Să luăm aminte
Așa să fie: binele cu răul la un loc,
lumina cu întunericul,
apa cu pământul, sunetul cu muțenia,
timpul cu ne-timpul, ușorul cu greul,
femeia cu bărbatul, gândacul cu gândăcița,
căldura cu frigul, pârâul cu oceanul,
raiul și iadul, viața cu ne-viața.
Așa vor rămâne chiar dacă fabrica
de lumânări se va prăvăli peste
fabrica de viori, împletite toate, cum
le-a făcut Împletitorul.
Iar voi mai ales nu vă băgați
mâinile în peștera de sare,
căutând sufletele noastre!
Cartea căderii
Lumea va împietri și va curge
așa împietrită. Când nu vom mai avea arme,
ne vom ucide cu mâinile goale, până
vor ajunge niște cioturi.
Niciun „răsărit falnic” și niciun
apus în rugăciune!
Primele bombe vor cădea peste școli
și peste spitale. Încercați să nu vă spălați
un an și nu vă tundeți pletele,
iar dacă veți lăsa atâta loc cât
să vă vedeți fața în oglindă,
vom afla cine suntem.
În mii de ani am ajuns aici
și în șapte zile ne putem întoarce
de unde am plecat. O tornadă
ca un dans din buric
ni se pregătește pentru fiecare
alergător.
De ce viață veșnică mai avem nevoie,
dacă singuri ne putem înălța
ziguratele, din lut, ale unei
morți perpetue?
Ce frig s-a făcut
La fereastra raiului un sfânt
stă și se uită spre pământ.
Are ochii nemișcați și mâinile nemișcate
și tot trupul nemișcat.
E un sfânt înghețat acolo și suferă
toate suferințele omului înghețat.
N-a murit încă, dar nu mai poate vorbi.
Se simte că-i frig în încăperea lui.
Cei de Sus au închis căldura
care vine dinspre iad.
Sfântul se uită și vede pe rând
viața lui, apoi suflă abur cald
peste oglinda sticlei și își dă seama
unde a greșit
de-a ajuns sfânt
dintr-un om vesel, cumsecade
și iubitor de părinți.
Navigatorii
Timpul nu-i decât o corabie în pânzele căreia
suflă vântul. Corabia lunecă și tace.
Pe ce lunecă nu ne dăm seama.
Stăm doar acolo, pe punte și călătorim
fără de simțuri, amorfi și orfani de conștiință.
Uneori suntem lăsați să ne întrezărim viitorul
și nu mai dăm cu ochii de cei de azi.
Puși să alegem, mai așteptăm până ajungem
în raza Ochiului Veșnic și atunci
ni se dăruiește Acum-ul, iar corabia
trage la țărm.
Adunarea copiilor
S-au adunat mulți copii la un loc
pe un câmp uscat, tot mai mulți.
Au umplut câmpul. Conducătorul lor
le-a făcut un semn și s-au așezat.
Ne-am întâlnit aici, le-a zis el,
ca să găsim răspuns la o singură
întrebare: merită să salvăm lumea?
Omenirea, vrei să spui?
Omenirea!
Au stat trei zile și trei nopți,
nebăuți, nemâncați, și n-au găsit
niciun răspuns. Erau fericiți și obosiți.
Ce spuneți, fraților? i-a întrebat iar
conducătorul, un pirpiriu.
Toți au crezut că mai merită
o dată, altfel ar fi însemnat
că s-au adunat degeaba acolo.
Faptele
Am scris ce am avut de scris,
am citit ce-am avut de citit,
am văzut ce-am avut de văzut,
am vorbit ce-am avut de vorbit,
am tăcut ce-am avut de tăcut,
am iubit ce-am avut de iubit,
am urât ce-am avut de urât,
am trăit ce-am avut de trăit,
am murit ce-am avut de murit,
am semănat ce-am avut de semănat
am cules ce-am avut de cules,
am plâns ce-am avut de plâns,
am râs ce-am avut de râs,
am început ce-am avut de sfârșit…
Un ucigaș mi-a tulburat și mi-a
ucis mintea și L-a lăsat pe Bunul Dumnezeu
fără niciun urmaș, veșnic singur
și disperat.
Se schimbă vremea
Fericită grădina cu levănțică,
fericit câmpul cu cimbrișor,
fericit părul cu pere roșii
și fântâna cu apă de piatră!
Fericit omul care aprinde dragostea
la naștere și n-o stinge până
la moarte!
Fericite cerurile când se deschid
și sunt lăsate să vadă pământul
și câinii cei iubitori
ai reginei Elisabeta!
O vorbă bună
Popoarele se urăsc și se batjocoresc între ele,
oamenii se urăsc cu și mai mare dragoste!
Când vezi ardoarea pescărușului
cu care spintecă peștele, îți vine
să-l îmbrățișezi cu admirație
și cu mândrie și să te lauzi:
e dintr-un sat cu mine, vedeți
cât de puternic și de respectuos este!
Planuri ascunse
Muzica, un ospiciu în care înnebunesc înțelesurile,
umblă cu hainele sfâșiate, goală,
sângele curge din ea ca de pe streșini,
pe malul ei, moarte stau celelalte arte,
ca niște iepuri abia împușcați.
Despletită aleargă ca să te prindă
și să ți se așeze cu genunchiul pe piept!
Muzica, un ospiciu pentru
nebunii nemuritori, o grădină
cu plante carnivore nefecundate,
zbaterea de biruințe întru rătăcirea minții,
o archebuză atomică
de pe vremea când nu se inventase
solstițiul.
Marcel MUREȘEANU
PARODIE
Lucian PERȚA
Să luăm aminte
Adevăr zic vouă: să luați aminte
voi, poeți călători în insomniile* poemului,
nu vă pierdeți printre cuvinte
cerute de capriciile sistemului,
că veți plăti pentru faptele voastre, așa
cum și eu am plătit pentru faptele mele,
implicați-vă să rămână toate așa
cum au fost: cele bune cu cele rele,
bărbatul cu femeia, calul cu trasul și
popa cu cetitul.
Nu sunt eu oracol, dar trebuie să fii
orbul pământului ca să nu vezi
că sfârșitul,
amurgul furtunilor e aproape și să nu știi
că trebuie să fii pregătit pentru a greși.
Și mai ales să nu vă băgați
în peșterile textului neinvitați
ca să nu fiți hărțuiți!
* Cuvintele scrise cu italic reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autorului.
Material publicat în revista Nord Literar nr. 11-12 (258-259), noiembrie-decembrie 2024