Este ciudat că în plină expansiune a feminismului, când romanele de acțiune, serialele tv și producțiile cinematografice exaltă calitățile unor brave femei războinice, doi autori s-au gândit să elaboreze un Bestiar al monștrilor feminini (Bestiaire des monstres féminins). Este vorba despre Dominique Lanni și de Aurore Petrilli, cărora li s-a alăturat Ada Natale, talentata realizatoare a ilustrațiilor. Cartea a văzut lumina tiparului în 2023, la prestigioasa Editură Flammarion din Paris. Dintre cei doi autori, mai cunoscut este Dominique Lanni, profesor la universitatea din Malta, coordonatorul unor lucrări interesante precum Bestiaire fantastique des voyageurs (2014) și Atlas des contrées rêvées (2015).
Lucrarea se deschide cu o prefață cu titlu șocant, după care urmează cinci capitole ample: „Demoni, genii și spirite ale locului”, „Zeițe și divinități feminine”, „Zâne și vrăjitoare”, „Fantome, spectre și arătări” și „Monștri și monstrese”. După cum putem constata deja la o simplă trecere în revistă, nu toate personajele reunite în acest dicționar prezintă doar atribute malefice. Totuși, numărul ființelor monstruoase îl depășește cu mult cel al celor benefice.
Interesantă este deja prefața lucrării, care, deși se reduce la un singur cuvânt, reușește să aibă un impact foarte puternic: Monstruoase! Cei doi autori menționează că, din cele mai vechi timpuri, divinitățile, ființele fantasmagorice, creaturile monstruoase au exercitat o puternică influență asupra imaginarului omului, răspunzând nevoilor sale de credință, miracol și teamă. Hibride și prodigioase, aceste creaturi terestre, marine sau celeste au întruchipat forțele iraționale ale naturii. De-a lungul timpului, ele au fost înzestrate cu o serie de însușiri, vicii, puteri și facultăți, în funcție de locul și de epoca în care au fost concepute. Printre acestea, menționează autorii, creaturile monstruoase feminine ocupă un loc important, fiind situate aproape la egalitate cu omologii lor masculini. Ele au fost prezente în toate tradițiile și mitologiile lumii. Omniprezente, seducătoare sau letale, aceste creaturi erau înspăimântătoare. Autorii menționează că, deja în panteonul civilizațiilor străvechi, cu mii de ani în urmă, creaturile feminine născute din imaginația oamenilor au preluat formele cele mai diverse. Uneori stranii, alteori diforme sau hibride. Știm însă din lumea basmelor și a legendelor că, de regulă, personajele angelice sunt tinere și frumoase, în timp ce cele malefice sunt bătrâne, diforme și urâte. Cu alte cuvinte, există o concordanță între înfățișarea și caracterul lor.
Prin bogatele sale legende mitologice, Antichitatea greco-romană a dat naștere unei părți importante din aceste creaturi feminine monstruoase. Unele dintre ele se regăsesc și azi în sfera culturii populare. Printre exemple, putem aminti Sfinxul, Sirenele, Himera, Meduza și altele, ființe temute pentru acțiunile lor malefice, aducătoare de moarte. Sunt divinități despre care oamenii obișnuiți au crezut că există sau că au existat într-un trecut îndepărtat. Spre deosebire de aceștia, savanții și filozofii s-au arătat mai sceptici. Dominique Lanni și Aurore Petrilli precizează apoi că, pornind de la autoritățile Antichității, vulgarizatorii, enciclopediștii și compilatorii Evului Mediu și-au însușit o bună parte din bestiarul antic. Printre primele cărți de teratologie este menționată lucrarea anonimă din secolele VII-VIII Liber monstrorum. Țările nordice și-au creat propria lor mitologie, care a alimentat timp îndelungat creațiile literare.
Și legendele orientale sunt pline de creaturi fabuloase: licorni, phoenicși, monștri cu șapte capete etc. Poveștile lor terifiante au fost aduse în Europa de cruciați și au invadat rapid epopeile, romanele, descrierile de călătorie, dar și operele savante. Fiecare mitologie conține un anumit număr de divinități, de creaturi, de monștri feminini. Este interesant că, în timpul Evului Mediu, nici Biserica nu a încetat să le diabolizeze pe femei, făcându-le vinovate pe unele dintre ele de toate viciile și de toate păcatele. În acest sens, e suficient să amintim teribilele vânătoare de vrăjitoare din această perioadă. Dintre enciclopediile și istoriile naturale tipărite și traduse care abordează dintr-o perspectivă științifică problema ființelor monstruoase, este menționată faimoasa lucrare a lui Conrad Gessner, Historia animalium. Ea a fost elaborată în perioada 1551-1558. Datată 1573, o altă lucrare cunoscută poartă semnătura ilustrului chirurg și anatomist francez Ambroise Paré. Studiul acestuia se intitulează Des monstres et des prodiges.
