Până dincolo de noi
Se întâmplă aproape tuturor
să ajungă copii, cum și mie mi s-a întâmplat,
și în neastâmpăr alergam
pe coama dealului din spatele casei,
încercând să ating orizontul în locul din care iese soarele.
Iar el fugea mereu înaintea puterilor mele,
dincolo de ceea ce imaginația îmi ascundea atunci,
dincolo de ceea ce anii îmi permit acum,
și-mi dau seama că
toată viața am alergat spre acel orizont
fără să știu într-adevăr ce vreau de la el.
O pasăre m-a lăsat să înțeleg
că el nu fuge nicăieri,
el doar se lărgește dincolo de noi.
Nu știu cum îl vei întâlni tu
Când se va întâmpla să fii copil.
Păcatul e o școală
M-am rătăcit de multe ori pe drumuri,
printre firimituri de oameni și cuvinte,
printre dansurile memoriei
ori printre închipuiri
și m-am regăsit de fiecare dată,
cum își găsește sufletul perechea
ori flămândul gura.
Se spune că viața te schimbă,
experiența adaugă mai mult schimbării,
iar eșecurile te-adună.
De acum încolo se întâmplă altă poveste,
alt păcat, altă pildă.
Doamne, nu te-am rugat niciodată nimic,
nici nu a fost nevoie,
de data asta însă
te rog nu mă ține departe de păcat,
nici tu n-ai vrea să mă iei la tine întunecat la minte
și neîndemânatic,
mai lasă-mă o vreme,
mai lasă-mă să învăț cum să te merit.
La ieșirea în lumină
Am devenit mai încet,
lumea e nervoasă, agitată
nu îmi pot ierta ce nu mi-e dat să înțeleg,
și când e vorba de iertare nu sunt singurul care o cere,
aș fi murit în războiul de după cortine
devenind eu însumi un nedrept
printre cei ce s-au îndreptat în ceruri.
Tata îmi spune că am lipsit când s-a întâmplat lumina
ori când am greșit trupul pe cruce,
când noaptea minții începuse să ne dea târcoale
și au rămas atâtea pagini albe.
Hainele răzbunării nu au fost și pentru mine,
pe alocuri se mai văd încă urmele altuia
peste carnea din care iarăși lipsesc.
Fiică-mea îmi reproșează că am lipsit din viața ei,
așa e, am lipsit din viețile multora și
nici nu se va afla vreodată cât sau de ce,
dar din moartea mea, pun pariu, nu voi lipsi.
După cât de repede se-ntunecă
nu cred că am lipsit prea mult,
iar acum ar putea curge o ușurare senilă.
Liviu MIRCEA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 11-12 (258-259), noiembrie-decembrie 2024