Moartea mea, un fluture alb
seară de seară mă privește
prin fereastra
întredeschisă a dormitorului
cu tavanul alb ridat de păianjeni
între acele riduri stau
o parte din privirile mele
pe care
le-am localizat pentru atunci când
fluturele se va așeza
de-a curmezișul
pe lampa rămasă de la mama
și pe care
de la moartea ei
n-am mai aprins-o niciodată
uneori închid ochii și mi-o imaginez
ștergându-i sticla înnegrită de fum
SMS fără răspuns
Aseară l-am sunat pe Dumnezeu
am vrut să-i ofer inima
din copilul din mine
și când l-am întrebat despre
cel care am fost
mi-a amintit de ziua aceea
în care
disperat alergam după mama
apoi cu neastâmpărul de copil
l-am întrebat dacă
mama e fericită
nu mi-a răspuns
a doua zi i-am trimis un SMS
„răutăciosule”…
acum aștept să redescopăr
de unul singur
lumea
în care locuiește mama…
și din când în când
le spun nepoților că
au avut o bunică…
Azi moartea e o poartă închisă
nu se mai moare ca-n alte dăţi când
pleoapa însângerată până la lacrimi
acoperea ultima tăcere şi
tristeţile fără capăt
vibrau lăuntric
iar lumea
desena cu ceară un Dumnezeu
nu se mai moare ca-n alte dăţi
şi nici durerea nu se mai plimbă
din om în om
căutând o nişă
criza ne-a afectat şi sentimentul
azi moartea e o poartă închisă
coridorul acela alb e-n renovare şi
nimeni nu ne mai promite când şi cum…
de aceea daţi-mi voie să mă mut
în fiecare din voi
să mă rog să înjur şi
din când în când să iubesc
uite cât de greu e să mori
Teodor DUME
Material publicat în revista Nord Literar nr. 6 (253), iunie 2024