Rația de răbdare lângă fâşia de nisip abia grăpată
„ai jucat un rol secundar
scrie ovidiu
rolul de cărăuș al cuvintelor
chiar şi ce ţi-a plăcut te-a îmbătrânit
ce păstrăm
ce aruncăm din ceea ce a fost
sau am fi putut deveni
ai fost martor la crimă
la care dintre ele
întrebi speriat
dar semnezi pradă realului
întrebările vin şi se duc
forțează stânjenitoarele limite
rația de răbdare
îngălbenite depărtări
părţile moi ale imaginaţiei
spaima victoriei miroase a cimbru
în fiecare dimineaţă
aceeaşi întrebare
şi o învălmășeală de uitări
de câte ori intrăm
pe fâşia de nisip abia grăpată
prin grădină
greierii ronţăie frica din ierburi
pe cărarea de fugă
furnici pornite în haită
să măsoare pământul
linia de partaj
versul ciudat al trecutului
sculați voi oropsiți ai vieţii
uşi umede
în faţa unor întâmplări interzise
la vârsta bolilor
cerneala devine tot mai simpatică
parabola tot mai străvezie
dovedeşte-ţi răbdarea”
Imaginația obiectelor cu contur precis
„nu mai poţi fi sigur
nici de obiectele cu contur precis
imaginația lor
întrece orice măsură
vezi acum
aproape tot ce ţi-a fost interzis
înmuiate-n uitare
ni s-au dat toate chipurile
şi te scurgi
prin nu ştiu ce ecluze
cântând bucuria
celui care se întoarce biruitor
din războaiele sale pierdute
e o vară
învăluind perdele în ecouri uscate
detectez lumi
ce nu încap în cuvinte
îndur seninul şi ceaiul neîndulcit
scriu
despre cum se face cu ochiul
unui ou
spart în tigaia rece
îmi amintesc
de gustul unui fruct
şi mă trezesc în toiul nopții
cățărat pe gardul vecinului
n-am studiat fizica
şi n-aş putea argumenta
dovedind în mod ştiinţific
că acţiunea la distanţă
fără ajutorul vreunor instrumente
este posibilă
pot în schimb prezenta fapte
care dovedesc
sunt un martor
sau chiar mai mult decât un martor
trecutul este viitorul nostru
unul dintre ele
prin cuvinte apropii lumea de adevăr
dar nu mai poţi fi sigur nici de obiectele
cu contur precis
imaginația lor întrece orice măsură”
Straturile de legume şi cuburile de cărţi
„atâtea poduri
peste ape tot mai tulburi
epiderma mereu adună dovezi
că îmbătrânim
dintr-un viitor pe care ţi-l aminteşti
îmi văd de ale mele
straturile de legume
şi cubul de cărţi
buletinul meteo
tocmai anunţă timpul probabil de ieri
verbele sunt coapte
refaci în somn
cuvintele pe care ţi-ai poruncit să le uiți
o amintire
ca o monedă care nu mai are curs
orice tratat de etică
ne învață câte o rețetă a libertăţii
prin asumarea unei consistente
palete de renunţări
dacă trebuie să mă laud
mă voi lăuda
cu slăbiciunile mele
zile transpirate de atâtea știri
în timp ce legumele
se veștejesc în șorțurile grădinăreselor
întrebări în cuvinte cifrate
hrănesc nădejdile plantelor
doar ele ştiu ce înseamnă bucuria
ignorată de aceşti trecători somnoroși
proverbele
construiesc scaunele de ceară
scrie poetul
încrede-te în trupul tău
trupul de înțelept
e din țărână şi pentru țărână
trupul e mai înțelept
decât orice corpuri de legi
pe unde oare aş putea ieși
pe unde oare am intrat”
Nu mai sunt tineri acei ce nu greșesc
„mă poţi desface numai cu o privire
deşi m-adun ca degetele-n pumn
scriam într-o agendă
acum peste douăzeci de ani
şi chiar şi duminica
să pot să greșesc
căci nu mai sunt tineri
acei ce nu greșesc
sfânta treime a poftelor noastre
s-a risipit
pe căi de nimeni știute
inspiri adânc
strângi provizii de aer
sângele dat la minimum
cineva a rămas astăzi neîntrebat
încet
tot mai încet
ordonezi cât de puţin
șuvițele întâmplării
instrumente tăioase
întinse cu o precizie grozavă
leagă zi de zi
vis de vis
acul seringii va intra
în vena cea mai bogată
găsești în aceeaşi agendă
cele trei sfaturi ale lui pindar
nu admira puterea
nu urî dușmanul
nu disprețui pe cei care suferă
cuvintele
țâșnesc prin pori ca o sudoare
din amintiri ale propriilor mişcări
totul se întâmplă
parcă în planuri diferite
într-o dublare
ce face să devină absurd
orice procedeu
de a intra în legătură”
Perfuzia gratuită
„lucrurile îmbătrânesc
pe unde am fost copil
mi se îngăduie mila
cum pe lacăte şi chei
rugina
picură poezia
perfuzia gratuită
dovada energiei care se transformă
atât de aproape
cât e cu putință
de eroul adormit în front
sub o pătură
de către ordonanță
steagurile din ochi sunt arborate
între ceea ce auzi
şi ceea ce spui
stă întreaga ta viaţă
ultimul lucru ce rămâne de făcut
oare poţi să-l faci
te întrebi
gândurile au instinct de conservare
în anotimpul acesta
cu sintaxa uşor veștejită
în faţa uşilor
fără folos deschise
zăbrele de fum
peste viaţa ta veche
aproape înţelegi limpezimea răbdării
doar mercurul mai indică
până unde ţi-ai părăsit vorbele
înghesuite
în colțurile unui triunghi
murmure-ncete
cuvinte cu două-nţelesuri
paznicul s-a dus să le măture somnul
lucrurile îmbătrânesc
banda
se dă îndărăt până la semn
de-ar fi să deschizi uşa
de-ar fi
să o găseşti”
Ioan DRAGOȘ
PARODIE
Lucian PERȚA
Nu mai sunt tineri acei ce nu greșesc
(fragment)
„poate fi cunoscut, fără ostentație,
chiar numai dintr-un poem, așa
se scria despre mine într-o foaie de observație*
de acum vreo patruzeci de ani și ceva
pe atunci eram
cavaler al triunghiului serviciucenaclu-acasă și încă mă miram,
încă purtam povara uimirii ca pe un supliciu
în fața prăpastiei
dintre timpurile verbului –
ehei,
și în numele adevărului
mai făceam și greșeli de prozodie
când scriam poeme la serviciul meu,
e drept că nu în fiecare poezie
și nu mereu
și nu multe,
dar adevărul este
că acestea sunt amănunte
dintr-o altă poveste!”
* Cuvintele scrise cu italic reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autorului.
Lucian PERȚA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 9 (268), septembrie 2025