Când ești în mijlocul tornadei, nu vezi nimic, riști să pierzi detalii esențiale, să neglijezi lucruri importante, să nu fii suficient de atent cu oameni speciali, riști să pari neancorat în realitate, să devii nesuferit din neatenție, din grabă, din prea mult entuziasm.
După ce zgomotul încetează, se așază o formă de liniște albă, ca și cum ceața s-ar ridica și-ar începe să ți se cristalizeze evenimentele, chipurile, decorurile. Realizezi că ai supraviețuit și începi să-ți construiești retroactiv propria cronologie din decupajele zilelor care par să fi trecut mult prea repede. Privești în urmă și realizezi că a fost un eveniment cu oameni rari, cu momente speciale, cu târg de carte și cu Muzeul Autografelor la Baia Mare, la aniversarea a 21 de ani ai Revistei de Cultură Nord Literar. De fapt, au fost două zile intense, în care cultura s-a întâlnit cu publicul, iar dialogul a fost la cel mai înalt nivel, în cadrul unor evenimente dedicate cărții, autorilor ei, presei culturale, poeziei și muzicii de cea mai bună calitate.
Începutul
Perioada încărcată ne dă de furcă în stabilirea datei evenimentelor. Găsim cu greu o breșă, 23-24 mai, dar, și atunci, mulți dintre prietenii revistei, invitați constanți ai lumii literare maramureșene, sunt prinși în alte evenimente. E vremea festivalurilor și a târgurilor de carte. Până și găsirea spațiului poate deveni o problemă. Într-o singură zi, 23 mai, Sala „Bogdan Vodă” a Consiliului Județean Maramureș e liberă și „agăț” iute data spre notare în registrul de rezervare a spațiilor.
La fel e și cu holul mare în care urmează să fie expus Muzeul Autografelor. Spațiul acesta amplu și elegant se pretează la activități culturale și, destul de frecvent, e locul de expunere pentru colecții, expoziții, obiecte de artă.
„Dar Doamne, am început cam din scurt, am devansat evenimentele cu o lună! Ce va ieși din toată nebunia asta?” Nopțile au fost cu insomnii calde și reci, cu gânduri chinuite până spre răsăritul care se vedea pe deasupra acoperișurilor, printre frunzele prunilor de la geam. Aflu că Gheorghe Pârja are o programare pentru un control medical dificil la o clinică din Cluj exact în acea perioadă. Mai aflu de câțiva dintre apropiații revistei că au confirmat deja pentru alte evenimente importante, care au loc exact atunci. Ce concentrare de evenimente culturale în această perioadă! O fi de bine? Vreau să cred că da… Fără redactorul-șef, Gheorghe Pârja, e ca și cum mi-ar lipsi o mână. Ne supărăm și ne revenim amândoi în dialogurile dimineților noastre de la redacție. Nu e cale de întors! Mergem înainte, încercând muntele cu pieptul, făcând liste de invitați, liste de confirmări, liste de meniu, liste cu edituri, referate de necesitate, cereri de oferte de preț, desfășurătoare.
Oaspeți și premianți
Oaspeții vin pe rând, se regăsesc ca o mare familie, care face eforturi pentru a se revedea la momente aniversare. Se îmbrățișează, se salută, se așază la masa pregătită pentru momentul festiv, pentru mesajele de bun-venit, de aducere aminte a începuturilor revistei, de-acum 21 de ani. A fost atunci un moment prielnic unui demers cultural admirabil, când visul unor intelectuali de marcă ai Maramureșului s-a întâlnit cu disponibilitatea și cu deschiderea factorului administrativ. Întâlnirea a fost de bun augur, iar comunicarea dintre instituții rămâne onestă și elegantă.
