Am început să scriu acest text cuprins de vraja primei călătorii la Cernăuți. Era în urmă cu trei decenii și jumătate, când în Țara Fagilor se conturau începuturile mișcării de renaștere națională. Am ajuns în nordul Bucovinei, pe fondul entuziasmului românilor din localitățile Ținutului, după o despărțire forțată de zeci de ani. Dimpreună cu poeții Gheorghe Mihai Bârlea și Echim Vancea, am făcut un descălecat cultural, având ca argument identitar celebrul Ansamblu „Mara” din Sighetu Marmației. Cu acel prilej, am întâlnit un grup de scriitori cu care am legat o prietenie definitivă. Printre ei, poate în fruntea lor, era poetul Ilie T. Zegrea, care, de atunci, a avut semnul chemării.
Așa am bătut de mai multe ori drumul spre Cernăuți, iar el a venit în Maramureș ca la el acasă. Pe lângă desfătarea sufletelor noastre de a fi împreună, am depănat și momentele din istoria noastră, unele prielnice, altele potrivnice. Far călăuzitor ne-a fost și interesul pentru literatura contemporană din Țara Fagilor. Am semănat crini, dar am pansat și răni. Iar rana detrunchierii rămâne deschisă. Călătoria prin universul literar din Cernăuți continuă. M-am oprit în dreptul operei lui Ilie T. Zegrea.
Recent, criticul literar, poetul, editorul Ștefan Hostiuc a îngrijit și prefațat antologia Opera poetică, semnată de Ilie T. Zegrea (Editura Druk Art, Cernăuți, 2024). Scriitorul Ilie T. Zegrea s-a născut în 3 iunie 1949, la Sinăuții de Jos, raionul Hliboca, regiunea Cernăuți. După absolvirea școlii din Tereblecea, urmează Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Cernăuți, secția Limba și literatura română. A fost profesor câțiva ani, a lucrat la ziarul Zorile Bucovinei, apoi la Televiziune, ca realizator de emisiuni în limba română. Debutează cu volumul de poezie Timpul ierbilor, apărut la Editura Carpați, din Ujgorod. Cartea a fost primită cu încredere de critica literară din Cernăuți, Chișinău și București.
S-au deschis larg ferestrele sufletului spre lumina cuvântului, din care s-au plămădit versurile acestui copil ingenuu, pe care însuși Cerul ni l-a dăruit „cu viața cusută de negura nopților / cu ață mai neagră ca privirile Morții / sau cu semnele literelor bătute de mașina de scris”. Doar mesagerii lui iunie – salcâmii – își leagănă sărbătorește ciorchinii prin poemele sale. Teii își cern pulberea de aur, purificând văzduhul, iar „fidelii săi prieteni, crinii, sunt aprinși de mâna lui Dumnezeu”.
Așa, realitatea devine Poezie, iar Poezia, realitate. Precum prorocul Ilie, făcătorul de minuni, care încuia și descuia Cerul cu o singură rugăciune, poetul crede în miracolul versurilor sale. Poetul strigă „șansa acestei lumi prin piețe” și pansează rănile realității cu sufletul și trupul. Apoi, „străin de tot și singur cade în umilința din umbra rugăciunii”. Poezia lui este însemnată de alesele lui calități: sinceritatea, curajul, sila de minciună și de fățărnicie ori strâmbătate, la care se adaugă ca o coroană sentimentul istoric al neamului. Poezia lui este și un imn, iar cununa de sonete este chiar sufletul poetului.
Laurii acestor sentimente identitare sunt o Aleluia dăruită limbii materne. Curajul adevărului și candoarea credinței nu se puteau exprima decât prin iluminări profetice, singulare prin forme și imagini ferme, care să bată alarma, certificând o realitate colectivă și imperativă. Cum se vede și în această strofă: „Doamne, spune-mi care ne e vina / Și ce vamă grea să mai plătim? / Sub Carpații sfinți ai Bucovinei / Plânsul ni-i botez și țintirim”.
Mulți dintre poeții din Bucovina de Nord, asemenea basarabenilor, au folosit esteticul în sens etic. De foarte multe ori ei au sfidat rigorile dogmei. Ilie Zegrea a avut curajul versului răspicat. Așa a putut să rupă cămașa de forță a realității. Ilie a fost și un redutabil eseist, publicist și traducător. A fost un paznic al limbii române și un întăritor de conștiințe, cum l-a numit istoricul literar George Muntean. Citindu-i poezia, am constatat că, deși trăiește în teritorii înstrăinate de vitregiile istoriei, Ilie T. Zegrea este o voce lirică conectată la pulsul valoric al poeziei din Patria istorică.
