„Nu există autoeducaţie fără cultură, nu există cultură fără creaţie şi comunicare în grup şi în societate, nu există creaţie şi comunicare în afara mersului istoriei şi nu există mers al istoriei care să nu pună problema devenirii.” (Paul-Hernry Chombard de Lauwe, Cultura şi politica)
Dezbaterea „Cultură și presă”, desfășurată cu prilejul aniversării a 21 de ani de activitate a Revistei de Cultură „Nord Literar”, a adus pe tapet o temă nouă și veche: jurnalismul cultural, cu toate nuanțele și avatarurile sale, într-un prezent asaltat de digitalizare, în care cantitatea și zgomotul copleșesc adesea discreția calității. Dacă, în general, cultura fără presă poate ființa, presa fără cultură ar fi monstruoasă. Inevitabil apar întrebări ale căror răspunsuri și soluții încă se caută. Ce face o revistă de literatură pentru a-și lărgi nișa de adresabilitate? Cum putem câștiga noi categorii de public fără a coborî standardul valoric? Ce facem pentru ca produsul cultural de calitate să ajungă la public?
- Prof.univ.dr. Elena Abrudan
„Obiectul jurnalismului cultural este arta și activitatea creativă, dar și politicile culturale, instituțiile și actorii culturali. Când spunem artă, ne gândim la literatură, arte vizuale, muzică, film, teatru, dans, fotografie, arhitectură și design, care fac parte din cultura înaltă (high culture) și/sau din cultura de masă (pop culture), dar cea din urmă include și radioul, televiziunea, filmele și jocurile digitale. Prin urmare, la ora actuală oferta de produse culturale este foarte mare, iar abordarea jurnalismului cultural trebuie să aibă în vedere perspectiva jurnalistului, cea a destinatarului produsului cultural şi perspectiva auctorială, a creatorului comunicării artistice.
Apariția și dezvoltarea noilor tehnologii, necesitatea achiziționării unor abilități de lucru cu noile dispozitive digitale și necesitatea gestionării unei enorme cantități de informații care ne invadează pe toate canalele și rețelele de socializare sporesc dificultatea activității desfășurate de jurnaliștii culturali. Jurnaliștii culturali care se manifestă în mediul online au fost prezenți la început pe bloguri cu recomandări și prezentări de carte printr-un text scris. În general, autorii sunt specialiști în domeniul pe care îl discută, fiind, în același timp, amatori de lectură și dornici să transmită mesaje, în acord cu poziția față de evoluțiile din societate. Prin accesarea și rafinarea abilităților necesare navigării în mediul online, au apărut iubitori de literatură, de obicei tineri, care preferă să filmeze un videoclip în care prezintă cărți și pe care le găzduiesc pe Youtube, iar consecutiv au fost denumiți bootuberi și vloggeri de cărți. Aceste clipuri video sunt mai degrabă niște impresii de lectură, recenzii și recomandări de cărți, dar și lecturi de cărți pe fragmente sau în totalitate într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp.
Este firesc ca vloggerii să fie în majoritate tineri, pentru că ei s-au format în civilizația imaginii, marcați de predominanța vizualului în societatea contemporană, de noile tehnologii și de posibilitatea interactivității. Adresarea este mai rapidă, mai directă, iar tratarea subiectului este mai lejeră. În aceste clipuri sunt prezentate impresii de lectură, iar accentul este pus pe poveste, pe acțiuni spectaculoase sau provocatoare, pe capacitatea lecturii de a face plăcere, de a distra publicul. Faptul că își organizează singuri crearea și difuzarea clipurilor îi face să se simtă mai liberi în comparație cu o colaborare la reviste de cultură sau cu editurile. Clipurile facilitează crearea unei relații mai apropiate între public și creatorii de conținut și, în plus, vizualul ajută la definirea personalității vloggerului prin faptul că permite auzirea vocii, surprinderea gesturilor, a ticurilor, dar și aranjarea părului și stilul vestimentar. În ce privește publicul, preferința tinerilor pentru mediul vizual este determinată și de faptul că mediul vizual și auditiv le asigură o oarecare libertate, nu sunt siliți să stea încontinuu cu ochii pe ecran. Aceste texte vizuale le permit să asculte, să facă și altceva și să mai arunce o privire când li se pare ceva interesant. Astfel, ei simt că pot controla mai eficient activitatea în care sunt angrenați. Este important că un număr mare de amatori de lectură urmăresc aceste clipuri, comentează, dau like și inserează emoticoane pentru a-și face cunoscută atitudinea față de conținutul accesat, iar uneori devin și ei creatori de conținut. De altfel, prin mesajul lor «Reading is fun», vloggerii încearcă să promoveze titluri și autori și să atragă tinerii spre lectură. Acest gen de activitate în mediul online se înscrie în ceea ce numim cultura participativă. Acest termen este opus culturii consumeriste, fiindcă permite consumatorului să fie și producător de conținut (prosumer).”