Mesajul autorității tutelare ajunge la noi și la oaspeții noștri: „Zilele acestea, în cadrul Palatului Administrativ are loc o sărbătoare a spiritului creator, a cuvântului scris și a valorilor culturale care ne unesc și ne inspiră, în același timp. Cu fiecare articol publicat în paginile sale, revista Nord Literar contribuie la îmbogățirea patrimoniului cultural românesc, fiind o veritabilă platformă pentru reflecție și dialog intelectual”. La fel și cel al Instituției Prefectului: „Am văzut multe activități prin care revista încearcă să dezvolte gustul pentru lectura de calitate al tinerei generații. Prin aceasta, până la urmă, se exploatează și latura educațională a culturii, și nu e puțin lucru, într-o lume cu provocări majore, cu sisteme de valori torsionate. Știm cu toții că o societate educată este o societate sănătoasă, puternică”.
„Linia o tragem după ziua de mâine”! – sunt tentată să răspund, când ni se spune că nu sunt la fel de mulți oameni în sală ca anul trecut. Și, într-adevăr, putem să tragem linie doar la finalul celor două zile.
Ca în fiecare an, în cadrul momentului festiv, Revista de Cultură Nord Literar cinstește creația și pe autorii ei. Cele cinci premii sunt oferite unor nume relevante ale literaturii contemporane, pentru întreaga activitatea culturală. Sunt oameni pe care revista i-a avut aproape de-a lungul anilor. Delia Muntean a făcut o laudatio pentru fiecare, pe care o prezintă imediat după anunțarea numelui premiantului și după oferirea „Diplomei de Excelență”:
Ion Cristofor – autorul în poemele căruia ne întâmpină „condiția celui care creează, dragostea, relația cu divinul, singurătatea. Ne întâmpină întrebările grele ale existenței și răscrucile care tulbură contemporaneitatea. Căci scribul șade «cu mâna pe flacăra veacului»”.
Adrian Popescu, în viziunea căruia „slujirea se dovedește o formă de angajare. Autorul se însărcinează de bunăvoie în lucrarea Poeziei, preocupat de creșterea și desăvârșirea acesteia, folosindu-și harurile ce i s-au dat și puterile proprii în slujba chemării sale”.
Ion Papuc – cel care mărturisește că întâlnirile cu Dumitru Stăniloae, Constantin Noica și Petre Țuțea i-au „deschis ochii înspre multe lucruri”.
Ana Olos – cea ale cărei scrieri „surprind prin abordarea originală, ca și prin refuzul de a se lăsa încremenite într-o categorie strictă”.
Florian Roatiș – preocupat de „felul în care se acomodează cărturarii cu vremile și cu ideologia lor, creionează portrete ale unor tribuni ai neamului, formulează considerații privind conștiința, gândirea critică sau legate de viitorul cărții”.
Cultură și presă
Când ne întoarcem de la masă, îi găsim pe studenții de la Jurnalism instalați în sală, dimpreună cu toți dascălii lor. Pentru ei este un exercițiu util și un prilej de a întâlni personalități ale lumii culturale ardelene.
Pornind de la provocarea titlului dezbaterii, prof. univ. dr. Elena Abrudan susține o conferință despre rolul jurnaliștilor culturali, de mediatori între evenimente culturale, ei fiind cei care pot traduce terminologia specializată publicului larg. „La fel de important este ca ei să poată observa noutatea propusă de artiști, direcția în care evoluează arta și să transmită aceasta încercând să formeze gustul publicului, mergând uneori chiar împotriva opiniei publice.” În acest fel, misiunea jurnalistului cultural transcende acoperirea evenimentelor culturale și recenzarea produselor și a manifestărilor artistice.
Menuț Maximinian, prof. univ. dr. Petru Dunca, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, Alice Valeria Micu, Ana Herța, Olimpiu Nușfelean, Mircea Petean, Cornel Cotuțiu, Radu Ulmeanu au adus pe tapet provocările jurnalismului cultural, precum și importanța profesionalismului, a pregătirii culturale a adevăratului jurnalist, într-o epocă în care social media oferă spațiu de exprimare oricui, iar asaltul veleitarilor e uriaș.
