La adăpostul cărții
Există subiecte de dezbatere ofertante care par sau, poate, chiar sunt inepuizabile, pentru că se discută de prea ani mulți despre ele, cu îngrijorare, cu semnale de alarmă trase din mediile intelectuale, cu exemplificări evidente și deloc optimiste. Există temeri legate de destinul cărții, pornite de la realitatea evidentă ori de la neliniștile, uimirile, tristețile pe care ni le provoacă scăderea numărului celor care citesc o carte, al celor care o cumpără. Statistic vorbind, România nu stă bine deloc în aceste topuri. Cartea ca produs, ca drum spre iluminare, ca alternativă la provocările digitalizării, ca treaptă obligatorie în formarea personalității individului rămâne un subiect deschis. Cartea rămâne însă mireasa singurătăților noastre, prietenul tăcut care nu va trăda niciodată. Cu o singură și atât de modestă condiție: să nu călcăm ostentativ peste discreția ei, peste tăcerile ei încărcate de sens.
Sunt șiruri de întrebări grele, repetate până la banalizare: „Se mai citește?”, „Se mai cumpără carte?”, „Ce se mai citește?”, „Care va fi destinul cărții scrise în bătălia cu digitalizarea excesivă?”, „Cum îi motivăm pe copii să citească?”, „Ce face un scriitor care se trezește cu un pachet de cărți în brațe, după ce editura și-a terminat misiunea de a i le fi publicat?”. Răspunsurile vizează mai degrabă sistemul, profunda deteriorare a climatului axiologic, pervertirea până la anulare a valorilor, amestecarea ierarhiilor, deruta din sistemul educațional, asaltul veleitarismului.
Am ales trei personalități: un cadru didactic, care este și critic literar, un cadru universitar și un om din cetatea cărții, pentru această deopotrivă tristă și frumoasă provocare: mai este cartea un adăpost?
Dana BUZURA-GAGNIUC
Aude legere! Îndrăznește să citești!
Cine mai are astăzi nevoie de cărți? Cine mai are astăzi nevoie de lectură? Cât, ce și cum citesc tinerii sau de ce nu mai citesc cu bucuria și apetența fostelor generații?
Suntem din ce în ce mai obișnuiți să arătăm, acuzator, spre cei tineri, într-un adevărat festival al blamării, reproșându-le incapacitatea de înțelegere a lumii și ignoranța de care dau dovadă. Iar acuzele nu sunt deloc gratuite, temeiurile depășind stadiul unor constructe. Senzația de întunecare, ca antonim al luminării despre care vorbea Immanuel Kant cu aproape două sute cincizeci de ani în urmă, devine tot mai persistentă, mai apropiată, în ciuda unei dezvoltări tehnologice fără precedent. Internetul și rețelele de socializare încurajează tot mai mult pseudoștiințele, aceasta în timp ce statisticile plasează de câțiva ani România pe ultimul loc în Uniunea Europeană la vânzările de carte și, implicit, la citit. Cărți, scriitori, subiecte de literatură, pe care liceenii sau studenții generațiilor trecute le găseau incitante, sunt socotite azi desuete și eliminate, fără drept de apel, din sfera preocupărilor și a preferințelor celor tineri.
Toate sunt realități ale vremurilor noastre, dar ce anume le-a generat? Și ce facem noi, cei cu putere de decizie, pentru ei, tinerii noștri? Înainte de a acuza, ne-am gândit oare că vinovați suntem noi, părinții lor, profesorii lor?
Primii care ar trebui să îi pregătească, oferind informații de calitate, sunt părinții, dar și aici societatea manifestă problemele ei. Laitmotivul lamentării celor care nu înțeleg de ce au copii care nu citesc, dar care nu au avut ei înșiși niciodată timp de lectură devine adesea agasant. Într-o comunicare de masă plină de mijloace tehnice (telefoane, internet etc.), dar lipsită tocmai de esența ei, din ce în ce mai mulți părinți se lovesc de imposibilitatea asigurării unui real transfer de cunoaștere către urmașii lor.
Apoi curricula de gimnaziu și de liceu, așa cum este ea gândită în momentul de față, îndepărtează ființa tânărului, care ar trebui să devină un lector competent, de însăși esența cititului. Fascinanta descoperire a textului
literar, cu toate provocările ivite, capacitatea de transpunere în lumea ficțiunii și, mai ales, comentarea ei, au trecut, conform curriculumului național, la categoria… competențe lingvistice. Acestora li se adaugă evaluările naționale care, prin specificul subiectelor, înghit creativitatea, libertatea dezbaterii sau a demersului de tip critic și fac loc deplin șabloanelor, construcțiilor de lemn și exprimărilor stereotipe. Orele dedicate special lecturii și bucuriei de a citi devin prezențe schizoide, rodul încăpățânării vreunui profesor de română care, cu inventivitate și perseverență, reușește să le strecoare printr-un curriculum la decizia școlii, într-un firav și nestatornic opțional.