- Prof.univ.dr. Petru Dunca
„Jurnalismul cultural se integrează în industriile culturale și nu se limitează doar la reviste sau la cărți. Jurnalismul cultural este elitist, face parte din cultura elitistă, nu cum este această cultură de masă, aproape vulgarizată, care este foarte abordabilă. Aici, în zona culturală, trebuie să asimilezi niște coduri ca să ai acces. Asimilând aceste coduri, te transformi pe tine. Noi trebuie să oferim. Dacă oferim aceleași lucruri, cum sunt informațiile de o banalitate uluitoare care ne intoxică subconștientul, lumea le va consuma. Iar ele au un rol pseudoeducațional.”
- Alice Valeria Micu
„Se vorbește foarte mult despre o criză a consumului cultural. De exemplu, iau un spectacol de teatru. Și mă gândesc la Faust de la Sibiu, care se joacă cu casa închisă, de ani și ani. Există un public pentru teatru, care de ani și ani vine să vadă acest spectacol despre care aude, despre care citește. Atunci când un produs cultural este de înaltă calitate și reușește să țină atenția publicului atâția ani, s-ar putea ca problema să nu fie doar a consumului, ci și a producerii acelui obiect. Pentru că, până la urma urmei, este o marfă pe care cineva o face, iar cineva o consumă, plătind pentru ea. Ce facem să ne câștigăm acel segment de public care ar putea să devină cititorul nostru? Aici e bătălia. Cum ne cultivăm viitorii cititori? Și unul dintre rosturile acestor întâlniri este schimbul continuu de experiență și de opinii. Și mi s-a confirmat de către mulți dintre cei cu care am stat de vorbă că, încă la ora actuală, literatura pentru copii este considerată un gen minor. Și nu ne facem timp să încercăm să cultivăm, încă de la clasele mici, acest segment de public, pe care să-l ducem mai departe noi și scriitorii de după noi. Plângem de treizeci de ani. Câte generații de elevi au devenit maturi în acești treizeci de ani și noi nu le-am acordat suficientă atenție?
A vorbit doamna profesor de fenomenul actual al prosumatorului de cultură. Dar suntem pregătiți să-i lăsăm să devină pro-designeri, să vină după noi, în revistele noastre și să ne spună «Noi vrem altfel, noi vrem altceva?». Cât suntem noi de capabili să înțelegem nevoile lor, dar să nu ne transformăm în ceea ce au devenit azi televiziunile care au coborât ștacheta în goana după rating? Dacă noi vom continua să scriem cronici și recenzii care să mulțumească autorul, fără să oferim o grilă autentică de selecție, vom lăsa publicul în această varietate de produs cultural, din care nu va ști ce să aleagă.”
- Ana Herța
„Cu cât avem mai multă informație care este lipsită de esență, în orice mediu am profesa, dar mai ales în cel cultural, cu atât ne îndepărtăm de esență. Și nu facem diferența dintre o informație și o cunoștință. Cum putem verifica? Nu mai avem disponibilitatea de a asculta atât de mult, de a vedea și de a simți. Am încredere că se va găsi o cale de mijloc, pentru a nu ne îndepărta de esența culturală a unui eveniment.”
- Menuț Maximinian
„Pentru jurnaliști, pentru oamenii de televiziune, pentru televiziunile particulare în general, totul e o afacere. Ei trebuie să vândă. Însă, pe lângă faptul că vând, ar putea să mai strecoare și câte o știre de calitate, pentru ca oamenii să mai aibă de unde selecta. Cum am făcut eu Răsunetul cultural? L-am înființat pentru că la un ziar cum e cotidianul la care lucrez vin foarte mulți scriitori, autori, critici literari. Am fost depășit la un moment dat și am decis să fac acest supliment, care a crescut în timp. Dar avem probleme cu difuzarea. În Bistrița e un singur chioșc la care vine presa culturală.
