Politica Eco
Pe ulițele orașului,
unde asfaltul se frânge
sub pașii grăbiți,
se conturează o nouă politică,
între frunze căzute și flori ofilite.
Semințele de speranță
sunt plantate în discursuri,
împreună cu idei
de regenerare și reînnoire,
dar câteodată
suntem doar arătători de direcție
către o cale de mijloc
ce nu se sfârșește niciodată.
Verdele se transformă
într-o nuanță de gri,
când cifrele sunt cele care vorbesc,
iar natura, măritată
cu hârtii și reguli,
pare mai departe decât pare.
Politica eco
nu e decât o visare
în timp ce oceanele se ridică
și vântul adie cu glasul
de furtună ce nu mai poate fi oprit.
Între promisiuni și fapte
e un gol adânc,
în care se pierde
întrebarea cea mai simplă:
Cum rămâne cu pământul?
Partidul și blidul cu linte
Într-o sală mare, cu tavan înalt,
unde discursurile se împletesc cu ecou,
un partid se străduiește să definească
viitorul, în timp ce oamenii așteaptă,
cu blidul de linte pe masă,
încă fierbinte de la focul de acasă.
Lintea e simplă, dar hrănitoare,
așa cum viața ar trebui să fie,
între promisiuni și realitate.
Politica vorbește în termeni mari,
dar sărăcia și nevoile sunt simple,
așa cum e blidul ce se golește ușor.
Cu fiecare vot, cu fiecare lege,
se adaugă arome de schimbare
care nu ajung niciodată la masă,
unde lintea abia începe să se răcească,
iar gustul sărăciei e tot mai prezent.
În spatele ușilor închise, se scriu planuri,
dar afară, în lumea reală,
oamenii mestecă în liniște,
bucurându-se de ce au
și visând la ce ar putea fi,
într-un loc unde promisiunile se topesc
ca o fiertură rămasă în urmă.
În timp ce partidul negociază,
blidul rămâne același,
la fel de plin de speranță și dorință,
dar și de așteptare.
Politica se schimbă cu fiecare zi,
dar lintea, simplă și modestă,
se află mereu în mijlocul mesei,
neînduplecată, constantă.
Radu BOTIȘ
Material publicat în revista Nord Literar nr. 10 (257), octombrie 2024