Iașiul literar sărbătorește zilele acestea pe unul dintre scriitorii lui de frunte, care a făcut din revista Convorbiri literare o adevărată citadelă a spiritului, fiecare volum al său putând fi socotit o adevărată carte care pleacă spre lume cu un bogat cuprins literar, cultural, istoric de mare importanță și de actualitate. În acest fel, revista continuă la cote înalte spiritul junimist activ și dătător de direcție al vremii, când în fruntea ei se aflau Titu Maiorescu și Iacob Negruzzi, iar printre colaboratori îi avea pe Eminescu, Creangă, Caragiale și pe alți mari creatori de literatură, din zona „marilor clasici”.
Născut în 9 aprilie 1950 la Iași, Cassian Maria Spiridon e un produs al schimbărilor decembriste din 1989, când are curajul să spună un „nu” răspicat dictaturii ceaușiste, ca, în 1990, să fondeze ziarul Timpul, urmat de editura cu același nume. Ziarul, unul dintre cele mai citite și mai purtătoare de opinii ale schimbării, va fi redactat până în octombrie 1991, când întemeietorul său a intrat în redacția revistei Cronica, apoi în cea a Evenimentului zilei (1992-1994), făcând din gazetărie o adevărată vocație a luptei pentru adevăr și dreptate. Pe plan literar, a înființat în 1994 revista Poezia, iar apoi Caietele de la Durău, făcând dovada unei mari disponibilități pentru promovarea unei noi resurecții literare, printr-o poezie de idei, de un postmodernism metafizic, vestind apocalipsa și confruntarea cu primejdiile Hadesului.
Volumele care adună aceste mărturii ale sfâșierii existențiale sunt Zodia nopții (1994), Piatra de încercare (1995), De dragoste și de moarte (1996), Intrarea în apocalipsă (1997), Arta nostalgiei (1997), Aries (2004), anunțând primejdiile pierderii rostului existențial al omului și cufundarea în mlaștina apocalipsei. Comentatorul literar e tot mai frecvent și pasionat lector al noilor apariții, propunând dezbateri incitante despre perioada comunistă și postcomunistă a devenirii noastre istorice, printr-un program ferm de redefinire a unei literaturi desprinse total de schemele și sechelele literaturii aservite de dinainte, din perioada comunismului ideologizat, propagator de false valori. Vocația sa combativă s-a îmbogățit treptat, de la volum la volum, printr-o lectură aprofundată a marilor teme și opere intrate în patrimoniul artei universale, prin lucrări de filozofie, de sociologie și religie, de critică și istorie literară ale unor importanți gânditori europeni, menite să atragă atenția asupra fluxului contemporan de valori, de tendințe și de preocupări globaliste și suveraniste. Incisivele sale intervenții, scrise cu comprehensiune și viziune larg umanistă, pledau pentru o politică literară a „grupurilor de prestigiu”, luându-și ca modele câteva dintre personalitățile cu mare deschidere spirituală în înțelegerea lumii, precum Marin Preda, Alexandru Paleologu, N. Steinhardt și Petre Țuțea, despre unii dintre ei pronunțându-se și în abordări separate. O carte care îl reprezintă este intitulată Farmecul discret al dreptei cumpăniri (2010), unde disecția valorilor se face pe baza darului esențial al deosebirii adevărului de eroare. Piața literară a ideilor, a „bunei cumpăniri”, este pentru autor esențială și încearcă să analizeze situația de la noi când noi grupuri de presiune se arată la orizont, cărora le opune cărțile veterotestamentare ale lumii creștine, care vorbesc oamenilor prin profunditatea sentimentului și nu prin spălăciri de suprafață, reținând câteva fenomene ale specificității discursului național, cum ar fi cele puse în discuție de Sorin Adam Matei prin cartea Boierii minții. Intelectualii români între grupurile de prestigiu și piața liberă a ideilor (2004) sau prin lucrările de atitudine semnate de Virgil Ierunca.
E de apreciat modul modern în care concepe discutarea operei câtorva importanți scriitori ieșeni, între care figurează Mihai Ursachi și Cezar Ivănescu, scriitori care s-au impus prin stilul lor personal de a înțelege lumea și literatura. Se face apel la principiul moderației (pe care-l vede aplicat și în cartea lui Aurelian Crăiuțiu), dar pe care îl recomandă celor ce hotărăsc destinul politic al popoarelor, acolo unde autoritatea centrală e chemată să instituie echilibrul în societăți schimbătoare, dezvoltările viitoare fiind condiționate de o normalitate a vieții publice care nouă ne lipsește, chiar și în postcomunism. O vocație autentică de comentator se desprinde din toate aceste pagini, care fac dovada unor lecturi de adâncime din opera lui Bacovia sau a lui Eminescu și care servesc publicului cititor pentru o mai bună orientare în câmpul accidentat și turbulent al vieții literare de la noi, mereu disecate în raport cu mari creatori de valoare ai culturii europene. Poezia, în special, e folosită pentru a furniza acea sensibilitate specială a ființei umane, pentru a se apropia de sacru, de bucuria trăirii în regiunile aerate ale sufletului, căutând întruparea frumosului, a acelei „geometrii înalte și sfinte” de care vorbește Lucian Blaga. Volumul său Alte gânduri despre poezie (2017) e un mic manual de estetică aplicată, prin care autorul găsește drumul cel mai nimerit spre inima cititorului, expunând câteva principii și cauzalități prin care poezia devine purtătoare de sens, de idei mobilizatoare, de binefacere umană. Pledoaria lui pentru valorile sacrului în poezie, pentru marile sondaje în straturile adânci ale căutării sensurilor arhetipalității deschid noi ferestre spre cunoașterea profunzimii umane, a trecerii poeziei în zona cunoașterii și a inspirației în zona genialității creatoare, așa cum se întâmplă la Goethe sau la Eminescu. Poetul nostru e chemat adeseori să aducă lămuriri de înaltă probitate civică, ca un spirit al plenitudinii pentru care cultura devine o formă de integrare în universalitate.