Cu o curiozitate mereu în stare de veghe, și-a armonizat sensibilitatea și cu valorile poetice europene. Lui îi aparține una dintre cele mai constante contribuții la eminesciana poetică din ținutul cernăuțean. Apocalipsa, după Ilie Zegrea, este o stare de spirit, ecoul unei vremi asumate: „Zile cărunte trec printre statui / Zăpada-n cer mai pâlpâie orfană / Strigătul meu e parcă-al nimănui / Și pleoapa cade grea pe-o nouă rană”. Cred că pentru el poemul este un loc miraculos, protector, unde se poate refugia. Poeziile lui sunt grațioase, dar și tulburătoare. Ele aparțin unui creator care a înțeles mai mult decât poate suporta ființa omenească și care, ca să uite, face din viață un spectacol, cum aprecia Alex. Ștefănescu.
A condus revista Septentrion literar, publicație a scriitorilor români din Cernăuți, unde a publicat numeroase articole despre realitatea din Bucovina de Nord. Scrie cu durere despre reducerea ariei de funcționare a limbii române. Pledează pentru respectarea legislației ucrainene în vigoare, pentru ca limba lui maternă să nu fie o lacrimă strivită între gene. Ca publicist, a luat atitudine față de exagerările autorităților vizavi de comunitatea românească, față de istoria ei. Ca recurs la memorie, era mândru de hrisovul lui Alexandru cel Bun din anul 1408 către negustorii lioveni, fiind socotit documentul care atestă existența orașului.
Dar autoritățile ucrainene fac uneori slalom prin istorie. Au alungat din piața orașului simbolurile care aminteau de acest episod istoric. Atunci Ilie a scris o suită de articole care nu au fost pe placul comisarilor. Ba a pus supărarea pe portativ liric. „Îngenuncheați și azi în rugăciune / Urmași ai Domnitorului și prunci, /
Am vrea ca neamu-ntreg să se-adune / Sub ceru-acelei toamne de atunci / Și în materna, dulcea noastră slovă / Vom revedea, privind tăcuți în sus / Orașul prins în brațe de Moldova / Ca lacrima în ochiul lui Iisus”.
Ilie a fost o voce constantă pentru a alunga uitarea din preajma Casei lui Aron Pumnul. Când am fost eu acolo, era locuită de un colonel rus. Este evident că intrarea în casa marelui cărturar, mentor al lui Eminescu, mi-a fost interzisă. Acum locatarul acela a plecat, dar indiferența a rămas. Un bust s-a ridicat în preajma celebrei case, care așteaptă ceasul restaurării, pentru a deveni Muzeul „Mihai Eminescu”. Apoi, Ilie m-a dus în cimitirul Horecea, unde își dorm somnul mulți români cernăuțeni. De la Aron Pumnul la familia Hurmuzachi, la Aglae Eminescu, a cărei criptă era atunci profanată.
Acest Centru al marginii, cu o mare valoare istorică și culturală, a fost primenit, în ultima vreme, prin grija scriitorilor de aici. În Bucovina de Nord, comunitatea românilor, de mulți ani, depune eforturi vizibile pentru a-și păstra identitatea, prin limbă, port național și credință. O bătălie de răsunet, în care Ilie a fost în frunte, a fost școlarizarea pruncilor de români întru limba maternă. În revista pe care a condus-o, Septentrion literar, a publicat multe articole pe această temă. Repeta mereu: „La mine în suflet este scris că sunt român!”.
La ultima călătorie a lui Ilie în Maramureș, la Ocna Șugatag, am purtat o discuție în trei – Zegrea, Bârlea, Pârja – despre Cernăuți și Maramureș. Textul cu părerile noastre a apărut în revista amintită. Acolo, printre alte atitudini, Ilie era revoltat că și regiunea Cernăuți este cuprinsă în diaspora românească. Comunitatea românilor din Italia este în diaspora, românii din actuala regiune Cernăuți sunt băștinași, locuiesc pe aceste pământuri de cel puțin două mii de ani. Cineva o face din neștiință sau o face intenționat?
Despre Cernăuți scriu întotdeauna ca despre mâna mea dreaptă, rănită într-o bătălie nedreaptă. El mi-a răspuns: „Cine nu a fost în Maramureș nu a văzut
România”. Confratele Arcadie Suceveanu spunea despre opera lirică a lui Ilie: „Nimeni și nimic, niciodată, n-a reușit să-i smulgă Graalul în care ținea ascunsă taina Poeziei”.
***
Poetul, eseistul, publicistul, traducătorul Ilie T. Zegrea a părăsit această lume în 24 octombrie 2022, toamna, deoarece fiorul autumnal a persistat în poezia sa încă de la debut. A fost și un caligraf al elegiei, care l-a ajutat să rupă cămașa de forță a realității. Este unduirea care vine de departe, ca o aură pentru creatorii înzestrați. Și Ilie a fost, opera lui stă mărturie. Își doarme somnul veșniciei în comuna natală, în preajma bisericii. A fost membru al uniunilor scriitorilor din România, Republica Moldova și Ucraina. A fost printre întemeietorii Societății de Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți. A fost și președintele ei. A fondat și a condus Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți, care a avut revista Septentrion literar.
A fost răsplătit cu numeroase premii naționale și internaționale, inclusiv cu Marele Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Desești. Acolo, pe covorul de iarbă. Având predecesori poeți importanți ai literaturii române și europene.
Gheorghe PÂRJA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (262), martie 2025