Dezbaterea se înflăcărează, se prelungește, organizatorii îmi spun prin mesaje că au nevoie de mine afară. Nu pot să ies, le transmit pe whatsapp cum să aranjeze spațiul, ei îmi trimit poze cu decorul care arată bine, iar eu reușesc să pun punct discuției la ora 18 fix. Alerg dintr-o aripă în cealaltă a clădirii, speriată că va trebui să decalăm ora începerii. Doar că scaunele sunt deja așezate în semicerc în fața treptelor pe care copiii de la Școala Populară de Artă „Liviu Borlan” a Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale își exersează cântecele, iar artiștii au venit cu toții și-și așteaptă rândul. „Ce frumoși! Și, uite, au tricolorul pus corect la brâu”! – spune cineva. Într-adevăr, copiii de la clasa de canto, muzică ușoară, coordonați de profesoara Codruța Lupșa, au pantaloni negri și cămăși albe, iar fetele au o zadie de Maramureș atârnată în dreapta taliei. Sunetul e montat, probele sunt reușite, lumea începe să vină, scaunele se ocupă, lumina strecurată printre norii cam prea negri e numai bună de filmat și de făcut poze.
Muzica și poezia la Palat
„Muzica și poezia la Palat” a fost un vis mai vechi, gândindu-mă la spațiul generos, cu ușor parfum retro din curtea Palatului Administrativ – clădire de patrimoniu, cu o arhitectură care imită forma unei pietre de mină. E vremea trandafirilor, cu mult verde și cu miros de brad, care vine din parcul din fața clădirii. Visam la un cenaclu în aer liber, unde să recite toți poeții invitați, unde să combinăm muzica și poezia într-un altfel de decor. Poate ar fi o continuare a ceea ce am mai îndrăznit în ultima vreme la revistă, lansând cărți în spații neconvenționale, încercând să ieșim din tipare, să venim cu altfel de idei de prezentare și de promovarea a creației. Așa a fost lansarea-spectacol a volumului Paingul orb al lui Adrian Munteanu, la Bastionul Măcelarilor.
Ori lansarea romanului Marea carte a uitării, al lui Gabriel Chifu, în atelierul lui Mircea Bochiș, unde abia au încăput oamenii de toate vârstele, iar cărțile n-au ajuns pentru toți.
„Eu am slujit poezia” – începe Adrian Popescu, urmat apoi de Vasile Igna și de Ion Cristofor. Printre poezii, se intercalează cântecele copiilor, ordinea recitărilor se stabilește ad-hoc, copiii cântă românește, adânc și adevărat, văd lacrimi în colțurile ochilor oaspeților și simt că artele s-au împletit așa cum se cuvine. „Noi cântăm românește și, din această cauză, copiii mei au fost refuzați la câteva concursuri de muzică ușoară unde se cântă în engleză” – îmi spune profesoara lor. „Cum sună asta, stimați prieteni?!” – întreb când îi prezint pe copii. În decorul de caldă promenadă, trecătorii vin, poposesc și rămân să asculte poeții: Alice Valeria Micu, Ana Herța, Radu Ulmeanu, Loredana Știrbu, Florina Juncu, Gheorghe Mihai Bârlea, Nicolae Scheianu, Valeria Bilț, Liviu Coroiu, Flaviu Mihali.
„Nu, nu va ploua!” – mă hazardez la microfon să fac primul pronostic meteo din viața mea, deși picături răzlețe de ploaie îmi spun că s-ar putea să greșesc. Dar norii ne ocolesc, ne lasă să simțim poezia și muzica, să ne bucurăm de o lumină ireală, de un curcubeu ivit parcă din turnul palatului și de o seară cu parfum deopotrivă nobil și cald.
Seara se încheie cu un montaj realizat de Gabriel Cojocaru (poezia) și de Ducu Hotima (partea muzicală), acompaniați la clape de Marius Roje, cu piese inspirate din folclor și, la final, cu Ulciorul, după versurile lui Omar Khayyam, cântat dimpreună cu toată lumea.
Tăiem la pas Parcul „Dacia”, mergând spre cină, împreună cu Elena Abrudan și Alice Valeria Micu, continuând povestea despre jurnalism și toate trei suntem de acord că adevăratul jurnalist e cel care știe să scrie reportaj. Da, reportajul rămâne piatra de încercare, genul nobil, cu un picior în literatură, cu celălalt în presă. „Parcul acesta se cheamă Parcul Scriitorilor” – le spun privind spre arcadele roase de vreme din fața Cinematografului „Dacia”, clădire splendidă, acum goală și sumbră, cu gratii și placaj în locul geamurilor.
