Azi, pe mâine
Mâine
ne târăște încrâncenat
mimând prezentul.
Andrelele timpului
împletesc mereu planuri.
Unul pe față,
dar fără număr pe dos.
Prea puține la vedere sufocant de multe nevăzute.
Urzeli
pe de-ascunsul și neștiutul
destinate lui „va fi”.
Ardem
momentul pe mâine,
înnădind vise și iluzii,
ne-mpiedicăm de pragul din față,
proiectând neobosit altele.
Suntem personajele de fum din
pânza cinematografică
a filmului nostru,
încercând regii,
adesea ratate.
Vânătorii clipei viitoare,
gonim vânatul
devenit vânător.
Păsări
Brăzdând adânc privirea cerului,
neliniștite aripi tulbură apele
norilor până înspre ploaie.
Irișii cuib s-au făcut.
O pană a stârnit zborul din mine.
Alta a lunecat văzul pe luciul ei.
Unghiuri călătoare spre primăvară
adaugă unghiurile din mine
înturnate spre toamnă.
Între Cer și Pământ
sfânt se deschide zborul cocorilor,
păcătos mă-nchide zborul
din zbaterea cărnii.
Km 112
Stăteai la răscrucea kilometrului 112
și căutai cu disperarea celui
sceptic în ajungerea sa.
Eram mai aproape unul de altul
decât cu mulți ani înainte
când ne despărțeau câțiva copaci.
Contururi vagi
și plânsul adolescent al chitării
imaginau reîntâlnirea noastră.
Degetele tale febrile
înecau apele semiprofilate din fața ta.
Stăteai la kilometrul 112,
așteptând.
Gustul zilelor tale se stricase de tot,
ochii tăi fugeau de mâini,
sufletul tău se desprindea de trupul pătimaș
și pribegea.
Mintea-și ura pielea,
inima nega tot ce atingea.
Întotdeauna ai fost foarte aproape.
Atât de aproape de mine,
încât nu m-ai putut vedea.
Lucia BIBARȚ
Material publicat în revista Nord Literar nr. 10 (257), octombrie 2024