O toamnă bogată în poezie, căci nici nu poate fi altfel, privind la cele două festivaluri îngemănate de decenii dincolo de munți, în Maramureșul Voievodal, două sărbători cuprinse într-una, ca o mână împreunată spre rugăciune. Un octombrie rodnic în recunoaștere și-n recunoștință spre nobilii truditori ai slovei. Pentru că a fost, poate, cea mai bogată ediție a concursului „Cărțile anului”. Și când spun bogată, mă refer la numărul și la valoarea cărților înscrise în concurs, la diversitatea lor, la relevanța numelor care au venit spre noi cu creații. Nu mă refer la premii, că aici… cultura e mereu pe muchia prăpastiei, mereu la limita subzistenței, iar hățișul administrativ te încorsetează până la descurajare în a oferi premii în bani. Deși, Doamne, adevărata creație nu s-a putut niciodată cuantifica în sume. Din fericire, zic! Că de se putea, cine știe cum s-ar fi torsionat piramidele, cum s-ar fi transformat în scări și cum s-ar fi așezat recunoașterea pe trepte! Am întâlnit creatori care au spus că singura lor modalitate de a protesta pentru insuficienta finanțare a culturii este dorința lor de a scrie, de a crea, fără să ceară nimic în schimb. Și aceasta mi s-a părut deopotrivă sugestiv, deopotrivă nobil, deopotrivă grav.
Dublu eveniment la „Nord Literar”
La ediția din 2024 a Concursului „Cărțile anului”, organizat de Revista de Cultură „Nord Literar” în parteneriat cu Reprezentanța Maramureș a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, au intrat în competiție peste patruzeci de volume, acoperind cele mai diverse genuri și domenii ale creației: de la proză la poezie; de la critică literară la critică de film; de la carte de istorie la carte didactică.
Evenimentul a fost precedat de festivitatea de acordare de către președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel-Ovidiu Bogdan, a titlului de „Cetățean de Onoare al Județului Maramureș” scriitorului și omului de aleasă ținută intelectuală Vasile Igna, originar din Ardusat. „Să fim recunoscători că avem ocazia de a fi contemporani cu personalități de o asemenea anvergură, care, prin experiența lor profesională și personală, au contribuit la creșterea prestigiului județului nostru” – a afirmat președintele Ionel-Ovidiu Bogdan. Despre omul și scriitorul Vasile Igna, despre opera sa și despre meritele sale culturale au vorbit conf.univ.dr. Gheorghe Mihai Bârlea și prof.dr. Delia Muntean.
„Dincolo de înșiruirile de date biografice și de portofoliul editorial greu de substanță, ne întâmpină, în cazul lui Vasile Igna, un profil uman pentru care seriozitatea, profunzimea și consecvența reprezintă mărci distinctive. Proiectul său livresc, unul de aproape șase decenii, pune în lumină o conștiință artistică exigentă și coerentă în articulațiile sale. Devoalează un background cultural și poetic de ținută, o fermitate exemplară în exploatarea energiilor interioare, o finețe și o diversitate ale registrelor lingvistice remarcabile. Vasile Igna crede în trăinicia faptei culturale oneste, refuză irosirea sterilă a emoției și a cuvântului (1). Autorul și-a primenit spațiul personal cu fiecare nouă carte, evitând astfel tihna aservirii aceluiași algoritm al construcției și punând la lucru implicit competențele de lectură ale receptorului. Rostind și rostindu-se, Vasile Igna – omul, bărbatul, creatorul – se caută pe sine; cercetează imboldurile și izvoarele devenirii proprii și ale celei universale, își scrutează marginile originare și își construiește răbdător-pătimaș granițe fictive, stăpânite doar de el însuși.
