Lângă podul de fier
Se juca pe nisip printre scoici
Și pietre spălate de apă
Mama scotea cânepa de la topit
În valuri mărunte se legăna
Curgerea văii
Soarele îi privea peste arini
Atâta singurătate sim țea copilul
Lângă podul de fier
Mama parcă uitase de el
Aplecată pe snopii de cânepă
Apa-i desena pulpele tinere
Pădurea vuia uneori, însă apa
Avea curgerea ei susurând
Motorul de Moneasa trecuse
Mama parcă uitase de el
Scoicile sclipitoare și pietrele mici
Oare vin de la marginea mării?
Cum e acolo unde lumea
Sfârșește în valuri cu spume?
Mama clătește legătura de cânepă
Și-o întinde la soare
Pădurea vuia uneori.
Ștefan JURCĂ
Material publicat în revista Nord Literar nr. 7-8 (266-267), iulie-august 2025