Cu ani în urmă, când am ajuns prima dată la Cernăuți, am luat legătura cu scriitorii de aici, pe care îi cunoșteam doar din scris și după nume prin intermediul celebrei reviste Literatura și arta, care apare la Chișinău. O citeam și când era tipărită cu litere slavone. O întâmplare fericită a fost întâlnirea în Maramureș cu scriitorul basarabean Liviu Damian, în decembrie 1983, care a venit cu echipa revistei Luceafărul. De la el am aflat despre starea culturală din Cernăuți, despre tenacitatea unor tineri de a scrie și de a gândi în limba română. Așa că, în aprilie 1990, dimpreună cu poeții Gheorghe Mihai Bârlea și Echim Vancea, ne-am întâlnit la Cernăuți cu poeții Vasile Tărâțeanu, Ilie T. Zegrea, Ștefan Hostiuc, Dumitru Covalciuc și cu mentorul lor, profesorul și poetul Vasile Levițchi.
Acea întâlnire de zile mari am perceput-o ca pe o ieșire din crisalidă a scriitorilor din Bucovina înstrăinată. Atunci, în intimitatea bibliotecii cărturarului Vasile Levițchi, am aflat despre destinul tragic al poetului Ilie Motrescu. Recent, am primit de la Ștefan Hostiuc un elegant volum de versuri, semnat de Ilie Motrescu, care cuprinde date despre autor și un aparat critic lămuritor. Este vorba despre antologia Opera poetică, apărută la Cernăuți, la Editura Druk Art, în 2023, ediție îngrijită de Ștefan Hostiuc și de Arcadie Suceveanu. Cartea reprezintă o selecție din volumele postume și din manuscrisele lui Ilie Motrescu (1941-1969), prigonit de securitatea sovietică și dispărut în condiții neelucidate până la capăt.
Cine a fost Ilie Motrescu? A fost poet, publicist, născut în 18 august 1941, în comuna Crasna-Putnei, județul Storojineț, România, azi în regiunea Cernăuți, din Ucraina. După cele șapte clase urmate în sat, absolvă Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din Bălți. Este profesor de română și muzică în Crasna, apoi redactor literar la ziarul regional Zorile Bucovinei. Singura carte publicată în timpul vieții este o plachetă artizanală realizată într-un singur exemplar dactilografiat. Urmărit de KGB, este omorât mișelește la 26 iulie 1969, în pădurea din Crasna, aruncat în Prut, descoperit după trei zile, îngropat ca persoană neidentificată, deshumat în septembrie același an, identificat și înmormântat cu toate datinile la Crasna. Devotatul său prieten, poetul și jurnalistul Ion Țâbuleac, și-a asumat riscul căutării de dovezi în legătură cu moartea tragică a tânărului poet bucovinean, care a intrat în vizorul autorităților sovietice deoarece și-a permis să fie cinstit cu trecutul românesc al pământului și al obiceiurilor din Cernăuți. Mai ales cu limba română.
După cum spuneam, Ilie a fost găsit mort în Prut și îngropat în taină în cimitirul din Cernăuți. Timp de o lună și jumătate, nimeni dintre rude, cunoscuți sau colegi de serviciu n-a știut unde se află Ilie. Dar erau oameni care știau și au făcut tot posibilul ca fapta să fie ascunsă. Prietenul lui, Ion Țâbuleac, pe atunci jurnalist, a luat cercetarea pe cont propriu, deoarece autoritățile tărăgănau să se implice. A început să se documenteze la morgă. Nimic relevant. A umblat prin cimitir, în căutarea mormintelor proaspete. Și-a luat alături cioclii. Până la urmă a dat de un mormânt într-un loc mai ferit. Mormântul acela l-a iscodit pe Ion. Groparii l-au îndemnat să aibă speranță. Ei știau, dar nu puteau spune. Dimpreună cu familia lui Ilie, prietenul Ion obține dreptul deshumării. Au fost scene greu de crezut. Când sicriul a fost scos pe malul gropii, frații lui Ilie, având un hârleț în mână, au scos capacul sicriului. Poetul Vasile Tărâțeanu, cu câțiva martori și un fotograf, au surprins momentul. Medicul legist și milițianul au cerut ca sicriul să fie dus la morgă. Cei de față s-au opus. Când au desfăcut capacul, a apărut Ilie. Trist, nebărbierit, tras la față. Era chiar el, numai nu vorbea. Scenă hamletiană. Au intervenit procurorii cu legile lor. Dar prietenii și familia nu au cedat. Sicriul a fost dus la Crasna, unde se organizează reînhumarea, dar fără preot. Aici n-a reușit să învingă rigoarea ateistă a regimului.
