La Editura Hyperliteratura din București a apărut recent ediția a patra a romanului Casa din Strada Sirenelor de Octavian Soviany. Drept recomandare de lectură pentru cititori, pe coperta lucrării putem citi următoarele: „Simți cum ți se ridică părul pe șira spinării și eventual scuipi în sân data viitoare când treci pe lângă un cimitir”. „Te va provoca să încerci să vezi dincolo de aparențele logice”. Sunt texte ce întregesc prezentarea existentă pe coperta ediției precedente, tipărite în 2019: „Cartea pe care toți pasionații de mister și suspans ar trebui să o citească”. „Crezi sau nu în spirite? Până la sfârșitul cărții, va trebui să decizi”. Ultimele precizări se dovedesc emblematice, deoarece dezvăluie marile modele utilizate de către prozator: romanele de mistere și de suspans din secolul al XIX-lea, dar și narațiunile polițiste și fantastice. Născut la 23 aprilie 1954 la Brașov, Octavian Soviany a avut o activitate literară diversă: poet, prozator, dramaturg și critic literar. Semnificativ se dovedește deja titlul volumului său de debut, Ucenicia bătrânului alchimist, din 1983, titlu în măsură să anticipeze viitorul univers asumat de către prozator. Pe lângă numeroasele cărți de poezie, Octavian Soviany a devenit cunoscut îndeosebi prin romanele sale de succes: Viața lui Kostas Venetis, Moartea lui Siegfried, Textele de la Monte Negro și Casa din strada Sirenelor. Publicat în mai 2017, ultimul roman a fost foarte bine primit de cititori, ceea ce explică edițiile succesive ale cărții. Prozatorul reușește să readucă în actualitate rețeta de succes utilizată în secolul al XIX-lea de către Dumas. Adică o narațiune fără pretenții intelectuale deosebite, dar care reușește să atragă interesul cititorilor prin accentul pus pe epic și pe suspans, dar și prin maniera ingenioasă în care este țesută intriga de factură polițistă.
Micul roman este alcătuit din paisprezece secțiuni, la care se adaugă un Epilog. Semnificativ se dovedește deja primul capitol, în care Octavian Soviany ne propune un personaj insolit. Este vorba despre profesorul Faustin, versiune autohtonă a celebrului erou al lui Goethe. Întâmplările povestite încep în penultima zi a lunii noiembrie 2013, la București. De la bun început, personajul-narator atrage atenția asupra faptelor neobișnuite pe care urmează să le povestească, evenimente ce nu pot fi uitate tocmai datorită caracterului lor insolit. Narațiunea la persoana întâi singular oferă un plus de credibilitate celor relatate, povestitorul însușindu-și postura de martor veridic al evenimentelor. Relatarea se deschide cu prezentarea întâlnirilor stranii ce se organizau în casa profesorului Faustin, unde se purtau discuții savante pe temele cele mai diverse, iar cei cu talent literar erau invitați să citească din creațiile lor. Apoi se insistă pe portretul savantului nonagenar, preocupat de ezote-rism și de științele tradiționale. Trăsătura comună a invitaților era aceea că toți erau trecuți de șaizeci de ani. Amfitrionul își alegea musafirii „pe baza unor complicate calcule astrologice, având grijă de fiecare dată ca toate semnele zodiacale să fie reprezentate”. Masa rotundă la care se așezau cei doisprezece oaspeți este atât locul unde se desfășurau niște insolite ședințe de spiritism, cât și o întruchipare modernă a celebrei Mese Rotunde în jurul căreia erau așezați cavalerii regelui Arthur. Dar scena reprezintă și o replică la Cina cea de Taină. Scriitorul implicat în text își dezvăluie adevărata identitate atunci când prezintă maniera în care l-a cunoscut pe profesorul Faustin. Întâlnirea lor a fost mediată de apariția romanului Viața lui Kostas Venetis. Cartea trezește interesul semitologului, care îl invită pe autor să citească la una dintre seratele sale un fragment din roman.