Pe vremuri, acolo erau portretele fruntașilor în munca socialistă. „Aici s-ar putea rula imagini cu scriitori” – spune Alice. Străbat des parcul acesta, în drumurile mele spre bibliotecă ori spre universitate și, culmea, de fiecare dată am o strângere de inimă. Pe aceeași bancă, stând cu spatele spre râu, întâlnesc, aproape de fiecare dată, același domn care citește presa. În rest, mulți tineri, unul dintre ei îngropat într-un hanorac cu glugă albă. Ceilalți sunt îmbrăcați în negru, tatuați, adesea privind dincolo de tine. E un fior pe care-l resimt de fiecare dată.
În seara a doua, ploaia ne trimite înăuntru, unde scaunele se umple de lume din nou. Începutul serii aparține tinereții. Elevele de la Cenaclul „Voci eminesciene” (cu care Nord Literar are o istorie frumoasă a colaborărilor), Camelia Nistor, Ioana Chiș, Andreea Socaci și Teodora Mugur, recită din creațiile proprii. „Fetele acestea chiar au talent” – spune poeta Elena Cărăușan. O văd copleșită de emoții când Alina Andreicuț, alături de Sorina Gherman, cântă o piesă folk pe versurile ei. Tot pe versuri românești, tot din filonul popular vin și cântecele lui Florin Ștefan împreună cu grupul „Lira” și ale celor de la „Focul Viu”. A fost cu aplauze, cu emoții și mulțumiri alese.
Muzeul Autografelor
În 5 decembrie 2023, în Cluj Napoca se vernisa Muzeul Autografelor, după o idee originală a poetului Marcel Mureșeanu, sprijinit de copiii săi, Dafin Mureșeanu și Sânziana Mureșeanu.
„Această expoziție trebuie să ajungă și la noi” – mi-am spus, văzând-o atunci, și, da, Baia Mare este al doilea oraș (după Sibiu) în care cele 127 de exponate poposesc.
Muzeul Autografelor se dorește „o pledoarie pentru cuvântul scris și împărtășit” și cuprinde 127 de manuscrise în original, înrămate, aparținând unor personalități de marcă ale culturii românești, precum și creații grafice semnate de artistul plastic Suzana Fântânariu.
Ion Cristofor și Horia Bădescu prezintă expoziția care reprezintă o expresie a purtării gândului în formă scrisă, o întoarcere la ideea de umanitate. Ea va rămâne în holul Palatului Administrativ Baia Mare trei săptămâni. Nu mică mi-a fost bucuria când, la câteva zile după eveniment, am întâlnit vizitatori veniți special să o vadă.
„Cumpără o carte! Într-o zi, ea te va citi!”
Privită de la etaj, din zona administrativă a instituției, priveliștea, inițial rece, a holului mare capătă viață, cu fiecare secundă. Lumea începe să vină în valuri, care fac ca spațiul acela enorm să pară dintr-odată mic. Panourile cu exponatele Muzeului Autografelor îi sporesc eleganța. Mesele, pe care erau puse de dimineață etichetele cu denumirile editurilor, încep să se umple de cărți, roll-up-urile se montează, standurile se aranjează. Peste zumzetul lumii se simte muzica discretă pusă de băieții de la sunet. Sunt unsprezece edituri: Școala Ardeleană, Casa Cărții de Știință, Limes, Cuantic din Cluj, Caiete Silvane – Sălaj și Ethnologica, Actaeon Books, Casa Cărților, Cartemma, Cetatea Romei și Marist din Maramureș. Alături de ele, sunt standurile instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean Maramureș, care au ales să expună cărți, albume, materiale promoționale. Ce frumoasă solidaritate am simțit între toate acestea, fiecare dintre ele având un aport relevant la reușita Zilelor Revistei de Cultură Nord Literar!
