Să rămână Eminescu pretextul și contextul, cauza și motivația, cărarea și destinația. Să ne adunăm și să ne vorbim, să ne întâlnim și să ne emoționăm ca prima oară, să ne privim și să ne bucurăm în numele poeziei sale și a tot ceea ce e dincolo de ea! Să-l cunoaștem și, prin el, să ne cunoaștem pe noi ca oameni, ca popor. Să știm și să înțelegem că Eminescu ne așteaptă. Ne așteaptă…
Vorbind despre patriotism
După-amiază cu nori coborâți printre oameni, cu umezeală pătrunsă până-n suflet, cu frig nesuferit și cu întuneric care se lasă peste oraș de cum începe ziua. Ce poți aștepta bun de la aceste zile? „Până la urmă, puterea de a ne face zilele frumoase rămâne în noi” – zic. Așadar, îmi printez cele două pagini de text pe care mi-am propus să le citesc, mă înfășor în palton și-mi iau umbrela ca să traversez Piața Revoluției, ferindu-mă să nu-mi răsucesc prea tare tocurile printre dalele sparte ale pavajului vechi din vremea tinereții mele, și „fug la copii”. Așa îmi place să le spun elevilor de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, liceul unde, în adolescență, mi-am construit amintiri de-o frumusețe de neatins.
Continuăm o poveste începută cu patru săptămâni în urmă, când, alături de dascălii și de elevii Cenaclului „Voci eminesciene” și împreună cu jurnalistul-poet Gheorghe Pârja, am vorbit despre patriotism. „Grea temă!” – spunea Gheorghe Pârja, în timp ce eu îi dădeam dreptate în gând, temându-mă să nu-mi trădez prea tare emoția. Am lansat atunci provocarea unui mic concurs de scriere creativă, de eseuri libere despre întâlniri, momente, oameni care le-au însămânțat, le-au activat, le-au sensibilizat resortul patriotic unor copii de 15-16 ani, unor adolescenți care încă n-au ajuns la vârsta abstractizărilor, a conceptualizărilor, a vorbirii esențializate. Pentru ei, patriotismul rămâne un termen greu de asimilat, de palpat, de înțeles. Ei sunt acum în perioada unor acumulări importante, a unor pregătiri intense pentru examene reale, grele, neclare poate, în vremuri tulburi și tulburate. Însă, cu atât mai mult, acum ei au nevoie de modele.
„Ce le vorbesc eu nou? Cum mi-i atrag și cum mi-i fac atenți?” Mi-am amintit că, acum mai bine de zece ani, am scris, așa, dintr-un condei, un text de două pagini care urma să fie citit departe de țară. Era despre România, era o carte de vizită în câteva paragrafe și se numea „Ai mei…” Și-am simțit că n-am greșit vorbindu-le despre noi prin întrebări: „Aţi văzut o horă a satului în Bucovina sau în Oltenia? Aţi văzut o nuntă tradiţională în Oaş? Dar o sărbătoare a începutului transhumanţei în Munţii Carpaţi? Aţi ascultat un cântec cu noduri al ţăranului din Maramureş sau un bocet din Oltenia? Dar o simfonie de George Enescu? Aţi văzut mănăstirile din Bucovina, aceste locuri de o profundă sacralitate și încărcate de istorie? Dar Delta Dunării? Aţi degustat din mierea de albine cu aromă de salcâm, luată direct din stup? (…) Românilor le lipseşte curajul şi poate un dram de obrăznicie cu care să-şi prezinte imensa bogăţie spirituală şi inegalabilul patrimoniu imaterial. De aceea, adesea noi am fost priviţi aşa cum ne-au descris alţii, cu superficialitate şi… uneori cu rea-credinţă. Iar superficialitatea descrierii a atras şi superficialitatea percepţiei”.
