Rătăcire
A înghețat și ultima rădăcină
a tatei
acum nu-i mai pot simți mâinile
și nu-i mai pot atinge pielea
doar veșnicia cu pereți dezarticulați
mă lasă să mai răscolesc.
Și eu în naivitatea iubirii
cred că-i mai pot lega
identitatea de un nume
sau de un loc.
Pe suprafețe din ce în ce mai subțiri
sideful pe care alunecă destinele
se topește ca o crustă de gheață
pinguinul singuratic
rătăcit din poveștile tatei
încurcă tot mai des Polii.
Nocturnă
Noaptea e un cuib gol
fără vise
mi l-am închipuit pe Morpheus
un paj de curte
cu degete dolofane și lipicioase.
Îl reconstruiesc degeaba acum
cu forța unui zeu cu drepturi depline
în cetate.
Noaptea îmi atinge perna
răscolesc printre gânduri răzlețe
ating conturul lunii pe sânii tăi adormiți
și mă prefac că visez și eu
cu neștiință și fior
mă transform
din privitorul fără conținut
în creatorul de vise de duzină.
Sinele realității
Clădesc
mulțimi de lumi
metalul și crinii singuratici
sălbăticiți în rugină
își aleargă miresele printre dărâmături.
Într-un ochi de lumină
se îmbrățișează eurile obosite
încălțate în mușchiul copacilor
printre frunzele de un verde
mai adânc decât cea mai lungă noapte din an.
Mă apasă șinele de cale ferată
pe care alunecă vagonetele goale
ale minerilor
și locul lor pe crucile din cimitir
mai geme sub pământul surpat.
Amestec continuu realitatea
energic, în același sens
în direcția
sinelui aplecat spre infinit.
Cătălina SOARE-HȔLL
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (262), martie 2025
