Personalitate maramureșeană de seamă, Augustin Cozmuța (1944-2015) ar fi împlinit optzeci ani în luna noiembrie a.c. Cunoscându-i tinerețea și luminozitatea intelectuale și sufletești, precum și efervescența creației în multiple sectoare cultural-artistice (cronică literară, cronică de teatru, cronică plastică, publicistică și interviuri, reportaj cultural, realizare și îngrijire de antologii, moderare de evenimente etc.) și remarcând faptul că, în pofida debutului editorial târziu, a publicat în perioada 1995-2015 opt volume (Punct de trecere. Interviuri, Punct de vedere. Editoriale, Coasta Pacifică. Jurnal californian, Punct critic. Comentarii literare, Pagini de critică literară, Momente și schițe pe scena criticii, Alte pagini de critică literară, Punct de trecere. Vol. II. Interviuri literare), lăsând în pregătire alte proiecte editoriale (Incursiuni în arta plastică, Anul 70 al vieții mele. Jurnal, De la „Nord statornic” la „Nord Literar”. Suplimentul „Maramureșul” – volume apărute postum, prin grija soției Ileana Cozmuța), curiozitatea ne îndeamnă să ne întrebăm cât ar mai fi avut de oferit Augustin Cozmuța, cu cât ar mai fi îmbogățit paginile istoriei culturale maramureșene dacă timpul ar mai fi avut răbdare cu el. În câte puncte de popas creator ar mai fi zăbovit în trecerea lui telurică? Pe câte cărări ale împărăției cuvântului ar mai fi cutreierat polenizând mediul cultural maramureșean? Căci destinul său a fost hărăzit slujirii slovei scrise, trăind în/hrănindu-se din fervoarea creației. Întorcând filele istoriei maramureșene din 1968 încoace, de când a devenit ziarist băimărean, faptele sale de cultură ne vorbesc din fiecare pagină, întrucât a fost un intelectual „înzestrat cu energia cunoașterii”, care „și-a marcat epoca” – după cum bine remarca colegul său Gheorghe Pârja. Spiritul său creator dăinuie prin miile de editoriale, articole de presă literară, studii și eseuri (în reviste precum: Tribuna, Steaua, Familia, Archeus, Pro Unione, Nord Literar etc.), prin zecile de cărți ale autorilor maramureșeni îngrijite, prin antologiile și volumele colective întocmite cu scopul de a ilustra specificul literar distinct al spațiului cultural maramureșean (Nord Statornic, Veghe în septentrion, Popas în Hiperboreea), prin realizarea suplimentelor culturale Maramureș, Graiul de duminică, prin autoritatea vocii exegetice cu care a validat actul artistic, prin activitatea critică săvârșită cu plăcerea lecturii, a descoperirii valorii și a frumuseții în operele literare (critica hedonică), prin realizarea de evenimente culturale, prin ineditele pagini de mărturisiri și de jurnal etc.
Considerând că dimensiunea esențială a existenței umane este creația, manifestată în diverse modalități (după efort și har), Augustin Cozmuța era un om bogat, frumos, fericit, întrucât actul său creator îmbina atât cunoaștere, necesitate, rigurozitate, acribie, cât și bucurie, satisfacție, sens, pasiune și, totodată, speranță…
Speranță că, prin creație, depășește vremelnicia ființei, fixându-și un veșnic punct în universul infinit. „Bucuria creației e salvatoare pentru omul care se știe muritor, dar reușește să-și depășească efemeritatea prin chiar moștenirea lăsată din generație în generație și la scara întregii istorii” – afirma cu convingere la împlinirea vârstei de șaptezeci de ani. Iar moștenirea lăsată de Augustin Cozmuța îi asigură trăinicia, astfel că ni-l putem imagina călătorind printre constelații, luminând din alte puncte ale universului, la îmbogățirea căruia a contribuit și căruia i-a dat sens prin însăși Opera sa.
