Fermin Heredero SALINERO
Născut în 1950 la Fuentespina (Burgos), în Spania, Fermin Heredero Salinero, poet, nuvelist şi romancier, a fost profesor de literatură la Aranda de Duero și, în același timp, unul dintre animatorii vieţii literare din Castilla. Membru fondator al Asociaţiei „Tertulia Literaria Riberaña y Arandina –TELIRA” şi al revistei Cuadernos, Fermin Heredero Salinero, care s-a stins în 2021, a publicat numeroase volume de poezie, printre care Alacena de tu prenda (1999, Premiul „Villa de Chiva”), Al son de tu llamada (2000, Premiul „Ville de Miranda”), Entrada par la vida (2001, Premiul „Esquio”), Sonetos de amor y viento (2004). O poezie încărcată de profundă umanitate, dar o poezie a elanurilor stăpânite, severă şi arzătoare precum pământurile peste care pluteşte încă umbra lui El Cid Campeador şi a Doñei Urraca, aceasta e poezia lui Fermin Heredero Salinero. O poezie în care îşi află ecou căldura prieteniei și solidaritatea umanismului european. Fiindcă, spunea el într-un interviu pe care mi l-a acordat pentru volumul Dacă Orfeu: „Poezia ne deschide porţile spre zone sensibile, necunoscute, ne readuce la viaţă. Ce altceva mai vrem? Cu ajutorul poeziei putem spune: Palpit, simt şi am simţit, trăiesc şi am trăit! În vremuri de restrişte, poezia nu este adăpost, ci salvare. Pentru cine vrea să se salveze. Poezia este o cauză care trebuie apărată; aşa cum este o cauză de apărat orice fel de cultură şi artă care serveşte întâlnirea cu omul”.
peste ceea ce a rămas, mult mai greu,
cărbunele urmei care cuib şi-a făcut,
şi tălpile ce l-au strivit.
transilvane corăbii.
O pasăre cântă în grâu.
Tăcere.
Între degete păstrează dantela
urma altora de mai demult.
În inocenta lor tunică, snopii aşteaptă
iarăşi seva să urce.
plină de vorbe de duh,
lumina care rodeşte şi strigă,
scările care duc în afundul pământului.
Și iarăşi un cânt. Unul nou.
Noaptea zace afară,
aici notele zboară-n lumină.
Ruinele turnului de mână de om ridicat
pe colina pe care-a-înălţat-o pământul.
Să te uiţi înapoi la nimic nu serveşte. Doar ele,
ruinele de acoperiş despuiate,
deschid filele a ceea ce-a fost.
În simplitatea certitudinii ei
le primeşte piaţa castiliană mesajul:
De o parte biserica, de cealaltă palatul,
în rest adevărul: cântece, cărămizi şi pământ.
Patru hulubi planează peste liniştea caselor
Apa cântătoare
irigă inimile.
Navighezi prin venele mele
în adăpostul tăioaselor stânci
dăruite luminii.
Unde să-şi ridice casa,
cum să-nhaţe aripile vântului,
omul ştie.
Către regatul lui psalmodiază-ntre ziduri.
Căminul vechiului zeu nu mai e,
moştenirea-i pierdută:
peste umbră umbră se-adaugă,
chiparoşi peste careul de semilune.
Afară
se cumpără apa dorinţei,
beată oglindă dăruită mizeriei sale turistice.
La o duşcă se vorbeşte mai lesne.
Una sunt limbile toate.
Sub soarele Castiliei îşi veghează nostalgia
fetişcana venită din Nord. Din înaltul turnului
scrutează Dona Urraca veacurile curgând
peste nepăsătoarea-nchisoare a zidurilor.
Bucată cu bucată vândute-s bisericile,
să le contempli e interzis,
jug de moderne feude.
Doar mantia fluviului ne aminteşte:
goale sunt mâinile ei,
desculţe, picioarele:
i-acelaşi limbajul vieţii.
După voia lor ne umblă cuvintele.
Din vârful miradorului
privind cum zboară cuvintele.
De la un plop la altul,
dintr-un cuib în alt cuib.
Și tăcerea.
Făcut om, grâu, cărămidă,
val şi nord. Măslin.
Uşi, ferestre, pereţi
se deschid, se-întrupează.
La locul lui aşezat e pământul.
Stradă Isilla, cin’ te străbate?
Fiecare literă muiată-i în vin.
Literă cu literă,
cele de dinainte, cele dintotdeauna.
Și acestea, ale plecării.
Cele ale plecării, Doamne,
cele ale plecării aşezate sub ochi.
Până acum.
Cum păstrează ele privirile.
Capete care se-ntorc,
priviri care rămân.
Fermin Heredero SALINERO
Traducere și prezentare de Horia BĂDESCU