Considerăm că fiecare nou volum reconfirmă dreapta lui situare în conștiința exegetică și în peisajul literar actual. Lucrând în literatură, slujind-o, autorul îmbie la interpretări ce ating multiple domenii ale vieții și ale cunoașterii, radiografiază lucid condiția celui care scrie, chestionează privind ceea ce rezistă/se trece și mai ales dă seama de forța întemeietoare a cuvântului.Citindu-l, vom deveni, poate, mai atenți cu noi înșine și cu semenii noștri, mai îngăduitori cu semnele vremilor, ne vom iniția în lecția deloc complicată, dar de neocolit a finitudinii, deschizându-ne spre bucuriile simple ale vieții: „Nu trece cu grăbire peste nopţi, peste ani / nu alerga, priveşte în urmă spre cel / ce vine, eşti poate tu acela / ce te urmează şi / încearcă să te ajungă” – Nu trece. (prof.dr. Delia Muntean)
Emoția lui Vasile Igna, devenită cuvânt spus cu simțire și ascultat cu drag de numerosul public, a dat evenimentului un parfum de caldă sărbătoare:
De la inimă la inimă
„În definitiv, ce înseamnă a fi cetățean de onoare? E, desigur, o mare cinstire și o bine cumpănită răsplată, dar, înainte de orice, e un angajament sui-generis, o retrospectivă și o privire înainte, întrucât onoarea nu conferă calitate și prestigiu decât în măsura în care acoperă o realitate trecută și angajează un drum mai departe. În ceea ce mă privește, uitându-mă înapoi, mă amăgesc cu gândul că cei peste cincizeci de ani puși în serviciul culturii române, în țară și în afara ei, vor fi acoperind o realitate cât de cât vizibilă și revelatoare prin implicare sufletească, strădanie intelectuală și verticalitate morală. Cât privește viitorul, în afara dorinței de supraviețuire decentă, vă rog să-mi permiteți să-l consider pe mai departe un simplu timp verbal, eu neputând promite altceva decât să mă străduiesc, după puteri, să nu fac greșeli de acord ori de adecvare atunci când îl voi folosi sau mă voi alinia lui în viața de toate zilele, în scris sau în vorbă.
Doar că în clipe cum sunt acestea de azi, când simt nevoia de a evoca Maramureșul în fața celor ce știu poate mai bine decât mine ce înseamnă el, îngăduiți-mi să nu vorbesc despre literatura care se scrie pe aceste pământuri. Ea, literatura, are legile și cărările ei mult bătătorite, vârfurile, colinele, șesurile ori fundăturile ei, în timp ce Maramureșul a fost, este și va rămâne adevăratul genius loci al existenței mele de pământean. Și sunt încredințat că, atunci când va fi să fie, el va rămâne pentru vecie Steaua Polară strălucind la fel de limpede, de misterios și de ademenitor ca în nopțile de acum.
Iată de ce, printre altele, atunci când eu sau conaționalii noștri din alte ținuturi spun despre viețuitorii acestor locuri „Maramureș, Țară veche, cu oameni fără pereche!”, ei nu repetă adevăruri care, mărturisite altfel, ar trebui să însumeze câteva rafturi de cărți de istorie, etnografie, de morală sau de psihoetică, ci rostesc un mare și de nedezmințit adevăr. Și iată de ce, chiar dacă sunt născut în Ardusat, oarecum în afara perimetrului istoric al ținutului, eu nu sunt cetățean al Maramureșului doar printr-un fel de extensie administrativă, ci printr-o adeziune sufletească totală și definitivă, așa cum cred că se petrece și cu alți conjudețeni născuți în cele trei țări, surori gemene (a Codrului, a Chioarului sau a Lăpușului) ce alcătuiesc acest ținut întru toate binecuvântat.
Doar că, atunci când vorbesc despre Maramureș, eu nu am înaintea ochilor numai maiestuozitatea și armonia peisajului, succesiunea deloc redundantă ori potrivnică a câmpiei, a dealurilor și a munților, nici repeziciunea ori strălucirea cristalină a apelor. Nici întunecimile de umbră groasă și tulbure ale huciurilor sau ale codrilor. Nici bogățiile subpământului său. Nici casele, bisericile, horile, jocurile, doinele, bocetele, colindele ori cântecele de leagăn. Și nici alinturile cu vorba ori mângâierea cu dosul palmei ale coconilor. Nici râsul, tânguirea ori boscoanele, întru cinste ori dezlegare de rău, ale boreselor. Ele sunt aici dintotdeauna și, de bună seamă, nu au fost dăruite Maramureșului printr-un gest de generozitate circumstanțială a Creatorului, ci ca răsplată anticipată și ca moștenire durabilă pentru cei care au locuit, locuiesc și vor locui pe aceste pământuri.
Iată de ce vorba cumpănită și vorba aspră, întâmpinarea de ziua, de seara ori de noapte bună, rugăciunea, lauda ori înjurătura se rostesc aici cu accente diferite și au cu totul alt ecou decât în alte locuri ale Țării Românești. Ele nu sunt dependente de aventurile și metamorfozele graiului, ci de subțirimea ori de vârtejurile sângelui, de bătăile tăinuitoare ale inimii. Ceea ce nu înseamnă deloc că sunt, prin ele însele, mai drepte, mai cumpănite, mai aspre, mai blânde ori mai pline de arțag decât în alte orizonturi ale Transilvaniei ori decât în Moldova, în Banat, în Oltenia sau în Basarabia. Ci pur și simplu sunt altfel. Iar acest altfel nu lasă loc echivocului: aici asprimea e asprime, blândețea e blândețe, răsfățul și aprobarea sunt și cu arătătorul ridicat, și cu palma mult mângâietoare. Vorba e vorbă și rostul rost.
