Paharul cu apă
paharul cu apă de
pe noptieră
ce cuprinde toate apele mărilor
și ploaia de litere mărunte
din manuscrise
oglindă pentru inimă-mi este
printre storuri
arhitectura fragilă a cântecului
de dimineață al canarului
turn de sunet
ce leagă pământul de cer
când ziua duminicii cu
ridurile zorilor
mai poartă încă somnul
copilăresc al narcisei
o picătură de apă coboară
treptele de piatră
până la umbra castanului din vis
Orașul
schiez uneori pe marginea
rănilor orașului alb de munte
vâslaș sunt prin ceața rece
zaharoasă din proaspăt
miezul de pară
ospătez din fagurele literei
și din paharul cu ambrozie
al albinelor scriptice care
citesc soarele ca pe
o pagină de carte
râul acesta ce traversează
orașul e singurul
care va vedea la lăsarea
serii felinarul
descheindu-și pe furiș
nasturii de fum
În privire, un nufăr
somn adânc de fecioară
în miresme de cer și de frunze
cu capul pe-o piatră șlefuită,
albă și moale ca un
bulgăre de zăpadă
pleoapele i se fac visare
adusă pe tipsie
de aburul dimineții
din așteptare,
din plecarea prea devreme în zori
a gâștelor sălbatice
își face veșmânt,
din ramura tremurătoare
a sicomorului
cuvânt unduitor,
din toate coliviile în care
a fost vreodată cânt
mărturisire rotundă, diafană
făuritorul îi zidește
în privire un nufăr
Pregătiri
totul e acum pregătit
îmi spun
împărțim amândoi aceeași
umbră purpurie și dulce
a smochinului,
același zmeu de hârtie cerată
ce se înalță deasupra mării,
același cuvânt îl trecem
dintr-o mână în alta
în chip negrăit
ca pe o spiță de argint
totul e acum pregătit
iar dimineața pășea
legată la ochi cu aripa
unui pescăruș prin cearceafuri
de atlaz spre
linia orizontului
Tudor GOȚIA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 11-12 (270-271), noiembrie-decembrie 2025