Mai multe clase de copii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” apar împreună cu profesoarele lor. Dascălii au decis să le ofere o perspectivă asupra vieții culturale a orașului. Holul se umple de tinerețe, copiii se risipesc printre standuri, printre cărți și-i văd oprindu-se la exponatele cu scrisul de mână al scriitorilor contemporani. Un text citit atrage un altul, stârnește curiozitatea și dorința de a merge la următorul. E o formă de magnetism al expoziției care-i prinde pe oaspeți. În curând va începe un maraton de câteva ore al vernisării Muzeului Autografelor, al lansărilor de carte și al prezentării ofertelor editoriale. O splendidă formă a rezistenței publicului iubitor de literatură, într-o zi de final de săptămână.
Văd mare parte dintre intelectualitatea orașului, universitari, elevi, studenți, bibliotecari din județ, cunoscuți și necunoscuți care au răspuns invitației noastre de a veni la târg pentru a cumpăra o carte și pentru a-i vedea și a-i asculta pe câțiva dintre cei mai importanți autori ai momentului, cărora editurile prezente le-au lansat volumele nou-apărute. Realizez că promovarea sloganului „Cumpără o carte! Într-o zi, ea te va citi!” a funcționat.
Carte și parte
Sunt două suplimente sub forma unor antologii pe care Revista de Cultură Nord Literar le-a editat cu prilejul acestei aniversări. Orfeu la „Nord Literar”, apărută la Editura Eurotip din Baia Mare, reunește poeme ale celor mai importanți autori români care s-au regăsit în paginile revistei, la rubrica „Orfeu”, reprezentând o oglindă a poeziei românești a ultimelor decenii.
„În ceea ce privește poezia românească actuală, ea a fost și este găzduită la rubrica «Orfeu», care a devenit ochiul magic al revistei” – spune Gheorghe Pârja în prefață, ca o argumentare a demersului nostru. Pe muchia poemului, apărută la Editura Limes din Cluj-Napoca, adună în paginile sale o selecție de cronici, eseuri, studii critice publicate în timp în revistă de criticul literar Delia Muntean, scrise „cu inteligență și har, într-o seducătoare complicitate cu autorul” (Horia Bădescu). Despre maniera profundă, serioasă și sensibilă de a face critică de poezie a Deliei Muntean vorbește editorul Mircea Petean.
Delia Muntean prezintă volumul Proba oglinzii al lui Horia Bădescu, cel care „ne îmbie să ne așezăm mai des înaintea oglinzii, dar să trecem dincolo de «cochetărie» și de «răsfățul epidermic»”.
Volume memorabile apărute în acest an la Școala Ardeleană sunt prezentate de Vasile George Dâncu: Eminescu, trepte ale devenirii, autor Mircea Popa, Cartea din vis, antologia de autor a lui Vasile Igna, Proba oglinzii a lui Horia Bădescu. Alexandra Blendea, redactorul-șef al Editurii Casa Cărții de Știință, aduce în atenția publicului volumul de corespondență dintre Lucian Blaga și Elena Daniello și proaspăta carte a lui Nicolae Weisz Cronici cronice și acute.
Daniela Sitar-Tăut, alături de Monica D. Cândea, prezintă două volume importante apărute la Editura Actaeon Books, Brâncuși, o biografie legendară – autor Alexandru Buican și Autori canadieni, cu sau fără cratimă de Ana Olos.
Ion Papuc vorbește despre ultimul volum de versuri al lui Radu Ulmeanu, Sub fruntea lui Dumnezeu, apărut la Editura Ninis.
Ultimul număr al prestigioasei reviste Memoria Ethnologica, precum și Hori de femei din Breb al Sandei Golopenția și volumul propriu Obiceiuri din Țara Lăpușului sunt prezentate de Corina Isabella Csiszar. Daniel Săuca semnalează primul număr al revistei Studia Caiete Silvane, lansat pe piață în 2024 și antologia de poezie a lui Viorel Mureșan, Arca poeziei, ambele ale Editurii Caiete Silvane. Oferta editorială a Editurii Cuantic (Cluj), prezentată de Hadrian Mateescu, are autori importanți, precum Constantin Cubleșan, Ovidiu Pecican, Leonida Neamțu, Stelian Tănase. Cristian Mariș, o prezență nouă la târgul de carte, directorul Editurii Marist – axate în special pe carte de istorie –, aduce în prim-plan revista Tactică și strategie. Anca Boloș, pentru prima oară la un târg de carte cu Editura Cartemma, axată pe literatură pentru copii, își spune povestea.