Numele lui Ilie Motrescu este pus sub interdicție. Nici în presa din nordul Bucovinei, nici în cea din Basarabia, versuri ale poetului nu vor mai apărea până la sfârșitul anilor ʼ80 ai secolului trecut. Perestroika lui Gorbaciov face posibilă readucerea în actualitate a poetului. Trebuia scos din anonimat. De această sarcină s-a achitat admirabil prietenul său, Ion Țâbuleac, omul cu care Ilie a împărțit la Cernăuți bunele și relele vieții, cu necazuri și idealuri neîmplinite, dar mai presus de toate, aceeași dorință de a împrospăta poezia românească din vechea urbe a Bucovinei, urmând exemplul iluștrilor înaintași. Evenimentul readucerii în actualitate a poetului de la Crasna s-a produs în anul 2001, peste mai bine de trei decenii de la dispariția misterioasă a acestuia. Este publicat volumul Hora vieții, o selecție de poezie și publicistică, o coproducție a editurilor „Augusta” din Timișoara și „Alexandru cel Bun” din Cernăuți. Sporește interesul pentru destinul tragic și valoarea poetului. Criticul literar timișorean, de origine bucovineană, Adrian Dinu Rachieru, în volumul său Poeți din Bucovina, îi face un portret literar. Criticul literar Mihai Cimpoi, din Chișinău, publică în revista Literatura și arta articolul Ilie Motrescu, poet al adâncurilor labișiene. Prietenii poetului, deveniți scriitori consacrați, scriu articole despre poezia lui, alcătuiesc antologii.
În 2011, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, are loc la Crasna un simpozion consacrat împlinirii a șaptezeci de ani de la nașterea poetului, cu participarea scriitorilor Grigore Bostan, Ilie T. Zegrea, Ștefan Hostiuc, din Cernăuți, a unor oameni de cultură din București. În urmă cu patru ani, se stinge din viață Ion Țâbuleac, cel mai bun și credincios prieten al lui Ilie Motrescu, cel care a făcut lumină în taina morții poetului și care a făcut ca poezia acestuia să fie redată în adevărata ei lumină publicului cititor peste decenii de tăcere și uitare.
Scriitorul Arcadie Suceveanu își amintește că generația lui a crescut și s-a format sub spectrul morții lui Ilie Motrescu. Enigmatica sa dispariție era și un avertisment indirect din partea KGB-ului la adresa tinerilor poeți din Bucovina, care trebuiau reeducați prin înfricoșare, obediență și reducere la tăcere. Chiar dacă a publicat numai șapte poeme în timpul vieții, și toate într-un ziar de provincie, chiar dacă timpul i-a dăruit prea puțini ani de viață, iar istoria i-a pus numele sub sechestru, Ilie Motrescu rămâne, ca poet și ca destin, o prezență vie a literelor românești din nordul Bucovinei. Vitalist și tragic deopotrivă, practică o poezie colocvială și gravă, încărcată de sensuri existențiale și metafizice. Acest poet cu fire vulcanică, din tinerețe logodit cu moartea, ar fi fost, dacă trăia, lider de generație. Arcadie Suceveanu, bucovineanul strămutat la Chișinău, devenit și președinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, scrie în postfața acestui volum elegant: „Ilie Motrescu studia atent lumea și realitățile din jur, valorifica texte, aduna material de viață pentru a-l transfigura ulterior în poezie. Cu alte cuvinte, explora viața, se pregătea pentru o carieră de profesionist al cuvântului. Preocupările sale sunt multe și diverse, dar câteva se relevă ca niște adevărate obsesii. Cum ar fi: temeinicia lumii, sensul vieții și taina morții, actul scrisului, condiția creatorului, principiile morale ale unor persoane din anturajul său. Glosează asupra așezării greșite a lumii, intră într-o nesfârșită polemică cu inerțiile și strâmbătățile din societate”.
Chiar și atunci când în poemele sale apare, brusc, deznădejdea, aceasta nu arată o stare depresivă, cum se întâmplă la Bacovia, ci este o revoltă aproape argheziană, a poetului neîmpăcat cu timpul. Moartea, crede Ștefan Hostiuc, l-a ridicat mai sus, Ilie Motrescu ilustrează, de la înălțimea scrisului său, zborul frânt al poeziei cernăuțene din ultima jumătate a veacului trecut. Iar Arcadie Suceveanu completează: „Motrescu întruchipează mitul rimbaldian al creatorului care trece meteoric pe cerul poeziei. Dar atât cât este, poezia lui rămâne o monadă de diamant pe harta imensă a liricii românești dintotdeauna“.
În final, volumul conține și câteva note ale autorului despre lume și viață, un fel de jurnal pe sărite. Acolo am citit un dialog cu Mihai Eminescu, cel care a sfințit Cernăuțiul cu prezența lui. Scrie Ilie Motrescu: „Făclia ta, Mihai, este orbitoare și nestinsă. Spiritul neamului când mai vestejește, când mai izbucnește în pară. Conștiința mea o va stinge vântul sălbatic al destinului. Căci mi s-a împărțit un destin pământesc vitreg și amar, cum numai Dumnezeu se poate îndura să o facă. Uh, ce revoltă! Căci de-ar fi lumea de hârtie, i-aș da foc dintr-o mânie, dară lumea-i din păcate, îi dai foc, ea nu mai arde. Cu astfel de blestem mă voi îndemna într-un curaj spre tine, prealuminate voievod Mihai. Și-am să șed deștept și tot atât de treaz de-a dreapta ta, și-am să-ți spun numai ție ce cancer social mi-a măcinat sufletul”.
Cinste vouă, frați bucovineni, că l-ați dat pe scriitorul Ilie Motrescu literaturii române!
Gheorghe PÂRJA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 9 (256), septembrie 2024