Pentru a explica mai bine lucrurile în ceea ce privește perspectiva pe care geniul poeziei noastre a propus-o neamului său, autorul scrie separat o carte întremătoare de ridicare a fragmentarismului la coerența întregului, care vorbește întregii lumi prin metafore de geniu și întorsături de fraze neîntrecute. Avem de-a face cu „străfulgerări și întunecimi ale unei minți integratoare al cărei gând participă la întregul Gândirii umane”. Cartea despre Eminescu atacă principalele raporturi ale poetului cu dragostea (Veronica Micle), cu generația de creatori ai momentului (Slavici, Maiorescu, Caragiale) sau cu rivalii (Macedonski), încercând să refacă itinerarul unei biografii spirituale care a depășit, prin construcția vizionară, limitele timpului biologic. Eminescu azi (2004) este cartea care îl reprezintă cel mai bine, întrucât construcția ideatică a marelui poet e proiectată pe canavaua largă a romantismului european dintr-o perspectivă titaniană, ce acordă paradigmei eminesciene rostul major al unei mutații radicale în poezia noastră națională. Ea merge mână în mână cu încercarea de a-l regândi pe poet prin prisma publicistului impenitent (Eminescu, ziarist politic), prin abordarea mitului „Luceafărului” și a unui Eminescu integral, prin edițiile tematice pe care le realizează și care ating maximum de recitiri eminesciene cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea poetului, dar și prin ediția pe care i-o închină în 2011, ediție salutară din multe puncte de vedere, înscriindu-se în seria celor mai ilustrative cărți privitoare la demonstrarea universalității geniului, adăugând palmaresului său critic rostirea filosofică și pe cea a gânditorului social și istoric.
De mare actualitate a spiritului de finețe trebuie văzute largile sale desfășurări de analiză a ideilor vremii noastre, pe care le urmărește cu ochi treaz și cumpănit în serialul intitulat Atitudini literare, pe care le propune număr de număr contemporanilor săi prin intermediul editorialelor din Convorbiri și care au ajuns, grație unei consecvențe demne de invidiat, la un număr impresionant de dezbateri vii și lămuritoare pentru fenomenul ideatic contemporan. Prin structura lor mozaicată și performantă, ele aduc aminte de criticele lui Maiorescu, de agendele lui Lovinescu sau de mențiunile lui Perpessicius, întreținând mereu viu focul critic al generației. Prin ele se urmează o școală de pregătire continuă, ce are în vedere repunerea în discuție a ideilor esențiale, a coordonatelor majore ale unei culturi în plin proces configurativ, fructificând idei din toate domeniile culturii, de la sugestiile biblice la marii filosofi ai trecutului sau ai contemporaneității, cu o vădită aplecare spre demonstrarea polifoniei artelor, de apel la muzică, la arhitectură, la teologie, la mitologie sau la metafzică, într-o pledoarie permanentă pentru depășirea limitelor realului și deschiderea lui spre fabulosul ținut al formelor purtătoare de mesaj superior, al inefabilului și absolutului existențial, de pură esență divină, pe care creatorul de geniu le are în vedere.
Cărțile sale, mai ales cele amintite de noi mai sus, își găsesc ca ax de reflecție marea pagină de literatură scrisă în conștiința noastră de revista Convorbiri literare, revistă care a făcut epocă în cultura și literatura noastră atât prin calitatea colaboratorilor, cât și prin ideile și configurația pe care le propune specialiștilor și publicului cititor. Convorbirile reprezintă pentru cultura națională o chintesență de valori și idei care au contribuit la progresul nostru național. De aceea, autorul stăruie mereu asupra acestui mare catalizator de valori, prin bilanțuri succesive, vizând treptele suite spre altarul artei, cum este cea de la împlinirea a zece ani din actuala serie, când își permite să observe că revista „este cu adevărat un vehicul european, o instituție națională viguroasă”, care a contat mult pentru orientarea generală a literaturii epocii, un adevărat îndreptar de civilizație și cultură. Din ianuarie 1996, când autorul sărbătorit a devenit redactor-șef la Convorbiri literare, revista a intrat pe făgașul unor mari transformări și performanțe, înconjurându-se de un grup de colaboratori pricepuți, avându-l în fruntea oficiului critic pe Dan Mănucă, apoi pe Ioan Holban, pe Gellu Dorian, Th. Codreanu, Mircea A. Diaconu, Constantin Coroiu, Adrian Dinu Rachieru ș.a., încorporând-o sistemului contemporan de valori. E o revistă deschisă debuturilor poetice și afirmării noilor generații, lăsând loc istoriei și culturii tradiționale, printr-o politică editorială generoasă și camaraderească, de afirmare liberă a competiției naționale de valori. Dacă n-ar fi făcut decât atât, redactorul-șef al Convorbirilor a fi meritat întreaga noastră prețuire și gratitudine, oferind creatorilor de frumos un cadru larg de afirmare pentru păstrarea și afirmarea cauzei libertății. Acest mod de a gândi schimbarea ca o forță de emergență a noului a fost înțeleasă și în cărțile sale jurnalistice, unde problema adevărului și a libertății devine esențială, așa cum a demonstrat în cărțile care evocă evenimentele din 1989: Iași 14 decembrie 1989, Începutul revoluției române și Piatra de încercare. Îi dorim sărbătoritului mari și impresionante succese, pentru a rămâne noul Maiorescu al clipei de față a Convorbirilor!
Mircea POPA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 4 (263), aprilie 2025