Duminică, 11 mai, împreună cu poetul Nicolae Scheianu, porneam spre Iași să dăm – pentru o săptămână – poeziei ce se cuvine poeziei, într-o zi incertă de primăvară. Pe măsură ce ne apropiam de limita județului Maramureș, trecând prin pasul Prislop, vremea devenea tot mai potrivnică, o urmă de iarnă îndărătnică începând să muște orgolioasă dimprejur, stropind peste tot cu lapoviță și chiar cu zăpadă, dar lăsând apoi locul unei ploi dese, care ne-a însoțit tot drumul.
Iașiul este, pe bună dreptate, o capitală a culturii românești. În timp ce majoritatea tinerilor, ca niște coleoptere de beton rătăcind în jungla urbană – cu ochii subjugați de ecranele telefoanelor –, păreau să le ignore, eu m-am lăsat fermecat de clădirile vechi, bine conservate, de bijuterii arhitectonice, de monumente istorice, parcuri, statui, lăcașuri de cult și instituții de cultură.
Poezia, ca o fată frumoasă și sensibilă, de viță nobilă, a fost curtată la Iași de peste șaizeci de poeți și poete din șaptesprezece țări (România, Albania, Bulgaria, Cipru, Columbia, Portugalia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Moldova, Muntenegru, Serbia, Spania, Turcia și Ungaria), cu ocazia ediției cu numărul XI a Festivalului Internațional „Poezia la Iași”, organizat de Primăria Municipiului Iași, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, al cărei manager sufletist și neobosit – poetul și prozatorul Adi Cristi – este directorul festivalului.
S-a recitat și interpretat poezie timp de o săptămână prin multe locuri din Iași, dar cel mai frumos a răsunat poezia în Parcul Copou, aproape de teiul lui Eminescu, unde versurile reverberau împletindu-se cu istoria îmbibată în alei și în ziduri. Poezia s-a amestecat cu poveștile Iașiului, ale moderatorilor și ale poeților. Mulți și-au adus aminte de poeți plecați spre alte tărâmuri ale poeziei. Alții au rememorat pățanii din periplurile lor și întâlniri emoționante. Savuroase au fost toate inserțiile dintre recitări, pe care le-a făcut Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România. Ieșeanul Nicolae Panaite ne-a adus aminte definiția poetului dată de regretatul Nicolae Manolescu: „Poetul e un dansator pe funie, un jongler de cuvinte, un inventator de rime rare, plin de ingenuitate și de har”.
Poetul maghiar Dániel Levente Pál ne-a împărtășit propriul lui concept despre poezie. În viziunea lui, atât poeziile, cât și poeții, sunt de trei tipuri: fluture, piatră, lamă. Poezia de tip fluture transformă larva în fluture, opera este plină de frumusețe, de armonie și splendoare; o astfel de poezie ne face puțin mai frumoși, mai delicați, mai radianți. Când poetul scrie o poezie de tip piatră este ca și când ar lua un bolovan în mână și l-ar arunca într-un lac – o alegorie pentru societate –, producând un impact: sparge suprafața, face valuri și reverberații, tulbură apele, chiar dacă doar pentru o vreme, înainte ca acestea să revină încet la nemișcare. Doar ecourile mai persistă după scufundarea pietrei. Al treilea tip de poezie, lama, este cea care abordează adevăruri brutale, neiertătoare – personale, sociale sau politice – vorbind despre nedreptate, cruzime, opresiune, umilință, sărăcie, suferință. Cititorul sau auditorul nu se simte mângâiat de poem, ci tăiat de acesta, ca de un cuțit ascuțit care rănește, îndepărtează cataracta de pe ochiul moral, lăsând în urmă cicatrici care rămân.
Drumul lung și dificil a fost recompensat cu un eveniment extraordinar, cu oameni speciali. Într-adevăr Poezia este la Iași.
Flaviu Claudiu MIHALI
Material publicat în revista Nord Literar nr. 5 (264), mai 2025