Și cât de frumoasă mi-a fost surpriza când elevele și-au citit textele despre oameni simpli, despre credință, despre întâlniri care le-au marcat, despre eroi-modele din istorie! Așadar, o să spun că am fost egoist-fericită și altruistoptimistă după ce le-am ascultat pe Andra Mânzat, Alexia Teodora Mugur și Andreea Călăuz. Și cât de răscolitoare au fost imaginile unor scrisori de pe front, recuperate din familie și adunate în albume de profesoara Monica D. Cândea! Și cât de bine s-au potrivit momentele muzicale ale Alinei Andreicuț și ale elevilor ei! Și cât de sensibil a fost decorul construit de profesoara-documentarist Ramona Corina Fonai! E admirabil efortul inimoaselor profesoare și al elevelor care reușesc să facă un slalom dificil printre ore, navetă, revista liceului, studiu individual etc. pentru a veni la aceste întâlniri, ca și cum ai fugi spre o discuție-poveste cu parfum ușor boem, dar… atât de românesc!
Cu Eminescu la butonieră
Am simțit sărbătoarea de cum am traversat spre Colegiul Național „Mihai Eminescu”, din tinereasca agitație a elevilor, care au umplut holul de la intrare, din albul festiv al cămășilor și-al cravatelor roșii, brodate cu bine-cunoscuta semnătură a marelui poet. Apoi, din versurile și cântecele pe care elevii corului „Voci eminesciene” le-au rostit la statuia din fața colegiului. Intens moment, într-o amiază de iarnă rece, când trecătorii s-au oprit să asculte și să vadă, iar câțiva fulgi răzleți de zăpadă au coborât peste noi.
S-a recitat și s-a vorbit mult despre Eminescu în acel spațiu în care a luat naștere Cenaclul „Voci eminesciene”, un nucleu de copii dornici să stea aproape de poezie, de lectură, de creație, cu care Revista de Cultură „Nord Literar” a construit splendide amintiri în timp. Și, deopotrivă, s-a vorbit despre poezie, despre patriotism, despre valori naționale. Și pentru că de Ziua Culturii Române lucrurile s-au legat de la sine sub semnul acelorași valori, au fost premiate câștigătoarele concursului de eseuri pe teme patriotice derulat în luna decembrie. Câștigătoarele – Andra Mânzat, Teodora Mugur și Camelia Nistor – au primit cărți din partea Fundației Culturale „Augustin Buzura” (FCAB), oferite de Dana Buzura-Gagniuc, managerul Revistei de Cultură „Nord Literar” și coordonator al „Brandului Buzura” în cadrul FCAB.
„Chestiunea Eminescu” – un concurs cu întrebări multe și nu ușoare despre viața și opera marelui poet – a fost una dintre activitățile dinamice și pline de emoție desfășurate la Centrul de Documentare și Informare al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare. Un moment remarcabil a fost acela al elevilor de la Centrul de Educație Incluzivă din Baia Mare, care au venit pentru câteva minute pentru a recita din Eminescu. Este de fapt un mic itinerariu al lor prin școlile băimărene, ca omagiu adus poetului.
Cu Eminescu pe scenă
E un sentiment copleșitor, e o emoție egală de-o parte și de alta a scenei, ca un parfum care te învăluie atunci când simți energia sălilor arhipline, când aplauzele vin spre scena unde, cu atâta smerenie, se vorbește despre artă, despre tradiție, despre literatură, despre poezia lui Eminescu. De fapt, despre cultură, despre fibra noastră națională. Despre patriotism.
Într-un gest unificator, Ziua Culturii Române ne-a adus la un loc în sala Teatrului de Păpuși din Baia Mare, într-un spectacol realizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan”, Maramureș. A fost un eveniment realizat în semn de respect pentru Ziua Culturii Naționale, pentru „Anul Eminescu” și pentru poetul național, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani.
Cum au cântat copiii de la clasele de vioară, de instrumente de suflat și de acordeon, sub bagheta dirijorului Vasile Cordea, cum au doinit cele două fete – Rebeca Șerban și Iulia Ioana Vlad – ale căror voci vin de la rădăcina izvorului, de-acolo de unde nici apa n-a-nceput, cât de intense au fost emoțiile profesoarelor lor, Ramona Darha și Codruța Lupșe, oricât de sensibil a cântat Alexandra Țară… s-a simțit, s-a auzit și s-a putut măsura doar în intensitatea aplauzelor.