„Ars longa, vita brevis” (viața este scurtă, dar arta rezistă în timp) era dictonul pe care îl îndrăgea și pe care îl susținea cu fermitate și cu încrederea că, prin arta sa, va rămâne în amintirea colectivă și a celor care l-au apreciat, prețuit, cunoscut. Și a rămas… trăiește în gândurile multor oameni cu care și-a intersectat destinul fizic sau scriitoricesc. „Murim de două ori, s-a spus, și pe bună dreptate: mai întâi ca oameni, iar apoi în amintirea celorlalți. Dacă primul sfârșit nu depinde de noi, celălalt ne arată cât de iubiți și de apreciați am fost în viață. Și poate că aprecierea aceasta e cea mai sinceră, întrucât e dezinteresată” – scria, la despărțirea de Augustin Cozmuța, bunul său prieten Florian Roatiș, fiind convins că trecerea acestuia prin lume a lăsat urme trainice în cultura maramureșeană și în sufletul celor care i-au apreciat ființa și opera.
Așadar, portretul lui Augustin Cozmuța în „oglinda prieteniei” se conturează limpede, armonios, demn, durabil:
- Horia Bădescu: „Cu alura cehoviană, mai degrabă de doctor de țară decât de filolog, de o bonomie funciară cenzurată în conduita existențială, dar și în exercițiul critic de o discretă ironie și un umor reținut, atât cât să constituie ingredientul obiectivării necesare, Augustin Cozmuța a fost totdeauna pata de culoare și punctul de echilibru ale dinamicei și orgolios manifestei existențe a nordului literar.”
- Ana Blandiana: „Impresia de modestie și cumințenie pe care mi-o făcuse ca om și coleg o descopeream în paginile sale sub forma unui echilibru înțelept al comentariului (…) optând mereu nu pentru strălucire, ci pentru lumină, nu pentru orgoliu și succes, ci pentru implicare și profunzime. (…) A produce ca om și ca autor al paginii tale aceleași impresii și aceleași idei nu este puțin lucru. Și prin aceasta mi-a rămas în memorie colegul meu Augustin Cozmuța.”
- Vasile Igna: „Două sunt coordonatele care s-au așezat, foarte devreme, la temelia eticii lui profesionale și a comportamentului său public, marcate, amândouă, de iubirea și atașamentul față de carte și față de tot ceea ce are atingere cu lucrările spiritului. Ele sunt, după propria mărturisire, continuitatea și statornicia. (…) Statornic într-un punct, cum singur se caracterizează, periplul său în lumea literaturii, a picturii și a teatrului era, de fapt, un anabasis cu ținta în propria-i sensibilitate, o întoarcere spre interior cu drumurile, din nefericire, brutal și prea devreme retezate.”
- Ion Pop: „A lăsat o amintire frumoasă, de om vrednic, truditor discret în «grădina» proprie, (…) importantă e aici ideea unui devotament și a unei consecvențe puse în act, fie și ceva mai departe de «lumea dezlănțuită», pe o bucată de teren literar lucrată cu încredere în «ființele dragi» care au fost întotdeauna pentru el cărțile.”
- Cornel Ungureanu: „Cititor de cursă lungă, bun diagnostician, lider într-o epocă frumoasă a culturii, Augustin Cozmuța definește reliefurile unei geografii nordice a culturii române. Va rămâne, pentru noi, un reper necesar.”
- Ion Cuceu: „Fiecare articol scris de Augustin Cozmuța marca o asemenea lecție de civism cultural, invitație la transpunerea în acte de cultură majoră a unor valori asupra cărora își oprea el privirea.”
- Tatiana Dragomir: „Un intelectual de o caldă civilitate, de o gravitate dezinvoltă, exprimând lucruri esențiale în cuvinte puține, un literat solid, analitic, care urmărea cu consecvență tot ce se întâmpla pe scena culturală, și nu doar locală, un mare entuziast al literaturii, un spirit pozitiv. Acesta este chipul cel adevărat, profund, pe care l-am descoperit, cu nespusă bucurie, dincolo de numele Augustin Cozmuța.”
- Constatin Cubleșan: „Maramureșean prin naștere, Augustin Cozmuța s-a impus, prin tot ceea ce a întreprins, ca un veritabil om al locului, devotându-se conturării și aprofundării dimensiunii culturale a ținutului pe care l-a definit, în scrierile sale, la superlativ.”
Raluca HĂȘMĂȘAN
Material publicat în revista Nord Literar nr. 10 (257), octombrie 2024