Ma bohème
Mergând aşa, cu pumnii strânşi, în buzunare deşirate
Deodată vechiul meu palton se preschimbă
Într-unul nou şi gândul mă purtă
Spre cerul larg cu stele răsfirate.
Nu mai ştiam de pantalonii roşi
Şi visător eu înşiram un rozariu de rime
Cum fac la slujbe unii credincioşi
Şi-ntr-un târziu sub Ursa Mare înnoptam cu bine.
Şi amețit de larga-mpărăție
A boltei fără de sfârşit,
Întins în ierburi şi muiat de rouă
Simțeam o amețeală nouă,
Un vâjâit de stele, o beție…
Şi lucrurile toate se schimbau
Pantofii deveneau imense lire,
Şireturile strune ce vibrau…
Prima seară
Era acum aproape goală
Şi la fereastră, marii arbori, indiscreți
Îşi aruncau şi ei veşmântul lor ca pe o țoală
Prin curtea largă, neglijenți.
Şi aşezată în fotoliul mare,
Cu mâinile unite, se-ntindea,
În timp ce delicatele picioare
Le tot mişca, atât de fine, pe podea.
O tot priveam şi-o rază galbenă de soare
Venise parcă în al său surâs
Şi precum ceara dintr-o lumânare,
La fel şi ea, pe sânul roz s-a scurs…
În timp ce-i sărutam glezna cea fină
Am auzit un dulce râs brutal,
Ce n-a durat decât puțin, lăsând să vină
Un râs drăguț, cu rezonanțe de cristal.
Picioarele şi le ascunse sub cămaşă
Şi-mi zise într-o doară: „– Vrei să te opreşti?!”
Şi… dintr-o dată râse pe nepusă masă…
„– Tu te comporți de parc-ai fi la tine acasă…”
Şi buzele ce de dorințe erau pline
Le-am pus apoi pe ochii ei cei dulci
Mi-a zis cu glas şoptit: „– Tu ştii cam tot
Și nu prea te încurci
Şi faci din ce în ce mai bine!
– Eu, domnule, ți-aş zice două lucruri…”
Dar buzele mi-au coborât pe sân
Şi, după un prelung sărut, cuvintele-i rămân
Ca raza soarelui, pe sfârcuri…
Şi-acum, când ea era aproape goală
Afară, marii arbori, indiscreți
Îşi aruncau frunzişul lor ca pe o țoală
Chiar prin fereastră, neglijenți…
Foame
De-mi este foame, eu adulmec de pe vatră
Mirosul reavăn de pământ şi piatră.
Când vine prânzul, pregătesc sau cer
Doar aer, pietre cu cărbuni și fier.
Hai, răsuciți-vă, înfometări trecute,
Şi paşteți de prin prerii greieri, licuricii;
Tot răscolind trăirile avute,
Veți bea venin din coada rândunicii.
Mâncați din pietrele din fluvii,
Din ziduri vechi de catedrale;
Galetele din vechile diluvii,
Pâini semănate-n văi atemporale.
Eu sunt ca lupul care strigă
Şi scuipă penele rămase
Din lungi ospețe copioase:
Bucatele alese mă intrigă.
Salate, fructe sunt diete
Care te-aşteaptă să te-nfrupți –
Dar ştiți, păianjenul din curți
Mănâncă numai violete.
Să dorm! Să mă încing printre altare,
În templul construit de Salomon
Şi-aşa cum ceara curge lin din lumânare,
Să mă topesc şi eu în vadul lui Cédron.
Traducere din limba franceză de NICOLAE MUȘA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 1 (260), ianuarie 2025