Cât de interesante și de documentate au fost discursurile conf.univ.dr. Delia Suiogan, lector dr. Natalia Lazăr și drd. Izabela Corina Csiszar – redactor-șef al revistei Memoria Ethnologica – s-a putut vedea în liniștea sălii care a ascultat excelentele prezentări ale ultimelor două numere ale revistei. O revistă care tezaurizează creație, tradiție, cercetare de cel mai înalt nivel Și care se situează în galeria selectă a celor mai bune reviste de profil din lume. Cât de captivant a fost filmul etnografic al Izabellei Corina Csiszar, Fețele magiei, doar trecerea pe nesimțite a timpului poate spune.
Există un principiu al vaselor comunicante în cultură, există acel fluviu subteran al creației și al preocupării constante pentru promovarea și perpetuarea ei. Ca urmare, a fost îmbucurătoare și onorantă constatarea că nume relevante ale culturii maramureșene, care semnează în paginile revistei de cultură Nord Literar, se regăsesc printre colaboratorii constanți ai revistei Memoria Ethnologica, mulți dintre autori fiind premiați la concursul „Cărțile Anului”.
Revista de Cultură Nord Literar a fost partener în acest proiect, grație unei excelente colaborări consolidate în timp cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan”, cu echipa de acolo, coordonată de managerul Lucian Iluț. O mică expoziție formată din reviste și din antologiile pe care instituția noastră le-a realizat în ultimii ani a fost prezentată în holul teatrului, ca o dovadă că revista decupează, tezaurizează și promovează cele mai valoroase creații literare ale momentului. Și că împreună cu celelalte instituții de cultură ne străduim să oprim clipa de creație în cuvânt, în pagină, în carte.
Ion Mureșan 70 sau „Ce este poezia?”
Poezia face parte dintre lucrurile greu de definit sau imposibil de definit. Sau, poate, ea vine de acolo de unde spune poetul Ion Mureșan: „Eu trebuie să exprim acel sunet fantastic de tăios ce se naște când numele se izbește deasupra lucrului pe care-l denumește”.
„Cel mai premiat, cel mai citit și – dacă mă uit în sală – cred că este și cel mai iubit. Toată lumea a ajuns la un consens remarcând că Ion Mureșan scrie tot timpul în parabole. Întreaga lui evoluție este o parabolă”, a afirmat Al. Cistelecan despre eroul unei seri rare.
Am văzut poetul copleșit, smerit, ridicând pălăria și înclinându-se discret, ducând cu emoție mâna la inimă în fața celor aproape o mie de oameni din sala Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, prieteni, admiratori sau simpli iubitori de poezie, care au venit pentru el și pentru poezia lui, de ziua lui. Pentru că nu poți desprinde omul de poezie, poetul de universul lui.
„Vă rog să repetați cu voce tare după mine: Ce este poezia?” „Ce…. este…. poezia?” – a vibrat sala. Cei aproape o mie de oameni adunați de dragul unui poet, chiar dacă el a afirmat cu modestie că e convins că lumea a venit de dragul poeziei, au repetat după el întrebarea. Intens moment care venea după ce nume remarcabile ale culturii românești – academicianul Ion Pop, criticul literar Alexandru Cistelecan, Vasile Sebastian Dâncu, Vasile George Dâncu, Gavril Țărmure, Mihai Măniuțiu – au adus o elegantă laudatio poetului Ion Mureșan, care împlinea șaptezeci de ani chiar în acea zi.
„Sunt convins că, ani de-a rândul, o să vă amintiți că în sala Teatrului Național din Cluj v-ați întrebat cu voce tare «Ce este poezia?»” – a spus Ion Mureșan, care a recitat din creația proprie, printre ropotele de aplauze ale publicului.
O seară magică de 9 ianuarie, o aniversare care nu se uită, un moment încheiat în acordurile muzicale ale spectacolului Alcool, pe versurile poetului, magistral interpretat de Ada Milea, Bobo Burlăcianu și Cristian Richman.
Dana BUZURA-GAGNIUC
Credit foto: Monica D. Cândea, Ramona Corina Fonai, CJCPCT, Natalia Lazăr
Material publicat în revista Nord Literar nr. 1 (260), ianuarie 2025