Evgeny BUNIMOVICH
Poet (rebel, tulburător, inspirat, năvalnic), ziarist, eseist, președinte al faimoasei Bienale Internaționale de Poezie de la Moscova, Evgeny Bunimovich s-a născut în anul 1954. El e unul dintre „tinerii furioşi” care au debutat la începutul anilor ’80, fiind astăzi unul dintre poeţii cei mai cunoscuţi ai legendarului „nou val” moscovit de la sfârşitul secolului XX. Cu un vers colţuros, nezăgăzuit, necruţător (oare de ce îl compar cu Vladimir Vîsoţki?!), Jenia e, aşa cum s-a afirmat despre el, o temerară proră a noului val poetic din Moscova. Prima sa culegere poetică a apărut la Paris, în 1990, după care au urmat alte unsprezece cărţi de poezie şi cinci de proză. A publicat în Rusia mai bine de zece cărţi de versuri, de eseuri sau de publicistică, uluindu-şi, la fiecare apariţie editorială, cititorii, fanii, confraţii. A fost tradus în Franţa (nu doar în reviste ca Lettres russes sau Présages, ci şi la Editura Russkaia Literatura), Belgia, Germania, Suedia, Polonia, Statele Unite ale Americii, Canada, China. La Bruxelles, în Cartierul Molenbeek, pavajul kilometrului pietonal este mărginit de versuri din poemele sale în patru limbi (rusă, franceză, flamandă, arabă) – un proiect al artistului neerlandez Henri Jakobs.
Cartea Sala de Aşteptare, pe care mi-a dăruit-o în chiar anul apariţiei, 2002, mi-a plăcut „la nebunie” şi m-a convins că Evgeny Bunimovich este unul dintre cei mai importanţi creatori ruşi ai „generaţiei 80”. Altfel, probabil, nici nu ar fi primit premiul literar al oraşului Moscova (pentru volumul de poeme Selecţie naturală, apărut la Moscova în 2001). În calitatea sa de publicist, a primit un premiu foarte important: cel al Uniunii Ziariştilor din Rusia, pentru volumul de eseuri Lecţii şi schimbări, editat în 1998, la Moscova. Este, de asemenea, laureat al Premiului „Venetz” (Couronne) al Uniunii Scriitorilor din Moscova şi al premiilor revistelor literare Znamia şi Octyabr. Este „Chevalier de l’Ordre Français des Palmes Académiques”.
Una dintre cele mai vizibile calități ale poeziei lui Evgeny Bunimovich este persuasiunea. Ea convinge prin tematica de actualitate, prin eleganța stilului, prin viziunea existențială unitară și dezinhibată, prin profunzime, convinge prin autenticitate, firesc și coerență, convinge prin frumusețe și, evident, convinge prin convingerile ei! Căci Evgeny Bunimovich pășește cu dezinvoltură și hotărâre pe drumul literaturii, tocmai fiindcă poartă în bagajele sale convingerea că poetul, dacă e dăruit cu har și e consecvent cu menirea sa, poate schimba lumea cu versurile lui. O dovedește și în demersul său liric din Sala de așteptare, în care ia în tărbacă toate clișeele, interdicțiile, tabuurile, racilele, minciunile, miturile sovietismului sub opresiunea căruia el însuși s-a format ca om (volumul este și un magistral portret al celebrului „homo sovieticus” – vezi Zinoviev! – în care voiau să ne transforme dictaturile de stânga) și ca poet și a trăit o bună parte a vieții. Și o face ca un lucid analist, cu o ironie fină, uneori directă, bine țintită, alteori doar aluzivă, amară, și chiar cu o meticulos proporționată doză de umor, ceea ce ne ajută să credem că, pe vremea meditațiilor din (și pentru) Sala de așteptare, își amintea din când în când și deviza poetului francez de expresie latină Jean de Santeul „ridendo castigat mores” (îndreaptă moravurile râzând). […]
Dezinvolt, provocator, elegant în exprimare, liber în cuget, occidentalizat în concepțiile sale social-politice, luând în derâdere utopiile stângiste ale secolului trecut și condamnându-le excesele, abuzurile, crimele pe care s-au sprijinit în încercările lor de a se impune în realitate, modern, rafinat, cultivat în viziunile sale poetice (rezultat al frecventării marii poezii ruse și universale), Evgeny Bunimovich s-a impus ca una dintre cele mai autoritare voci lirice ale contemporaneității.