Ca și în proza lui Mircea Eliade, onomastica și toponimia joacă un rol important în narațiunile lui Octavian Soviany. Drept consecință, totul este ales cu grijă, dobândind dimensiuni simbolice. Astfel, aflăm că profesorul Faustin locuia în cartierul Uranus, pe strada Sirenelor, într-o casă ce a scăpat în mod miraculos de demolările din timpul totalitarismului. Trimiterea la sirene nu este întâmplătoare, fiind vorba despre seducerea cititorilor prin intermediul povestirilor relatate. În același timp, ele reprezintă și niște vietăți htoniene, ce anticipează lumea de dincolo. Decorul contribuie la realizarea unei atmosfere specifice prin picturile murale ce reprezentau scene mitologice, prin candelabrele de Murano ornate cu lei și grifoni, prin mobilele vechi, covoarele de Buhara și prin somptuoasele oglinzi venețiene de pe pereți. Totul culminează cu misterioasa statuie neagră a unui Cerber cu trei capete. În mitologia greacă, Cerberul era fiul Echidnei și al lui Typhon. Înrudit cu Hidra din Lerna și cu Leul din Medeea, el este un câine monstruos cu trei capete, cu coadă de dragon și cu spatele acoperit cu capete de șarpe. A fost numit „câinele lui Hades”, deoarece păzea porțile Infernului, permițând doar intrarea celor morți și împiedicând întoarcerea lor în lumea celor vii. Dar Cerberul nu este doar un simplu paznic, ci întruchipează teama de moarte și infernul interior al fiecărei ființe umane. El a fost învins doar de două ori: prin intermediul forței fizice de către Herakles și prin magia cântecului de către Orfeu. Prezența Cerberului în romanul lui Octavian Soviany este simbolică. Personajul mitologic care patronează întâlnirea din casa de pe strada Sirenelor trimite la proximitatea morții, iar șirul narațiunilor vine să sugereze îmblânzirea temporară a monstrului prin intermediul povestirilor și astfel amânarea clipei fatale.
Pornind de la Pitagora, de la versurile lui Nerval, dar și de la faptele stranii pe care le-a trăit, profesorul împărtășește ideea că totul în lume este animat, are un suflet. El vorbește despre fenomenele misterioase care se găsesc adesea în contradicție „cu datele experienței și cu logica bunului-simț”. Faustin promite să povestească o serie de întâmplări – adevărate, nu simple fantasmagorii! – care îl vor pune pe gânduri pe narator și care îl vor ajuta să vadă mai departe decât judecata comună. Insolitul cuplu alcătuit din povestitor și ascultător din romanul Sub pecetea tainei de Mateiu Caragiale este redescoperit și de Octavian Soviany. Profesorul Faustin își spune povestea, care este strâns legată de cea a casei. Imobilul în care s-a născut și pe care îl cunoaște foarte bine reprezintă un spațiu ocrotitor, un topos securizant. Cu toate acestea, și aici s-au petrecut o serie de întâmplări care i-au perturbat existența. Profesorul redă mai multe întâmplări neobișnuite din vremea regimului totalitar. Locuința nu i-a fost naționalizată, dar a fost nevoit să accepte diferiți chiriași. Mai întâi îi este repartizat un colonel de miliție, care începe să sufere de nesomn în acest spațiu insolit. Apoi se îmbolnăvește în mod inexplicabil și, după șase săptămâni, dispare. În locul lui vine o frumoasă balerină de la operă. Aceasta alunecă pe gresia din baie și face o fractură urâtă de femur. Apoi se mută la el o familie de muncitori, care nu respectă actul de cultură. Drept consecință, femeia este strivită de un camion, iar bărbatul dispare, abandonându-și copiii. După atâtea evenimente stranii, nimeni nu a mai dorit să se mute în această casă blestemată și a început să circule zvonul că ar fi bântuită. În felul acesta, Faustin a reușit să trăiască în liniște mai bine de cincizeci de ani. Vecinii au început să îl ocolească, iar el a putut să își vadă de opera sa științifică.
Elementul insolit constă în faptul că totul se petrece ca și cum casa și-ar apăra stăpânul de intruși. Explicațiile profesorului privind întâmplările petrecute trimit la supranatural. El recunoaște că lucrurile acestea „nu pot fi judecate în termeni morali”. În viziunea sa, totul se reduce la o problemă de raporturi energetice. Profesorul este de părere că „orice acțiune generează o reacțiune proporțională”. Prezența unui intrus perturbă echilibrul energetic al locului, de unde și reacția casei. Faustin nutrește convingerea că lucrurile care ne înconjoară conțin un uriaș potențial energetic, care nu poate fi ignorat sau sfidat. Iar acest lucru este demonstrat printr-o povestire.
Profesorul și naratorul inclus în text oferă două perspective diferite asupra lumii. Povestitorul întruchipează spiritul rațional, care are pentru orice fenomen neobișnuit o explicație naturală. În antiteză, profesorul este adeptul convins al tainelor. El îi privește cu dispreț pe materialiștii care au o imagine falsă despre natură, fiind plini de prejudecăți. Aceștia îi consideră pe cei care au curajul să gândească altfel niște idealiști visători sau pur și simplu niște smintiți. Profesorul crede în existența unor energii subtile care nu pot fi detectate cu instrumentele imperfecte ale științei de azi. Aceste energii sunt numite spirite, iar Faustin nu se îndoiește de existența lor. Consideră că nimic nu este întâmplător, totul fiind un rezultat al interacțiunilor dintre diferitele forme de energie. Chiar și statuia Cerberului întruchipează parcă pu-terea ascunsă a spiritelor.
Gheorghe GLODEANU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 9 (256), septembrie 2024