Eugenia SERAFINI
Artistă multimedia internațională, profesoară universitară, poetă/performeră și jurnalistă, directoare responsabilă a revistei FOLIVM, Eugenia Serafini s-a născut la Tolfa (Roma) în 1946. Îi place să călătorească și să aducă arta ei în contact cu diferite popoare, având încredere în creativitate ca mijloc de comunicare și de cunoaștere pașnică. Numeroasele sale lucrări, instalații și ambientări performative aduc o notă de inovație în expresia artistică contemporană. Scrie povești, texte teatrale, poezie și povestiri traduse și publicate în limbile arabă, engleză, franceză, norvegiană, portugheză și română. Opera sa, pentru care a primit numeroase premii naționale și internaționale, se află în muzee și arhive din Italia și din străinătate.
Donna: amo l’imprevisto
2 arcoBALENI nel ciElo
La LUna
a mezzogiorno
la neve d’Agosto
a Roma
te bimbo che mi sorridi
dalla spalla della mamma
inconsapevole sconosciuta
Il pianto di giOia
Uragano improvviso
di commozione
Femeie: iubesc neașteptatul
2 curCUBee pe cEr
Luna
la amiază,
zăpada din August
la Roma,
tu, copil care-mi zâmbești
de pe umărul mamei
neștiutoare necunoscută
Plânsul de buCUrie
uragan neașteptat
de emoție
***
Questa infiorata
tripudio di colori
guizzo di pace.
*
Acest decor cu flori
explozie de culori,
pâlpâire de pace.
Questo cielo
questo cielo!
che corre come
fiume fra tetti
come nastro fra
i capelli
questo cielo che
sgorga dall’infinito
argento dell’orizzonte
come fonte che
ignora la sua
sorgente
sogno che non vuole
morire
pozza d’acqua e canto catino
di stelle!
è abisso marino
è pozzo di fresche
acque nel deserto
è scatola di cristalli
di neve e
ripostiglio di sospiri
e sguardi
palcoscenico di
lampi
squarcio insa-
ziabile di odissea
Cerul acesta
cerul acesta!
care curge ca
un râu între acoperișuri,
ca o panglică prin
păr,
cerul acesta care
izvorăște din infinitul
de argint al orizontului
ca o fântână care
nu își cunoaște
sursa,
un vis care nu vrea
să moară,
baltă și cântec colecționar
de stele!
este un abis marin,
este o fântână de apă
rece în deșert,
o cutie de cristale
de zăpadă și
un loc ascuns al
suspinelor și al privirilor,
o scenă de
fulgere,
o despicătură in-
sațiabilă de odisee
Eccolo! Il mare
eccolo! il mare
che si tuffa nel cielo
dall’orizzonte
e corre a baciare
sirene argentate
e chiama il delfino
che salvi il poeta
il mare che
rincorre sull’onda
l’eco del riso
l’eco del pianto
eccolo!
il mare che
gioca con le dune di sabbia
e finge cavalli in tempesta
e specchi di placida quiete
eccolo!
il mare che annega
la nostra inquietudine
negli abissi profondi
dove dilegua in bagliore
lo squarcio dell’uragano
Iat-o! Marea
iat-o! marea
care se aruncă în cer
de la orizont
și aleargă să sărute
sirenele argintii
și cheamă delfinul
să-l salveze pe poet,
marea care
aleargă pe val
urmărind ecoul râsului,
ecoul plânsului,
iat-o!
marea care
se joacă cu dunele de nisip
și creează cai în furtună
și oglinzi de liniște adâncă,
iat-o!
marea care îneacă
neliniștea noastră
în abisuri adânci
unde se risipește în strălucire
despicătura furtunii
Eugenia SERAFINI
Prezentare și traducere de Lucia Ileana POP
Material publicat în revista Nord Literar nr. 11-12 (258-259), noiembrie-decembrie 2024