Dacă e ceva de învățat și de urmat din toate acestea, e o anumită demnitate (alții ar numi-o mândrie!) care exclude umilința, dar nu și bunul simț; o pace a locurilor ce se insinuează în sufletele și în gesturile oamenilor, făcându-le nu identice, ci asemănătoare, precum spicele unui uriaș lan de grâu sub unduirea unei vântoase iscate dintr-un senin perpetuu. E aproape același fenomen/miracol care se petrece cu cultura majoră, care nu repetă cultura minoră, ci o topește, o aspiră în vălmășagul ei, alegând ce i se potrivește, ignorând corpurile străine, dar păstrând pleava în care se rătăcesc întotdeauna câteva semințe roditoare. Sunt onorat să fiu cetățean al acestei Țări.” (Vasile Igna)
Un juriu format din conf.univ.dr. Gheorghe Mihai Bârlea, lector dr. Raluca Giurgiulescu, prof. dr. Delia Muntean și poetul și jurnalistul Gheorghe Pârja, avându-l ca președinte pe scriitorul Vasile Igna, a acordat următoarele premii și mențiuni:
- Premiul „Cartea anului” a fost obținut de volumul aniversar 70 de ani de teatru în Baia Mare. O istorie în cuvinte și imagini” (echipa coordonatoare: Radu Macrinici, Oltița Cîntec, Mihai Vălu și Ana Liliana Ilea);
- Premiul pentru proză – Valeria Bilț, pentru volumul Blestemat a fi oricare;
- Premiul pentru istorie literară – Gheorghe Glodeanu, pentru volumele Istoria prozei fantastice românești și Fascinația lumilor fantastice;
- Premiul pentru critică literară – Terezia Filip, pentru volumul Orbita epicului;
- Premiul pentru traduceri – Daniela Sitar-Tăut, pentru volumul Contele de Chantelaine (autor: Jules Verne);
- Premiul pentru poezie – Ion Mariș, pentru volumul Re-semnat;
- Premiul pentru monografie – Dorin Ștef, pentru volumul Gârdani. 600 de ani de atestare documentară;
- Premiul „Augustin Cozmuța” – Săluc Horvat, pentru volumul Eminescu în memoria timpului;
- Premiul pentru istorie – Dorel Michiș, pentru volumul Baia Mare – file din istoria bisericească a ultimului secol;
- Premiul pentru critică de film – Nicolae Weisz, pentru volumul Cronici cronice și acute. Ecran Netflix;
- Premiul pentru restituiri – Ana Olos, pentru volumul La povești în căsuca de paie. Mihai Olos visând la orașul-sat universal;
- Premiul pentru concept editorial inedit – Marian Ilea și Mircea Bochiș, pentru volumul I se spunea Armeanul;
- Premiul pentru etnografie – Pamfil Bilțiu și Maria Bilțiu, pentru volumul O istorie a obiceiurilor tradiționale și a teatrului popular din județul Maramureș în imagini;
- Premiul pentru interviu – Ramona-Ioana Pop, pentru volumul Amintiri de MINAUR;
- Mențiune – Flaviu Claudiu Mihali, pentru volumul Dezagregare;
- Mențiune – Ciprian Coc, pentru volumul Orele regelui la Băiuț;
- Mențiune – Marian Hotca, pentru volumul Teste de gramatică rezolvate pentru pregătirea examenelor de titularizare și definitivat pentru învățământul primar.
Doar Deseștiul are un stejar cuprins de Nichita
Trei zile printre poeți, trei călătorii în Maramureșul Voievodal, șase treceri peste Gutâiul aurit și ruginit de adâncul luminii lui octombrie, zeci de dialoguri și sute de gânduri și de idei născute din cuvintele unor oameni care sunt poezie… ori care își doresc să devină.
Doamne, am ajuns să vorbesc în cifre! Are și poezia matematica ei. Pe care am resimțit-o cu fiecare cuvânt, cu fiecare pas acolo, dincolo de Gutâi.
De zeci de ani, în fiecare mijloc de octombrie, Sighetul și Deseștiul scot la iveală firele nevăzute care le unesc indestructibil și etern. Poezia este fluviul care leagă cele două spații, prin care au pășit cele mai mari nume ale poeziei românești ale ultimelor decenii.
