorilor. Iată un mod de a concepe creații autentice, nu la îndemâna oricui. Un procedeu, după opinia mea, deja constituit într-un stil propriu: „din dâra de firimituri de / dinainte și după mi-ai construit o casă / se deșirau pereții acoperișul plutea / dedesubtul / fundației transparente și gri // m-am agățat de un șir de cuvinte cu elefantul / albastru / tot mai subțire / tot mai departe / tot mai străină // din fluture / pupa / omidă apoi fluture iar // am tremurat toate zilele / toate nopțile toate / clipele când mă hrăneam doar cu aerul dintre / noi // Muzica s-a oprit // nu mai mi-e teamă / ard toate podurile / toate podurile // nu mă privi” (no white flag).
Nu în puține rânduri poți avea impresia că autoarea lasă unele versuri să-și poarte singure de grijă, urmărindu-le doar din „culise”, pe trasee lăuntrice scoase apoi la vedere cu o deplină naturalețe: „ea îmi vorbește despre băiatul cu tăcerea cred că-l știe / demult eu nu / eu încă învăț să tac despre mine / prea mult am lăsat să m-acopere cuvintele / să curgă liniștea zic // acum fac poze nud am prins curaj uite ce inimă / strălucitoare am / puțin sclipici / multe culori // nu mi-e teamă îmi port inima în față trofeu / o las liberă uneori / capturată nu în lesă nu-i place tu știi / la raionul de oameni goi nu-i nimeni ca mine / ca mine nu-s nici măcar eu” (șșș).
Există în carte titluri de poeme înscrise în limbile engleză, franceză sau slovacă. Ele au menirea de a înviora conținutul și structura versurilor, sugerându-ne că ea și-a însușit subtilitățile de limbaj. Scoate din adăposturile ființei sale neferecate tot ce are mai scump: „amare”.
Pentru a ilustra ceea ce am scris mai înainte, închei fugarele mele notițe cu o ideogramă pe înțelese, poem inclus de Anca-Iulia Beidac în valorosul ei volum: „lumea se întoarce pe dos n-a fost / nicicând / prea pe față // ia inima asta dă-o la câini / când nu va mai rămâne nimic / o să respir din nou // mi-am făcut golgotă din pietre / zilnic o urc și noaptea în somn // adineauri te-am văzut nu pricepi soarele nu răsare / din tine // spune-mi tu / dacă-mi vând sufletul” – नरक.
Așteptăm cu interes următoarele sale apariții editoriale.
Gavril CIUBAN
Material publicat în revista Nord Literar nr. 1 (272), ianuarie 2026