Mi-apropii depărtarea
Ești piatra care trece râul
spre Marele ocean de mâine
un basm liniștitor în hăul
șoptit spre înserări în taine
în zbor și-n depărtări de fluturi
al unei păsări c-o aripă
în veșnicii vibrând adâncuri
se zbat în trecerea de-o clipă
cuvântul încarnat de foșnet
copaci ce se îngroapă singuri
dorinți și disperări în cuget
uitate primăveri în muguri
cu ele-apropii depărtarea
timpul ucis și sterpe gânduri
rătăcitoare ploi și marea
abia-nghițită de abisuri
ești rugăciunea de-mpăcare
cu sinele și cu apusul
arginții de răscumpărare
plătiți ca vamă în crepuscul.
Elisabeta KIRCHMAJER-DONCA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 7-8 (254-255), iulie-august 2024