Ediția cu numărul 51 a Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației a fost, ca de fiecare dată, un prilej de recunoaștere a unor creații meritorii. Ediția din acest an a fost dedicată profesorului, poetului și pictorului Gheorghe Chivu, personalitate care a amprentat decisiv viața culturală a Sighetului. Pentru prima oară, în cadrul festivalului, ai cărui promotori sunt conf.univ.dr. Gheorghe Mihai Bârlea și prof.dr. Ioan Dorel Todea, s-au acordat două premii pentru critică literară, cu numele unor importanți critici literari: Laurențiu Ulici și Augustin Cozmuța. Astfel, juriul, al cărui președinte a fost prof.univ.dr. Ovidiu Pecican, a decis ca Premiul „Laurențiu Ulici” să meargă la colegele noastre, prof.dr. Delia Muntean și prof.dr. Daniela Sitar-Tăut, iar Premiul „Augustin Cozmuța” a fost adjudecat de criticul literar Daniel Mariș. Premiul „Opera omnia” a mers la poetul Ion Cristofor, cel pe care Revista de Cultură „Nord Literar” l-a premiat în vara acestui an cu prilejul sărbătoririi a douăzeci de unu de ani de la înființare. Premiul Revistei de Cultură „Nord Literar” a mers la poetul hunedorean Dumitru Tâlvescu.
„Serile de Poezie de la Desești” capătă, cu fiecare an, parfumul unei biblioteci risipite fără risipă între stejarul secular din dreapta treptelor ce urcă spre biserica de lemn monument UNESCO, datată din secolul al XVIII-lea, casa preotului-paroh Ioan Ardelean și casa poetului Gheorghe Pârja. Pe treptele acelea a urcat Nichita, cel care a îmbrățișat stejarul acum o jumătate de secol. Pe covorul de iarbă din curtea lui Gheorghe Pârja s-au oferit premii, recunoaștere și recunoștință pentru cei care slujesc poezia. Și mă gândeam, privind și simțind atmosfera mustind de poezie din curtea plină cu oameni veniți din toate colțurile țări și din afara ei, că, oricând, o asemenea manifestare poate fi demnă de un covor roșu, precum la festivitățile cu fast. Dar nu e nevoie de covor roșu, când covorul de iarbă e etern. Un covor roșu poate să aibă oricine, mi-am zis, dar un stejar cuprins de Nichita… doar Deseștiul poate avea.
În vinerea aceea târzie, o rază de soare a intrat pe ușa mică a bisericii, strecurându-se timid printre siluetele oamenilor, luminând pictura aceea simplă, sobră, înțeleaptă, profundă, în timp ce fumul cădelniței se ridica spre boltă, iar preotul pomenea numele unor: Nichita, Adam, Ion, Ioan, Ioana, Laurențiu, Marin, Teohar, Damian… A fost un moment de-o intensitate care face neputincioase cuvintele.
Pentru prima oară, Revista de Cultură „Nord Literar” s-a implicat în această ediție – a 45-a – realizând ca supliment revista Cronica satului Desești. O cronică în care, anul viitor, se va scrie despre câștigătorul Premiului „Nichita Stănescu” din acest an, poetul Ioan Dragoș, despre recitalurile de muzică și poezie care au încheiat seara la Căminul Cultural, despre frumusețea toamnei la Desești.
Ziua a treia a fost cu dialoguri despre subiecte care ne incită, într-un prezent în care tăvălugul digitalizării riscă să ne copleșească. „Poezie și rugăciune în era digitală” – a fost tema dezbaterii derulate la Centrul de Zi „Sfinții Brâncoveni” din Desești. A fost o rodnică întâlnire cu scriitorul Adrian Alui Gheorghe, cu universitari, scriitori, preoți, intelectuali și jurnaliști și un prilej de a discuta pe marginea unor teme și a unor provocări noi, care apar odată cu dezvoltarea spectaculoasă a tehnologiei. Au fost dialoguri derulate între pesimism și optimism, cu argumente pro și contra pericolului pe care îl incumbă digitalizarea pentru creație, pentru creatori, pentru cultură în general.
- „Am învățat – numai eu știu cu ce preț – să fiu extrem de exigent cu ceea ce fac. Și să nu fac compromisuri. Niciun fel de compromisuri, când e vorba de ceea ce are atingere cu scrisul”, Vasile Igna: „Mă simt solidar cu toți cei ce vor binele culturii române” [interviu, Cluj-Napoca, 1981], în Augustin Cozmuța, Punct de trecere, Baia Mare, Editura Gutinul, 1995, p. 41.
Dana BUZURA-GAGNIUC
Credit foto: CJMM, Ion Mariș, Liviu Rața, Ioan Baba, Valeria Bilț, Viorica Pârja
Material publicat în revista Nord Literar nr. 10 (257), octombrie 2024