18.
Shall I compare thee to a summer’s day?
Thou art more lovely and more temperate:
Rough winds do shake the darling buds of May,
And summer’s lease hath all too short a date:
Sometime too hot the eye of heaven shines,
And often is his gold complexion dimm’d;
And every fair from fair sometime declines,
By chance or nature’s changing course untrimm’d;
But thy eternal summer shall not fade
Nor lose possession of that fair thou owest;
Nor shall Death brag thou wander’st in his shade,
When in eternal lines to time thou growest:
So long as men can breathe or eyes can see,
So long lives this and this gives life to thee.
18.
Te-asameni poate cu o zi de vară,
Blândeţea ta m-adastă în dulcele-i senin:
De va fi aspru vântul, toţi mugurii-or să piară;
Sub stăpânirea verii rămânem prea puţin.
Adesea-n cer fierbinte un ochi parcă zâmbeşte,
Dar altădat recade în neagră agonie
Şi astfel frumuseţea-i spre moarte se grăbeşte,
Natura schimbă şanse în mersul prin vecie
Numai eterna vară, a ta, nu se va stinge
Nimic din frumuseţea ce-o ai nu va fi şters
Zăpada grea a morţii pe ea nu o atinge,
Căci tu, nemuritoareo, respiri prin al meu vers
Cât fi-vor ochi să-şi scalde privirile-n tărie
Deplina viaţă-a lumii îţi va rămâne ţie.
39.
O! How thy worth with manners may I sing
When thou art all the better part of me
What can mine own praise to mine own self bring
And what is’t but mine own when I praise thee ?
Even for this let us divided live,
And our dear love lose name of single one,
That by this separation I may give
That due to thee which thou deservest alone.
O absence ! what a torment wouldst thou prove,
Were it not thy sour leisure gave sweet leave
To entertain the time with thoughts of love,
Which time and thoughts so sweetly doth deceive,
And that thou teachest how to make one twain,
By praising him here who doth hence remaine.
39.
O, cum să te mai cânt pe tine, dar suav,
Când toată eşti miracol adietor prin mine?
Dacă îmi iau vreun merit nu-înşel şi nu e grav?
Când ce-am mai bun în suflet te laudă pe tine?
Şi nu de-aceea oare şi viaţa ne desparte,
Iar numele iubirii se pierde-nsingurând
O frângere din care se duce în departe
Tot darul de iubire-al truditului meu gând.
O, eşti mereu absenţă şi doar durere-ai fi
De n-ar fi şi răgazul în care-o dulce clipă
Şi timpul, şi iubirea în vis s-ar amăgi,
Căci timp şi vis sunt una şi-n tine se-nfiripă
Şi-astfel mă-nveţi ce-nseamnă într-unul doi să fie
Când eu, prea depărtato, te-adun în poezie.
78.
So oft have I invoked thee for my Muse,
And found such fair assistance in my verse
As every alien pen hath got my use
And under thee their poesy disperse.
Thine eyes, that taught the dumb on high to sing
And heavy ignorance aloft to fly,
Have added feathers to the learned’s wing
And given grace a double majesty.
Yet be most proud of that which I compile,
Whose influence is thine, and born of thee:
In others’ works thou dost but mend the style,
And arts with thy sweet graces graced be;
But thou art all my art, and dost advance
As high as learning my rude ignorance.
78.
Te-am invocat, o, muză, cerând să fii cu mine
Şi-ai fost atât de-aproape la fiecare vers,
De mă imită astăzi atâtea voci străine
Şi ode la picioare ţi-au pus oriunde-ai mers.
Din ochii tăi lumina-n cel mut un imn se face
Greu, plumbul ignoranţei îl schimbi în fulg ce zboară
Cel învăţat noi aripi spre înălţimi desface
Şi-n dublă maiestate pui ce-i gingaş s-apară
Fii dară şi mai mândră de scrisul meu; subtil
M-ai îndrumat şi versu-mi se lumina de tine
Când altora în scrieri le umbli doar la stil;
Mie-mi dai dulcea vrajă ce o presimt cum vine
Ş-atunci când mi-eşti aproape farmecul încolţeşte
Din marea-mi neştiinţă o-înaltă artă creşte.
80.
O! how I faint when I of you do write,
Knowing a better spirit doth use your name,
And in the praise thereof spends all his might,
To make me tongue-tied, speaking of your fame.
But since your worth, wide as the ocean is,
The humble as the proudest sail doth bear,
My saucy bark, inferior far to his,
On your broad main doth wilfully appear.
Your shallowest help will hold me up afloat,
Whilst he upon your soundless deep doth ride;
Or, being wreck’d, I am a worthless boat,
He of tall building and of goodly pride:
Then if he thrive and I be cast away,
The Worst was this: my love was my decay.
80.
O! Cum mă pierd când despre tine scriu
Ştiind că altul mai frumos te cântă
Numele tău e-n versul lui mai viu
Eu lângă el sunt ca o harfă frântă,
Dar cum splendoarea ta e-o apă-adâncă
Purtând umile bărci ori mari veliere
Când luntrea mea, ce-abia se vede, încă
E-o biată plută lângă-a lui ţi-aş cere
Un semn de sprijin să rămână pe apă.
Şi-n timp ce el pe valuri zboară-n spume
Eu simt sub tulburarea lor o groapă,
Căci nu-s ca el şi cad spre-o altă lume.
Cu mine doar departele se-adapă
Iubire mi-e capcana şi ei nimic nu-i scapă.
William SHAKESPEARE
Sonete traduse de
Dan ANGHELESCU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 1 (272), ianuarie 2026