Sală de așteptare
ferestrele tale negre sunt luminate iarăși
nu de flacăra gândirii,
ci de focuri de artificii
în așteptarea unui pumn de fier
activistul încărunţit adoarme
cu un surâs de tânăr baby-călău comsomolist
Gioconda adoarme și ea
cu un surâs
în așteptare de devize forte
Sală de așteptare
voci în culise
flori într-o sticlă de lapte prost spălată
în așteptarea vizei speranţa inundă ochii
enoriașele biroului de pașapoarte dorm
ca pentru o așezare în coșciug
partizanii păcii
ciripesc în suedezo-japoneză
Arhiducele Ferdinand la jumătatea drumului spre Sarajevo
e așteptat de poetul AA și de Gaura lui neagră
la cererea minerilor în grevă
să ascultăm concertul lui kara-karaev
Sală de așteptare
băieţi în așteptarea
seringilor de unică folosinţă
fete în așteptarea feţilor-frumoși
de unică folosinţă
ANTREPRIZĂ NON MIXTĂ
GENIUL ȘI RĂUL
ESCALOP REUTILIZABIL
ÎN SERVICIUL CELOR CE AȘTEAPTĂ
mafioţi cu mustaţă
în faţa toaletelor cu plată
sub T-ul neonului
vendeta vă așteaptă
ţara nu închide ochii în așteptarea suveranităţii
Sală de așteptare
un prinţ neprotocolar
în așteptarea prietenului său Horatio
un președinte automatizat
așteptând să fie inaugurat
un poet-rege
în așteptarea alcoolului-denaturat
ȘI DE ASEMENEA
a unui lector
a unui rector
a unui incident
a unui disident
a unui artilerist
a unui șantajist
a unui doctor
a unui delator
a unui secretar
a unui boschetar
a unui deţinut
a unui om avut
a unui reclamant
Sală de așteptare
ochi
în ochi
fără lacrimi
***
lui Mark Chatunovski
Nu am niciun motiv să intru în panică
și nu-mi place să joc „nume de orașe”.
Orașul Paris nu există,
de vreme ce n-am fost niciodată acolo.
Puneţi-vă hainele voastre ţărănești de la Cardin
și compuneţi poeme ortodoxe:
intelectul nu vine de la Rodin,
intelectul nu vine de la plug.
Afundându-se în tristeţea lor periodică
și distilând extaze periodice,
stăpânii presei periodice
să ne compună deci un orizont de purpură
în care șantierul obișnuit al patriei
nu este tulburat de o angoasă obișnuită
în care beţivănia regulată a poeţilor
nu e tulburată de armata regulată…
Râul Neglinnaia
am văzut lumina zilei și am crescut așa cum trebuie
într-o căsuţă din lemn
aproape o izbă pe malul unui râu
fără nicio îndoială că într-o zi
întors din călătorie
îmi voi muia buzele în apele sale
dar din 1819 el este într-o conductă
am aflat asta foarte recent dintr-o carte
fiindcă eu nu sunt născut în 1819 ci mai târziu
în ciuda părului meu alb
se poate verifi ca asta în registrul destinelor
la litera B
istoria acestui râu mi-a revenit în minte
căci eu însumi trăiesc într-o conductă
asta nu se vede prea mult pentru că nu sunt singurul
un colac plutitor nu înseamnă doar o gaură
mai ales dacă aceasta e circulară
cum să defi nești topologia
dacă nu ca pe o căutare a stilului
cu incursiune pe lumea cealaltă
după cum aflăm chiar Sándor Petöfi
n-ar fi murit tocmai în luptă
ci fiindcă nu s-a însurat cu fiica directorului
poștei din Barguzin
era mai viclean decît l-am fi crezut
am citit asta recent într-un ziar
un magazin al uzinei bolșevica
s-a deschis
în locul nașterii mele
unde absenţa gardurilor de nuiele
interzice umbrele
unde marile temeri și marile îndrăzneli
dăunează digestiei
și provoacă diarei
e un fapt pe care Montaigne îl pusese deja în lumină
n-am văzut niciodată malul acestui râu
în ciuda părului meu alb
deja evocat mai sus
căci fi indcă acest râu nu poate fi trecut prin vad
niciun pod, cred, nu-l traversează
cu excepţia străzii podului Kuzneţkovo
individul se distinge de colectivitate
fi ind mereu singur
colectivitatea se distinge de individ
fi ind întotdeauna gata (vsegda gatov)
nu-mi place să mă joc de-a rezistenţii
de-a cel care trădează de-a cel care denunţă
căci toţi cei care au dreptate astăzi
vor fi vinovaţii din episodul următor
omul este un disc cu turaţii puţine
care nu întotdeauna cântă de-adevăratelea
poate nimeni nu a remarcat asta încă
dar e un fapt
Evgeny BUNIMOVICH
Prezentare și traducere: Mariana și Valeriu STANCU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 4 (263), aprilie 2025