Peste toate acestea însă trebuie să admitem că paradigma cunoașterii se schimbă, iar generațiile de azi nu vor semăna sub nicio formă cu cele de dinainte, pentru că își vor proiecta eul într-o altfel de lume. Sunt convinsă că vor fi în continuare tineri care vor descoperi cu pasiune marea literatură universală, alții care vor deveni ei înșiși făuritori de lumi ficționale sau critici cercetători ai acestora, fiindcă reperele valorice nu dispar, ci doar își schimbă interfața. Iar nouă ne rămâne obligația vocației pedagogice și a bunelor lecții de estetică, fiindcă bucuria oamenilor de a povesti sau de a asculta, de a scorni povești, de a visa, de a găsi neașteptate căi de cunoaștere și de înțelegere a lumii, de a reface omenescul din noi ori de câte ori e necesar va naște oricând literatură, iar literatura va însemna mereu lectură.
lector dr. Raluca GIURGIULESCU
Cartea și lectura la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”
Într-o vreme în care Casandrele moderne prevestesc dispariția cărții (cel puțin în veșmântul ei tradițional), iar părinții și educatorii constată – și unii deplâng – lipsa de interes pentru lectură a tinerilor (elevi și studenți), slujitorii bibliotecii „Petre Dulfu” rămân optimiști, întrucât se observă, în prezent, un reviriment al cererii de carte, după cursul descendent al acesteia în perioada pandemiei.
Astfel, deși pe ansamblu numărul utilizatorilor activi a scăzut simțitor în anul 2023, față de anul 2019, a sporit numărul celor noi înscriși de la 4603 la 5204, ca și ponderea elevilor (de la 36,76 % la 46,02 %) și a cititorilor cu profesii intelectuale (de la 16,01 % la 20,23 %,), dar, pe fondul și ca urmare a cursurilor online, a scăzut ponderea studenților (de la 16,53 % la 12,30 %). Modificări au apărut și în structura după vârstă a cititorilor: ponderea celor sub paisprezece ani a crescut de la 15,92%, la 22,73%, dar a scăzut ponderea celor între paisprezece și douăzeci și cinci de ani, aflați într-un firesc proces de formare și dezvoltare intelectuală și profesională, de la 42,75 % la 35,05 %.
Preferințele cititorilor Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare reflectă diversitatea umană și complexitatea intereselor individuale în ceea ce privește domeniile de cunoaștere și variază considerabil în funcție de categoria de vârstă, de experiențele personale, de educație, de interesele și pasiunile fiecăruia, dar și ca efect al nevoilor lor civice, economice, sociale etc.
Astfel, copiii și adolescenții, în principal, sunt atrași de benzi desenate, de enciclopedii cu animale, de cărți terapeutice (ce îi ajută să-și controleze emoțiile și să-și depășească fricile) sau de cărți formatoare, necesare pentru dezvoltare personală. În general, acestea sunt consultate în cadrul generos al bibliotecii, iar pentru acasă, elevii îndeosebi împrumută titluri incluse în bibliografia școlară, având ca autori pe Ion Creangă, L. Rebreanu, G. Călinescu, Marin Preda, Ioan Slavici, M. Sadoveanu etc. Din literatura universală rămân în topul preferințelor: Alice în țara minunilor, Micul prinț, Vrăjitorul din Oz și, mai nou, Băiatul cu pijamale în dungi, pentru copii, iar pentru adolescenți, De veghe în lanul de secară, Cititorul din peșteră, Împăratul muștelor și altele.
Cele mai solicitate lucrări de către adulți fac parte din domeniile: psihologie, istorie, religie, geografie (ghiduri de călătorie), învățământ, pedagogie etc., predominând traducerile din literatura universală. Studenții consultă, cu deosebire, cărți din domeniile medicină, drept, teologie și etnologie.
Daliana BONAȚ,
director adjunct, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”
„Cititori autentici, împătimiți nu au existat niciodată în număr prea mare”
Cartea nu mai este la fel de tentantă, nu mai reprezintă o oază, un adăpost în aceeași măsură în care se găsea în totalitarism. Sunt atâtea alte modalități de acces la cultură (la cunoaștere, în genere), mai democratice, mai ieftine. Mai seducătoare. Din păcate, multe dintre ele par a se adresa îndeosebi consumatorului mediu, chiar submediocru. Intră prea iute în zona entertainmentului. Cum și unele cărți… Cu toate acestea, în tot haosul de acum, cartea ne poate oferi șansa unei desprinderi, a unei priviri din afară, mai obiective a contingentului.
Pe de altă parte, cititori autentici, împătimiți nu au existat niciodată în număr prea mare… În activitatea mea la catedră, mă străduiesc să le insuflu elevilor bucuria lecturii. Îi ispitesc cu tot felul de opere din literatura noastră și a lumii. Din păcate, nu toți se lasă prinși în mreje. Se mulțumesc, o parte dintre ei, cu bibliografia obligatorie pentru examene și cu analizele și rezumatele predigerate, vândute la kilogram. Cum autorii canonici sunt, majoritatea, din alte epoci, departe de modul actual de a privi lumea, trebuie să descopăr mereu alte trucuri pentru a-i convinge pe elevi de perenitatea anumitor cărți și de puterea lor de a ne construi. Nu-mi este de mare folos nici disecția operelor prin utilizarea terminologiei din noile manuale, care mai degrabă îi îndepărtează pe copii de literatură. Parcă li se tocesc antenele necesare pentru a simți textul, nu-și regăsesc în el dimensiunea umană ori vreo ipostază a personalității proprii.
Mă străduiesc să îi deprind cu faptul că frumusețea și cromatica realului – ale celui din afară și ale celui dinăuntru – depind în bună măsură de paleta de culori și de viziunea oferite de ceea ce citim și de limbajul exploatat.
Mă bucur tare când primesc cărți scrise de foștii mei elevi. E un semn acesta că sămânța a dat rod acolo unde a găsit pământ prielnic.
prof.dr. Delia MUNTEAN
Material publicat în revista Nord Literar nr. 4 (251), aprilie 2024