Eu cred în jurnalismul de calitate, nu în acei jurnaliști care vin în fața ta și nu știu ce întrebări să-ți adreseze. Nu toți cei care vin pe platformele acestea
on-line sunt și jurnaliști. Nu cred în miile de like-uri, nu cred în toate poeziile de pe internet. În Bistrița, spre exemplu, sunt vreo cincisprezece ziare on-line. Ar trebui făcută o acreditare și pentru platformele acestea. De asemenea, rolul criticii este foarte important. Pentru că apar sute, mii de cărți și vin spre noi și ni se prezintă sute de cărți. Trebuie să scriem doar despre cărțile bune.”
- Olimpiu Nușfelean
„Legat strict de reviste, spun că ar trebui să ne întrebăm dacă recenzia sau cronica literară ține de jurnalism sau de literatură. Eu spun că ține mai mult de literatură, dar vine spre cititor cu o tradiție și cu o condiție aparte. Apoi, după Revoluție ne-am trezit că-i pregătim pe elevi în domeniul «competențelor de comunicare». Și ce a făcut asta? A distrus interesul pentru literatură în școală.”
- Mircea Petean
„E o teamă teribilă a mea și a multora de trivial și de trivializare în cultură, în promovarea culturii. Pentru că un subiect extraordinar, tratat de un jurnalist de doi bani, cade în derizoriu. O carte, un produs cultural de orice natură, dacă pică pe mâna unui jurnalist cultural autentic, devine un fenomen. Despre asta e vorba, despre profesionalism. Ieșim din trivial, din derizoriu prin profesionalism. Aceasta e problema: avem sau nu jurnaliști culturali? Am avut vreodată un Bernard Pivot în România, care să facă din literatură o chestiune importantă pentru națiune? Creați jurnaliști culturali autentici! Pentru că, la urma urmei, literatura riscă să piară. Pentru că nu mai există cititori. Și ca să scoți cititorii din lenea lor ancestrală, îți trebuie asemenea oameni care să le recreeze gustul pentru marea literatură.”
- Radu Ulmeanu
„Concluzia discuțiilor este că impactul revistelor de literatură asupra publicului este aproape nul. E un fenomen foarte grav și cred că trebuie să se meargă la originea lui. Cred că adevărata origine este în școală, pentru că acolo se pregătesc adevărații consumatori de literatură. Profesorii, în loc să-i atragă pe elevi înspre literatură, îi pun să învețe pe de rost comentarii. Nu sunt interesați să-i apropie pe elevi de fenomenul literar, ci să-i trimită la olimpiade, unde vor transcrie comentariile pe care le învață pe de rost. În Satu Mare există o singură librărie, în care nu calcă nimeni, doar cei care doresc să cumpere caiete, creioane și alte lucruri. Dacă avem puterea cumva să acționăm pentru a ieși din această mocirlă, trebuie să acționăm la nivelul școlii, al învățământului.”
- Gheorghe Mihai Bârlea
„Trăim într-un timp de metamorfoze spectaculoase, în care se schimbă toate paradigmele. Parcurgem o criză. Nu a jurnalismului, nu a talentului, ci a unor instituții care pot să servească și să fertilizeze, inclusiv prin intermediul jurnalismului, spațiul cultural în ansamblul lui. Pentru că sunt fenomene care se sprijină pe niște piloni. Ele nu-și pot găsi finalitatea dacă acești piloni nu există. Ne confruntăm și cu o criză a difuzării produsului cultural. Iată, vorbim de o librărie sau de un singur chioșc de difuzare într-un oraș. Chioșcurile de difuzare s-au mutat la mall. În Satu Mare nu știu dacă vei găsi revista Argeș sau revista Tomis. Iată crizele! Există foarte mult prost-gust. Asistăm la o proliferare explozivă a tot felul de tehnologii, dar în același timp ne scapă de sub control efectele perverse pe care le resimțim. Încă noi n-am reușit să creăm acea rețea de protecție, de ecologie culturală solidă nici la nivel instituțional și nici la nivelul unor rețele de transmisie.”
Dana BUZURA-GAGNIUC
Material publicat în revista Nord Literar nr. 6 (253), iunie 2024