Tăvălugul prezentărilor este întrerupt doar de două intermezzo-uri muzicale, două hori din Țara Maramureșului și din Țara Lăpușului, interpretate de Iulia Vlad (coordonator: prof. Codruța Lupșe) și Rebeca Șerban (coordonator: prof. Ramona Darha). Vin ropote de aplauze, lacrimi și îmbrățișări pentru fetele care-ți toarnă miere și catifea în suflet.
Aștepți momentul poetic al lui Ion Mureșan ca pe ziua în care primești cadoul promis. El e întotdeauna cadoul ascuns, care ni se oferă cu parcimonie. Iar din pachet ies artificii și publicul electrizat aplaudă frenetic.
După ora prânzului, Marcel Mureșeanu sună cu delicatețea-i inconfundabilă să mă întrebe cum a fost vernisajul. „Minunat! Lucrurile s-au potrivit, nici nu știu cum.” Sau poate știam…
„La târg se vinde lumea și țara” – spuneau bătrânii și am văzut cum, da, la târgul care a ținut câteva ore s-a vândut carte cât pentru o zi, s-au epuizat titluri și autori. În ultimul moment reușesc să-mi pun deoparte volumul Lucian Blaga. Plin mi-e sufletul meu de tine, plin. Scrisori către Elena Daniello și să iau ultimele exemplare din cărțile lui Max Picard.
Mai găsesc și volumele Cameliei Burghele cu povești din satele sălăjene, mai apuc și volumele de poezie și de eseuri ale lui Horia Bădescu și Mircea Petean. Alerg după Mircea Popa și Horia Bădescu să nu ratez autograful. Cumpăr povești, proză, poezie, interviu… de toate, pe nerăsuflate, umplu o sacoșă de rafie care se rupe. Dar mă consolez cu gândul că mai este cineva care a venit cu trolerul ca să-și cumpere carte bună de la târg: universitara proaspăt premiată Ana Olos.
În loc de final
Când faci lucrurile cu drag, subiectivismul poate deveni un privilegiu rar. N-ai cum să te debarasezi de el, pentru că face parte din caruselul zilelor acelora, al tuturor cuvintelor și-al imaginilor impregnate pe suflet.
Am aflat seara, în timp ce eu tăceam, pentru că vocea mă părăsise, câte detalii mi-a salvat soțul meu, cu care – absolut întâmplător – avem birourile în aceeași clădire; că a mai făcut rost de scaune, că a cărat apă și cafea la standuri, la cunoscuți și la prieteni, că a desfundat baia, pe unde se perindaseră atâția oameni.
Rămânem ultimele, cu Delia și cu Raluca, și intrăm în redacția „devastată” de evenimentul meu (căci și de acolo am luat două birouri, pentru că nu-mi ajungeau mesele)și-am depozitat cărțile primite, apă minerală, lucruri și ambalaje. Rămăseseră niște plăcintă într-o tavă și câteva sticle mici cu apă. Stând în picioare în jurul platoului din plastic, mâncăm cu toții plăcintă rece și-mi dau seama cât de foame-mi era. Nu apucasem să iau masa cu oaspeții, nu fusesem acasă și, în micul interval dintre finalul târgului și începutul spectacolului, apucasem să mănânc doar niște fursecuri. Ele pleacă, iar noi doi cărăm mesele și scaunele în biroul lui.
Îmi dau seama că, acasă, meșterii care-mi zugrăveau trebuie să fi plecat de mult. Găsesc ușa deschisă, casa mirosind a vopsea și noua culoare a pereților din camera mare nimerită așa cum îmi doream. Ne așezăm la masă, ne punem un pahar de cognac și ne privim în tăcere… Bucuria învinsese oboseala.
Dana BUZURA-GAGNIUC
Material publicat în revista Nord Literar nr. 5 (252), mai 2024