Grindina pe acoperișul poemului
Unele cuvinte
aduse de cine știe unde
și de nemaivăzute furtuni lingvistice
sparg acoperișul poemului
ca o grindină.
Casa poemului
e cuprinsă atunci
de mucegai
și de igrasie
semantice.
Apoi vor veni
seceta și canicula
și păianjenii Evului Mediu
vor țese noi pânze
sintactice.
Insomniile Poetului
Dis-de-dimineață
Poetul Cetății
se așază pe scările de marmură
ale Bibliotecii.
Bibliotecarii,
ucenicii
magistrului de retorică,
tribunii și senatorii,
aristocrații
și scribii Curții
trec
pe lângă el
fără să-l vadă.
Spre seară,
ies, pe rând,
având ascunse,
în buzunare, pagini rupte
din cărțile Poetului.
Ultimul,
ca și cum ar părăsi un soclu improvizat
sau un foișor de veghe,
Poetul
se retrage
la o adresă necunoscută
și
rescrie, toată noaptea,
poemele furate.
Bătrânul poet
al vechiului burg
se plimbă
uneori, seara
sprijinit într-un vers
din primul lui poem
ca într-un baston
invizibil.
Poemul – ca o fântână fără ciutură…
Poemul acesta
pe care-l visez tot mai des
în ultimul timp –
ca o fântână fără ciutură:
îi văd luciul apei
în adânc,
îi simt mirosul
dar setea rămâne nestinsă
iar poemul nescris.
O metaforă pe un peron
Cum trece verbul acesta
prin poemul neterminat:
ca un tren de mare viteză
printr-o haltă părăsită…
Vasile GOGEA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 11-12 (270-271), noiembrie-decembrie 2025