Dominique Lanni și Aurore Petrilli menționează apoi că, la sfârșitul secolului al XVI-lea, ideea de hermafrodit a dezlănțuit pasiunile. De asemenea, disecțiile au dus la nuanțarea noțiunii de monstru, dar au fost investigate și malformațiile accidentale sau cele din naștere. Marile descoperiri geografice, misionarii și savanții au contribuit din plin la cunoaș-terea superstițiilor și a credințelor din lumea întreagă. Legendele popoarelor vorbesc despre existența unor creaturi malefice precum vrăjitoarele, căpcăunii, mamele devoratoare, magicienii și spectrele.
Bine documentați, cei doi cercetători menționează că, la începutul secolului al XVIII-lea, a avut loc o dispută fără precedent, numită „războiul monștrilor”. Dezbaterile dintre savanți au durat în jur de douăzeci de ani și s-au finalizat în 1743 prin refuzul tezelor „imaginaționiste”. Drept consecință, monștrii, miracolele și semnele prevestitoare au început să dispară, făcând loc studiilor științifice dedicate malformațiilor. În paralel, au început să fie ignorate tot mai mult îngrădirile de natură religioasă, iar mitografii au studiat diferitele superstiții ale „sălbaticilor”. Descoperirea unor schelete de dimen-siuni neobișnuite și disecțiile efectuate pe o serie de ființe ce sufereau de diferite malformații au continuat să întrețină ideea existenței unor făpturi fantastice. Autorii observă faptul că progresul științific extraordinar din secolul al XIX-lea nu a reușit să anuleze în totalitate credințele legate de existența unor creaturi monstruoase. Ele au continuat să supraviețuiască în tradițiile orale, dar și în basmele celebre ale unor autori precum Hans Christian Andersen, frații Grimm sau Lafcadio Hearn. Scrierile acestuia din urmă au făcut cunoscute Occidentului poveștile și legendele nipone. Datorită unor asemenea autori, au început să înflorească poveștile cu zâne, cu vrăjitoare, cu fantome, cu tinere femei asasinate care se întorc din lumea morților. Pe parcursul secolului XX, acest fond mitic și legendar a început să piardă tot mai mult teren, fără să dispară însă în întregime.
În finalul observațiilor lor, Dominique Lanni și Aurore Petrilli își pun o serie de întrebări importante. Ce ne spun acești monștri feminini, ale căror prime reprezentări se pierd în negura timpului? Ce ne dezvăluie aceste ființe despre lumea care le-a inventat și care le-a perpetuat cultul? Ce avertismente divine ne transmit ele? Împotriva cui au fost dirijate puterile lor? Prin intermediul acestui dicționar, autoarele ne propun o întâlnire cu niște creaturi fascinante, ignorate de unii, dar pline de vitalitate în memoria altora.
Fiecare dintre cele cinci capitole se deschide cu un scurt studiu introductiv, în care sunt explicați termenii cu care se operează. Acesta este urmat apoi de numeroase exemple preluate din mitologiile lumii, abordate în ordine alfabetică. Așa se întâmplă și în debutul capitolului Demoni, genii și spirite ale locului. Înainte de toate, exegetele precizează că demonii, geniile, spiritele locului și creaturile care li se pot asocia constituie niște ființe supranaturale. Ele sunt niște făpturi malefice, înzestrate cu puteri diabolice, care acționează atât în puterea nopții, cât și la lumina zilei. Vorbim despre niște entități primejdioase, care provin dintr-o lume infernală, în care doresc să își ducă victimele. Prezența lor poate fi semnalată printr-o apariție, un suflu, un halou, un miros urât. Ele provoacă o spaimă teribilă sau aduc chiar moartea. Capitolul reunește treisprezece asemenea ființe malefice, preluate din toate mitologiile. Unele dintre ele sunt foarte puțin cunoscute pentru cititorul român. Drept dovadă, câteva antroponime nici nu au corespondent în limba română: Baubo sau Iambe, o figură minoră din mitologia greacă, Diavolița, un demon malefic ce ține de mitologia Antilelor, Empusele, supranumite și „mâncătoarele de oameni”, Harpiile, niște divinități răzbunătoare asemănătoare Eriniilor, Femeia-pisică sau Femeia-vulpe din mitologia chineză (Kaibyo), temutelor Keres, spirite feminine ale morții violente atrase de bătăliile sângeroase, Lamia, demonul devorator de copii, urlătoarea și înfometata Lamashtu din mitologia mesopotamiană, seducătoarea Lilith, mama vrăjitoarelor, Mormo, sperietoarea copiilor, Rokurokubi, femeile cu gâtul îngrozitor de lung din mitologia niponă, seducătoarele Succubus, versiunile feminine ale Incubilor, femeia-șarpe Vouivre.
Gheorghe GLODEANU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 9 (268), septembrie 2025